Naufragiat și eu pe insula mare a teatrului brăilean, am simțit cum descopăr sau mai degrabă redescopăr minunățiile teatrului, luat de valul unei montări pline de fantezie debordantă, ce va face cu siguranță valuri printre cei posedați de Thalia și nu numai. Nu se poate să fie altfel. Succesul acesta nu se poate să nu fie pedepsit prin reluare la sigur. Când ieși în lumina reflectoarelor cu așa ceva la Brăila nu se poate să nu se audă până la Satu Mare! Cu siguranță vor începe și alte teatre să monteze piesa scrisă de americanul Donald Margulies, inspirată din viața controversatului aventurier și păcălici elveto-englez, cunoscut mai ales sub numele de Louis de Rougemont, dar și sub alte nume conspirative, întrucât el însuși și-a creat mitul (real, fictiv?) al "fantasticelor" aventuri în Australia de la curbura veacului XIX spre XX. Caruselul de emoții și trăiri ravisante, pornit de montarea lui Andrei Huțuleac, mi l-a scos în evidență pe excelentul tânăr actor Ciprian Chiricheș, nimeni altul decât celebrul povestaș nărăvaș Louis de Rougemont, care susține întregul spectacol prin simpatica înșiruire de evenimente din viața eroului parodiat. Fără el în distribuție nu știu dacă spectacolul ar fi avut aceeași savoare.
Producție a Teatrului "Maria Filotti", Naufragiat! sau Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși) potențează valențele biografismului virtual în scenariu anecdotic plin de candoare, grație, desigur, interpretului principal care comunică într-un mod fermecător cu sala încă de la început. Persiflarea personajului întruchipat de Ciprian Chiricheș se menține la o anumită eleganță, la o anumită finețe a insinuărilor, nu alunecă în, de pildă, caricaturalul grosier întâlnit în spectacolul Exploratorul, înrudit tematic cu acesta, pus pe note de Ada Milea la Teatrul "Elvira Godeanu". Nu. Rămâne la cote decente de comic ingenuu, construit admirabil de echipa dirijată de Andrei Huțuleac, ajutat de Maria Nicola (scenografie) și Lucian Moga (light design). Deși evoluează numai patru actori, ei umplu scena acoperind, în mișcare continuă, o gamă colorată de personaje mai mult sau mai puțin exotice, dar distractive peste măsură. Ciprian Chiricheș, Nicolas Cațianis Jr., Blanca Doba și Corina Borș dezvoltă energiile spectacolului într-un vertij amețitor, electrizant, evoluând în continuă mișcare, schimbând decorul, improvizând, deghizându-se, machiindu-se, cântând, imitând animale (câinele Bruno - Nicolas Cațianis Jr.), scălâmbăindu-se grațios, făcând acrobații și minunății spre încântarea publicului cucerit de poveste, căci nu numai atunci, pe vremea când eroul nostru a pretins că a avut aventuri în Australia, și publicându-le apoi în Anglia a avut un răsunător succes, dar și acum oamenii se lasă seduși de povești. Că ele au fost adevărate sau nu ce mai contează. E Louis un explorator veritabil sau un simplu aventurier isteț, înzestrat cu harul fantazării?
Fascinat de frumusețile lumii, înzestrat genetic cu spirit vagant, Louis pornește să descopere lumea la 16 ani îmbarcându-se pe corabia "Minunile lumii" (ce fascinație!) pentru a culege perle din Marea Coralilor. Aici descoperă, făcând scufundări, "Acvariul lui Dumnezeu", metaforă cu mirobolante conotații sentimental-ecologice. Culege perle de pe fundul mării pe care le adună într-un borcan de murături, dat spectatorilor din primul rând să-l păstreze o vreme, a învățat, zice el, limba aborigenilor, s-a căsătorit și a avut doi copii, a trăit aproape 30 de ani departe de lumea civilizată, în raiul neschimonosit de mâna omului, ca Henri Charriére zis Papillon o vreme (altă poveste reală fascinantă), a revenit în lumea civilizată unde a fost hulit, contestat. Momentul reîntoarcerii în Anglia este minunat redat prin gălăgia asurzitoare a mașinăriilor de tot felul inventate de om. Lumea paradisiacă e regretată. Civilizația îi repugnă, dar vrea să facă bani și până la urmă reușește, deși în final moare sărac și singur. Nu-i vorbă că Louis a avut ca model pe Robinson Crusoe și el naufragiat pe o insulă pustie. Școala Robinsonilor a făcut prozeliți, prezentați, iată sub o formă atractivă pentru orice perioadă istorică. Pentru noi, azi, povestea lui Louis e o poveste frumoasă și hazoasă în același timp, spusă de un povestaș hâtru, căruia îi plăceau poveștile în copilărie, citea povești, îndemnat de mama sa, și cea mai grozavă poveste este chiar povestea vieții sale. El pare un mitoman simpatic, asemuit cu Münchhausen. Dar Münchhausen n-a cucerit lumea cu minciunile lui? Jules Verne nu povestea cu farmec despre jivine fantastice în Școala Robinsonilor și în alte romane de aventuri? Să-i lăsăm și lui Louis de Rougemont dreptul de a trăi în pseudo-fanteziile lui aventuroase, pare a ne spune din spatele cortinei regizorul.
De la prologul în care Ciprian Chiricheș cere spectatorilor să închidă telefoanele mobile și până la finalul apoteotic, spectacolul are un ritm îndrăcit, susținut la cote înalte de interes pentru spectatori. Nu există niciun moment de respiro. Scenele se succed unele după altele cu repeziciune, adăugând elemente din ce în ce mai captivante. Apropo de momentul intrării în poveste. Teatrele au moduri diferite de a cere spectatorilor să închidă telefoanele. De pildă, la Turda, se aude un bâzâit strident la difuzor, după care se aude vocea actorului Valentin Oncu: "Vă place? Nici nouă. Așa că vă rugăm să vă închideți telefoanele mobile." La Brăila, apelul lui Ciprian Chiricheș e mult mai agresiv. El amenință că cei ce nu-și vor închide telefoanele vor fi sancționați prin distrugerea lor și efectiv o femeie din primul rând pune un telefon mobil pe scenă și cu un ciocan masiv îl face bucăți în fața tuturor. Desigur, spre amuzamentul tuturor. Dar finalul e într-adevăr apoteotic. Acuzat de farse și umilit de Academia Regală, eroul acestor fabuloase aventuri este pus să demonstreze cum poate un om călări o broască țestoasă. Scena are rol simbolic, emblematic pentru cutezanța fabulației. Simpaticul Ciprian se urcă pe scară și o uriașă broască apare sub el, înotând spre necuprinsele zări ale ficționării dintotdeauna. Este mobilul semnificării prin forța narațiunii învingătoare. Desigur, teatrul e prezent aici ca joc între realitate și ficțiune.
Am dat, pe net, peste următoarea frapantă axiomă: "Adevărul e mai ciudat decât ficțiunea. Dar De Rougemont (Trandafirul muntelui!) este mai ciudat decât ambele.". Azi se spune "viața bate filmul" și te îngrozești uneori de acest adevăr. Ei bine, Donald Margulies și talentații artiști brăileni îl încadrează foarte bine pe fanfaronul povestaș în structura teatrală a formelor vii, formulă văzut ca versatilă formă de amăgire recurentă. Aici e marea fierbere. Realitate sau ficțiune, îl crezi sau nu-l crezi, dar ne lăsăm amăgiți cu plăcere.