Băcăuanii de la Teatrul Bacovia au adus în festival multă bună dispoziție cu spectacolul lor Căsătoria după Nikolai Gogol, în regia lui Slava Sambriș și traducerea lui Pavel Savin. Un spectacol lucrat la meserie, cu mult umor, sărit din chingile unui realism desuet. O satiră socială virulentă la adresa măritișului de atunci și de acum, căci metehnele oamenilor rămân mereu aceleași. Aș zice că maniera adoptată de regizor aduce mai mult a commedia dell'arte restructurată postmodern. Un limbaj axat pe înlănțuirea giumbușlucurilor scenice ca într-un vodevil moldovinesc d'antan. Cu cânticele comice adică? Da, de ce nu? În franceză și engleză că așa șade bine unei comedioare amuzante.
Șase păpuși drăguțele venite direct din folclorul rusesc (nici un semn de ranchiună față de cultura rusă din pricina războiului actual!) înaintează în fața cortinei pentru a câștiga bunăvoința publicului. Și publicul răspunde afabil, cucerit de la bun început de drăguțelul prolog, luat în custodia artiștilor. Ele, păpușelele, întruchipează de fapt "sfatul babelor" și sunt fete și băieți în travestiuri ilare: Ștefan Hulubă, Vlad Nicolici, Bianca Balașa, Minodora Broscoi și Alexandru Gușă. Par niște păpușele matrioșka înveșmântate în tradiționale veșminte feminine rusești și sunt folosite ca passepartout pentru tabloul scenic următor, dar se vor insinua, intercala și dialoga cu personajele piesei în diferite secvențe ale acțiunii. O idee regizorală demnă de consemnat, care revigorează subiectul textului gogolian, dându-i o sporită savoare.
Scenografia realizată de Răzvan Bordoș imaginează două spații simetrice, tratate în manieră clasică (pereți masivi, chiar dacă sunt executați dintr-un "singur strat de cărămidă" în locuința virtualei mirese). E casa burlacului Ivan Kuzmich Podkolesin și a Agafyei Tikhonovna, în care dau buzna pretendenții la mâna ei. Costumele adaptate la categoria socială a celor ce le poartă sunt concepute de Szőke Zsuzsanna Dalma. Ele sunt expresive ca împopoțonate blănuri cu specific rusesc, numai bune pentru frigul siberian. Eclerajul scenic e asigurat de Costi Baciu.
Gama personajelor e pregnant grotescă. Aleși pe sprânceană, actorii par unul mai caraghios decât altul. Avem un becher comod și misogin în persoana unui funcționar de gradul șapte, adicătelea nu cine știe ce, deși el face mare caz de poziția lui socială. Este Ivan Kuzmich Podkolesin, rămas necăsătorit la o vârstă înaintată, chelie, mișcări greoaie, interpretat de Ștefan Ionescu în gamă hazlie, firește, fără vizibile eforturi. El știe să sublinieze cu aplomb firea nehotărâtă a holteiului, timiditatea lui copilăroasă în raport cu masivitatea trupului. De tot hazul e secvența în care se căznește să cânte Frère Jacques, dormez vous..., ceea ce-l caracterizează foarte bine, întrucât și lui îi place să dormiteze toată ziua pe sofa trăgând din lulea. Cea pregătită să-i devină soție este Agafia Tihonovna, o domnișoară și ea cam trecută, dar naivă ca o copiliță. Florina Găzdaru îmbracă personajul în sfiiciuni prefăcute, rizibile, specifice operei bufe. Simona Nica desenează în linii energice o țață autentică de provincie în rolul mătușii Agafiei, Arina Panteleimonova. De remarcat două contribuții actoricești remarcabile în rolurile pețitoarei Fiokla Ivanova și Kocikariov, prietenul lui Ivan Kuzmich. Cu voci puternice și bine dozate după necesități, firava Firuța Apetrei și tumultuosul Bogdan Buzdugan reușesc performanțe actoricești memorabile. I-am luat împreună deoarece, valoric vorbind, prestațiile lor se detașează prin pregnanța jocului de ceilalți interpreți, buni în ansamblu, dar pe alte paliere de interpretare. Pretendenții la mâna Agafiei vin, fiecare, cu alte caraghioslâcuri mult apreciate de public. Fiecare e caraghios în felul lui. Grasul Omlețică, funcționar în administrație, e un bărbat robust, cu picioarele pe pământ, în ciuda numelui din cale afară de caraghios în conturul dat personajului de Valentin Braniște. Actorul își spune replica tranșant atunci când se interesează de dota fetei. Dumitru Rusu în Anucikin, ofițer de marină, e un pretențios ridicol când vrea să afle dacă fata știe franțuzește. Și în sfârșit, Matei Bogdan în rolul ofițerului de marină Javakin, căruia i se cam scurg ochii după femei, induce profilul unui monden care vrea să epateze cu amintirile lui din călătorie. Alina Simionescu în rolul slujnicei Duniașca și Tudor Hurmuz în rolul servitorului Stepan întregesc o distribuție de vrednici slujitori ai Thaliei, angrenați într-un joc colectiv bine sudat.
Din păcate, tensiunea intrigii scade treptat spre final, mai ales după pauză și dezamăgirea neîmplinirii prin căsătorie a celor împinși din spate să-și unească destinele, lasă un gust amar. Dar, nu-i așa? Căsătorie cu de-a sila nu se poate, chiar dacă un spectacol reușit pe această temă este posibil.