Cu câteva minute înainte de începerea filmului, intru în sală, un pic confuz căci nu văzusem niciun voluntar la intrare și cu greu îmi găsesc un loc printre cei deja prezenți, fascinați de părintele Necula, poate cel mai cunoscut preot de la noi din țară, care vorbea înfierbântat despre o problemă sensibilă: dreptul la eutanasie(re). După ce mă resemnez cu ideea că filmul meu nu va începe prea curând, mă relaxez și mă surprind vrăjit de dezbaterea filozofică despre dreptul de a nu fi resuscitat, problemă cu care se confruntă medicii din România, spre deosebire de colegii lor din Vest. Și atunci am revelația că totul este despre alegere, despre momentul de dinainte și de după ce am făcut-o, chiar dacă într-un mod conștient sau nu. Așa că, îmi pun ochelarii "alegerii" pe ochi și încep să mă uit la filme.
Cu o întârziere de mai bine de jumătate de oră, începe și alegerea mea, care se dovedește a fi una mult mai ușoară, față de cea a protagoniștilor filmului israelian Empty Handed, care pun în cumpănă continuarea unei sarcini cu probleme cu întreruperea acesteia. Gradul de risc crește de la zi la zi, căci filmul ia sarcina de la început și totul e real, prea real și te întrebi cum pot unii oameni să reziste la o asemenea presiune. La rândul lor, ei se întreabă dacă decizia lor este sau nu cea mai grea parte a vieții lor de "aproape părinți", iar imaginile însoțitoare sunt tulburătoare, cu fătul ținut în brațe după avort și emoționante, cu tatuaje cu urmele tălpilor celui mic.
Făcând abstracție de războiul de lângă noi, încep a doua mea zi de AFF cu Life of Ivanna / Viața Ivanei (r. Renato Borrayo Serrano, coproducție Estonia, Finlanda, Norvegia, Rusia). Ivana e o mongoloidă din tundra siberiană, care a ales începând cu vârsta de 16 ani să facă cinci copii cu un soț alcoolic, semi prezent în viața lor. Filmul este mărturia unei evoluții, de la viața aspră din tundră, dintr-o casă mobilă, pe tălpici de sanie, cu reni cu jumătate de coarne și olițe de noapte, cu libertatea de a-ți crește copiii la limita siguranței, total diferită față de cea cu care suntem obișnuiți, la o viață anostă, plină de alcool, în cutii de carton cu viață la comun la periferia unui oraș industrial din Siberia. Mă izbește dezinvoltura Ivanei, care, deși aparent indiferentă, își crește copiii în libertate și ne-sărăcie, căci întotdeauna mai e o sanie de vândut sau un pește de prins. Filmul surprinde oameni aflați la marginea unei societăți ale căror șanse la o viață mai bună se împart între a lucra la Gazprom și a (mai) fura câțiva reni.
Al doilea film al zilei, Chriss, The Swiss / Chris Elvețianul (r. Anja Kofmel, Germania, Republica Cehă, Finlanda, 2018, premieră națională) e conceput ca un joc de puzzle, ca un colaj format din imagini de arhivă din timpul războiului sârbo-croat și animații imaginate de autoare, verișoara lui Chris, ucis în acest război, pentru a completa spațiile lipsă din perioada când acesta se afla pe linia frontului ca și jurnalist. Din nou, e "alegerea" lui să fie acolo, el fiind atras ca un magnet de zonele de conflict. Sub pretextul de a afla ce se întâmplase cu vărul său Chris, autoarea ne dezvăluie treptat ororile acestui război, atrocitățile comise de sârbi, dar și de un detașament para-militar, format din mercenari la care el aderase, care "luptau" sau mai degrabă "făceau curat" în numele croaților. Aflăm amănunte cutremurătoare despre aceste crime și suntem martorii vocii lui Carlos Șacalul care din închisoare, la cererea Anjei, are și el o părere despre ce i s-a întâmplat elvețianului Chris. Și când totul părea că se scufundă în ambiguitate, aflăm ce a condus la moartea jurnalistului-mercenar și anume dorința acestuia de a publica o carte în care să surprindă realitățile unui război absurd, de independență, murdar, cu conotații religioase, lucruri mai puțin știute de restul lumii la vremea respectivă, atunci când se murea pentru o idee, dar și pentru că istoria te-a prins într-un loc nepotrivit. Răscolitor, consider că filmul acesta ar trebui arătat la cât mai multă lume, pentru a înțelege de ce unii bărbați sunt atrași de război și ce consecințe poate avea o astfel de decizie.
Următoarele două filme le-am văzut la sala Thalia, locul unde Dumitru Budrala, directorul fondator al festivalului se implică direct în prezentarea filmelor care au parte de Q&A sau de dezbatere.
Astfel, aflăm din Vulturii din Țaga (Iulian Manuel Ghervas, Adina Popescu, Romania, Slovacia, 2022, premieră internațională) că viața oamenilor dintr-o comunitate din județul Cluj se împarte între muncile agricole și campionatul de fotbal de liga a V-a, unde echipa lor mai mult pierde decât câștigă, obiectivul fixat la începutul campionatului fiind unul modest, de a legitima un număr suficient de mare de jucători, pentru a putea avea loc meciul. Dar acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată, căci meciul e duminică la 12, iar unii jucători sunt mahmuri după chefurile de sâmbătă. Însă atunci când nu ai așteptări și te mobilizezi, se întâmplă să mai și câștigi, iar victoria e cu atât mai dulce, cu cât se întâmplă la o competiție europeană, din Slovacia. Povestea se strânge în jurul lui nea Nelu, care e one-man-show, boss-ul echipei (soția acestuia chicotește în sală, pentru că și pentru ea filmul e o premieră). Implicarea la echipă e clar o alegere, motivația lui nefiind neapărat intuită de spectatori. Însă ne mai lămurim la sesiunea de Q&A, unde șuvoiul de întrebări îl dezorientează oarecum pe nea Nelu, ușor descumpănit că anul acesta nu a mai putut înscrie echipa în campionat. Nutrim însă speranța că filmul va aduce suficientă notorietate proiectului său de a avea o echipă competitivă, poate începând cu anul viitor sau măcar o echipă. Una care nu va mai pierde la o diferență de mai mult de zece goluri în campionat.
Continuă dilema alegerii, de data aceasta între My Father and Me / Tatăl meu și cu mine (Nick Broomfield, Marea Britanie, 2019, premieră națională), căci nu știi pe care să îl alegi drept model: pe Maurice, tatăl, un pacifist, cel care e considerat cel mai bun fotograf al erei industriale engleze, ale cărui fotografii constituie practic o istorie a industriei (în mod special a metalurgiei) din Marea Britanie sau pe Nick, fiul, autorul acestui film minunat, cel care a documentat, incomod, viețile multor artiști, printre care se numără Kurt Cobain și Courtney Love (Kurt & Courtney, 1998). După film a urmat un masterclass susținut de autor online.
Și se face vineri și alegerea trebuie făcută între trei frați, copiii unui înfocat musulman din Bosnia, care la întoarcerea din Siria, e pedepsit cu aproape doi ani de detenție. O detenție care lasă urme în viața celor trei, obligați fiind să se maturizeze forțat, crescând singuri și jucându-se de-a războiul în zonele încă minate din războiul iugoslav, în pauzele de oierit. Numele unuia dintre ei, Usama, amintind de celebrul terorist, ne surprinde și ne induce senzația că poate detenția tatălui e meritată. Brotherhood / Frații (Francesco Montagner, Republica Cehă, Italia, 2021) e un film cu cadre naturale frumoase din Bosnia rurală, locul unde în urmă cu 30 de ani avea loc un război patricid care a lăsat urme adânci în mentalitatea colectivă.
În Holy Dilemma / Dilema sfântă (Julianna Ugrin, Marton Vizkelety, Ungaria, 2022, premieră mondială) e captivantă și înduioșătoare alegerea preotului catolic Robi, născut în România, dar cu parohia într-un sat din Ungaria și cu vocație incontestabilă de preot. Filmul îl surprinde pe Robi având deja o familie și aflat în punctul în care are de ales între a trăi alături de iubită și cei trei copii și viața spirituală, dedicată familiei extinse, a comunității. Mă impresionează faptul că oamenii nu-l judecă, cel puțin nu aparent, ci sunt întristați atunci când alegerea lui e civilia, în detrimentul straielor preoțești. Implicat mai mult decât ar fi vrut în viața comunității, Robi candidează și e ales primar, o funcție laică care îi permite să aibă în continuare grijă și de comunitate, de data asta, aflându-se în legalitate.
Mai pe seară ajung și la Promenada Mall, locul unde se desfășoară majoritatea proiecțiilor de anul acesta a festivalului. Și aici, încep să fiu confuz, căci sunt trei săli apropiate în care se dau filme în același timp. Din multitudinea de posibilități aleg No Place For You In Our Town / Marș din orașul nostru! (Nikolay Stefanov, Bulgaria, 2022), un film despre suporterii echipei de fotbal Minerul Pernik care își însoțesc echipa peste tot și dau dovadă de solidaritate și se dedau la acte de violență, chiar și în timpul pandemiei, căci nu cred în Covid, ci doar în singura și unica lor echipă din Pernik, orașul aurului negru. Ultrași, skin-heads, neo-nazi, li se zice în multe feluri și arată toți la fel: rași pe cap, cu tatuaje și haine negru cu galben (culorile echipei), dar în spatele aparențelor găsim povești emoționante, asumate și încercăm să înțelegem de unde vine atâta violență. Răspunsul ar putea fi sărăcia, ignoranța sau pur și simplu nevoia de a refula.
Aleg să încerc apoi Ușa din spate a socialismului (Csibi László, Romania, 2022, premieră națională) și o găsesc deschisă. Văd și înțeleg perioada ceaușistă din punctul de vedere al etnicilor maghiari din România, de care Ceaușescu se pare că avea nevoie pentru a-și urmări țelurile legate de naționalism și independență. Momentele Praga 1968, China 1971, desființarea cenzurii la sfârșitul anilor '70 (lucru de care unii s-au bucurat la momentul respectiv, dar pentru care au suportat ulterior consecințele) sunt definitorii pentru a înțelege cum au trăit părinții și bunicii noștri și poate chiar și noi și de ce suntem atât de angoasați sau dezechilibrați emoțional.
Ca să aleg și ceva nou, fac un trip în format full dom, preț de două filme din secțiunea AFF NEW MEDIA, cu imagini din călătorii vizuale unice, cosmice, la limita imaginarului: Ayahuasca (Kosmik journey) / Ayahuasca (o călătorie cosmică) (Jan Kounen, Franța, Luxemburg, 2019, premieră națională) și I Don't Understand / Nu înțeleg (Colectivo 19, Spania, 2022, premieră mondială) și chiar nu înțeleg unde se termină realitatea și unde începe fantezia.
Ziua de sâmbătă e bogată în evenimente și primele trei filme se succed rapid, în așteptarea Galei de premiere care urma să aibă loc pentru prima dată în Piața Mare, în domul în care de obicei se proiectează filmele panoramice.
Primul film e tandru, cu aer de concediu și face Valuri pe uscat (Raluca David, Romania, 2021, premieră mondială), adică în Republica Moldova, unde a face parte din lotul olimpic al țării (de surf în cazul de față) e imposibil. Limbajul e delicios, când moldovenesc, când portughez și imaginile cu valurile oceanului și cu surferii care le călăresc alternează cu imagini dintr-un sat din Moldova, acolo unde parcă s-a născut veșnicia. Iar Chișinăul, cu ale sale meandre birocratice, se vede ca un loc putred, rusificat, unde tot un fel de veșnicie tronează, aceea a ușilor ministeriale veșnic închise.
Fug repede la Soy Libre / Sunt liber (Laure Portier, Franța, Belgia, 2021) și constat că poți să fii liber chiar și atunci când ai toată neșansa în fața ta și nu îți poți alege familia, dar îți poți alege visul. Mama lui Arnaud e violentă, turnătoare și tatăl lui e absent, dar el are un vis - să aibă o familie cu mulți copii, undeva la țară, iar visul său pare imposibil. Prin ochii și camera surorii lui, care îl urmărește peste tot timp de câțiva ani, Arnaud face totul pentru a și-l împlini. Iese de la școala de corecție din Franța, ajunge în Spania, devine hoț și apoi om al străzii, dar e în continuare optimist și încăpățânat. După o scurtă absență, într-un final îl găsim în Lima, Peru, unde are în sfârșit șansa să fie liber și cu visul împlinit.
Și apoi vine și multașteptatul Pawnshop / Magazinul de mărunțișuri (Łukasz Kowalski, Polonia, 2022, premieră națională), deliciul zilei cu sala arhiplină, deși este deja la a treia proiecție (și urmează și a patra, dar să nu anticipăm). Oamenii care țin în viață, "la ATI", cel mai mare magazin de mărunțișuri second-hand (un fel de amanet cu de toate) din Europa sunt mai mult filantropi decât afaceriști. Vedem imagini care inițial ne derutează, căci ce fac ei acolo pare o înșelătorie, atunci când refuză să schimbe un mixer de bucătărie stricat, dar pe parcursul filmului ne dăm seama de bunătatea de care dau dovadă față de cei mai săraci decât ei și treptat ne minunăm de cât de multe și variate produse au de vânzare. Sunt inventivi și par a vinde totul pe câțiva zloți, dar omenia o oferă gratis, căci asta coagulează o societate sărăcită și bolnavă, cum e cea din cartierul unde se derulează afacerea cu mărunțișurile.
Ca o încununare a zilelor petrecute aici, la Sibiu, respirând filme astrale, accept invitația de a participa la festivitatea de încheiere, la Gala de decernare a premiilor, făcând tot o alegere, căci opțiunea cealaltă ar fi fost să vizionez filmul Apropierea (Botond Püsök, Romania, 2022, premieră internațională), film care întâmplător a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar din secțiunea Internațională.
Însă mă bucur totuși că am făcut-o, căci asist la premierea unor filme pe care le-am văzut și admirat, așa că menționez aici premiile pentru cel mai bun documentar din secțiunea Europa centrală și de Est obținut de Pawnshop / Magazinul de mărunțișuri și pentru cea mai bună regie la secțiunea România obținut de Vulturii din Țaga.
Cu promisiunea că de la anul Festivalul Astra o să "primească" un sediu, aștept cu nerăbdare ediția aniversară, ale cărei date sunt deja "alese" (și pe care le-am aflat în premieră): 15-22.10.2023!
