octombrie 2022
Festivalul de film documentar Astra Film Festival, 2022
Vizionarea documentarului despre care voi vorbi în rândurile ce urmează mi-a adus din nou aminte cât mai avem de recuperat vizavi de acest episod din istoria secolului XX. Un episod la care au fost părtași în mod voit atâția oameni. România nu face excepție. Începând cu anul 2004, pe 9 Octombrie, marcăm Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului. E o lecție de istorie ce încă mai trebuie predată pentru noi toți, cei ce suntem în viață, dar și pentru cei ce vin după noi. E o lecție pe care omenirea pare că încă nu a învățat-o cu adevărat.

Nestwärme - Mein Opa, der Nationalsozialismus und ich / Dragoste de familie, în regia lui Eric Esser (secțiunea DocSchool), este un documentar în care regizorul ne mijlocește o întâlnire cu propria familie. Acesta se află în căutarea răspunsului la întrebarea A fost bunicul un simpatizant al regimului nazist? Cele 95 de minute ale filmului sunt compuse de imaginile din arhiva personală a familiei, interviuri cu generația părinților, tatăl și frații acestuia, prieteni de familie, incursiuni în arhivele statului german și interviuri cu experți în problematică. Ritmul este unul extrem de echilibrat, autorul reușind să împletească cu iscusință partea de poveste a familiei cu cea de istorie a perioadei. Figura centrală a demersului o constituie bunicul patern. Acesta ne este zugrăvit atât de interviurile cu copiii săi, cât și de amintirile pe care regizorul le are despre bunicul său. Copiii și-l amintesc ca pe un om destul de închis, ce nu și-a manifestat iubirea prin gesturi față de ei, un bărbat marcat de moartea primei soții la doar 33 de ani ca urmare a unui cancer agresiv. Văduv și cu trei copii, așa îl prinde sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pe protagonistul documentarului. Acesta va întâlni după un timp o femeie cu care își va reface viața și cu care va avea încă un copil. Cu acest ultim copil, respectiv cu cel mai mic dintre frații tatălui, regizorul împărtășește amintiri ce au în comun parcă un alt om decât cel creionat de primii copii. Unul blând, cu un umor fin, ce acordă importanță jocului cu cei tineri, un bunic ce-i făcea baloane de săpun. Ceea ce îl provoacă pe tânărul regizor este o înregistrare din arhiva familiei descoperită recent. Aceasta îl înfățișează pe bunicul său relaxându-se la Târgul de la Stuttgart, îmbrăcat în civil, alături de unul dintre copii, purtând pe reverul costumului o zvastică de dimensiuni notabile. Nepotul este intrigat. Știa despre faptul că bunicul său a făcut parte în perioada războiului din echipa de management a unei fabrici de armament, și drept urmare a fost scutit de a lupta pe front. Fapt ce, într-un fel, în mintea nepotului s-a tradus prin neparticiparea bunicului la Holocaust. Această descoperire însă îl face să-și reconsidere ideea. Cu această dilemă în suflet regizorul încearcă să își (re)descopere bunicul și inițiază o adevărată cercetare în trecutul acestuia. Pe parcursul ei, tânărul va încerca să navigheze între ceea ce el și apropiații simt și ceea ce documentele de arhivă le dezvăluie. Dacă va găsi răspuns la întrebarea ce-l macină, rămâne să descoperiți vizionând documentarul.


Desigur, tipul acesta de documentar nu este unul pe care să-l priviți relaxați. Nu cred că cineva, urmărind dilemele regizorului și modul în care acesta încearcă să navigheze printre emoțiile rudelor sale, la rândul lor prinse în povestea de căutare a "adevărului", scormonind printre emoții și amintiri dureroase, va putea să se relaxeze. Din contră, cred că privitorul se va regăsi punându-și la rândul său întrebări despre trecutul propriei familii, despre ce făceau membrii acesteia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial? Au fost ei actori pasivi ai istoriei sau participanți activi, indiferent de care parte a frontului? Iar dacă au fost doar actori pasivi, așa cum la începutul căutărilor sale regizorul crede despre bunicul său, este acest lucru mai puțin important? Dacă ești doar un privitor pasiv la răul ce se petrece în jurul tău te disculpă acest gest? La această întrebare fiecare găsește propriul răspuns. Ce poate ar trebui să avem în minte este că cei care vor veni după noi vor avea la rândul lor propriul răspuns. S-ar putea ca acesta să nu coincidă cu răspunsul nostru. Dacă nu pentru noi, atunci pentru ei avem datoria de a ne investiga istoria având în minte curajul cu care acest regizor o face. Fie că ne place sau nu ceea ce vom descoperi.

E încă octombrie și până pe 30 puteți viziona documentarul acesta și încă altele 40 online, în cadrul Astra Film Festival online 2022. Nu îl ratați! Am sentimentul că e o întâlnire ce poate mișca ceva în fiecare. Marcați această lună în modul acesta. E un bun început.



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus