Une place dans ce monde / Un locșor pe lume (secțiunea DocSchool) în regia Emiliei Beyssac Cywinska, vă oferă o incursiune în viața cotidiană din perioada lockdown-ului în Polonia. Cuplul constituit din bunicii materni ai autoarei stau în centrul acestei povești ce se scurge într-un ritm domol, cu seri pline de povești la un pahar cu vin. Aflați în căutarea unei case la țară cei doi protagoniști găsesc, printre telefoane și anunțuri imobiliare, pretextul unor conversații savuroase, presărate pe alocuri cu umor și emoție. Nepoata regizoarei îi (re)descoperă pe parcursul acestor filmări iar atașamentul său față de cei doi se simte aproape în fiecare cadru, pe parcursul întregului montaj.
Documentarul a fost desemnat ca fiind Cel mai bun film documentar în secțiunea sa. Dacă îl veți viziona într-o seară liniștită, veți avea senzația că vă cufundați în lumea creată de cei doi. O lume ce are atât de multe în comun cu lumea bunicilor noștri, în care se derulează aproape mereu în reluare amintiri din comunism și povești despre libertate. O marcă aparte a acestui documentar o reprezintă naturalețea, fapt remarcat și de către juriu în argumentarea premiului. Această naturalețe vine tocmai din apropierea pe care regizoarea o are față de bunicii ei. Iar pentru acest tip de abordare nu există o rețetă anume. O încerci. Îți reușește sau nu. Emiliei Beyssac Cywinska i-a ieșit.
1 kil - 3 euro (secțiunea DocSchool) regizat de Ani Mrelashvili vă va purta spre lumea pachetelor care circulă între migranții din Georgia, aflați la muncă în Germania, și familiile lor de acasă. Recunosc, de ceva vreme îmi doream să văd acest subiect abordat într-un documentar. O practică pe care am întâlnit-o în cercetările de teren la toți cei care au plecat la muncă în străinătate. Acest documentar ne confirmă, dacă mai era nevoie, că oamenii, atunci când sunt departe de casele și familiile lor, încep să dezvolte comportamente similare. Printre acestea, trimisul de pachete în țara de unde au plecat. Aceste pachete nu sunt simple bunuri care circulă între două țări diferite. În pachetele trimise migranții pun tot ce își doresc sau cred că și-ar dori cei de acasă: jucării, vitamine, haine, dulciuri etc. și, odată cu ele, dorul de casă. Filmul cuprinde scene în care protagoniștii vorbesc cu multă emoție despre soarta georgienilor ce sunt nevoiți să muncească departe de casă. Consideră că doar conaționalii lor au această soartă. Dacă ar vorbi cu românii, și, de altfel, cu o multitudine de alte nații aflate la muncă în Germania sau în alte state, cred că ar avea o surpriză. Oamenii nu sunt chiar atât de diferiți, indiferent de unde vin și ce limbă vorbesc. Dorul de acasă și de familie, indiferent de motivul plecării, se regăsește în poveștile tuturor celor plecați din locul de origine.
În Cluj, unde locuiesc, există câteva locuri în care, cu o frecvență săptămânală, se adună oameni ce așteaptă să primească sau să trimită pachete în diferite colțuri ale Europei. Lumea globalizată în care trăim ne-ar face să fim tentați să credem că acest fenomen se produce doar printre migranții ce provin din țări extrem de sărace. Cercetările de teren arată că este un fenomen extrem de întâlnit. Unii le-au găsit și explicații, plasându-le în centrul unor adevărate teorii economice. Lucrurile sunt mai complexe și cred că fenomenul merită în continuare atenție.
Întâmplarea face să-mi fie viu în memorie cum, an de an, niște apropiați trimiteau cu astfel de mașini, ce aveau ca destinație o țară nordică, saci întregi de pufuleți. Acolo nu se găseau, iar ruda aflată la muncă în străinătate spunea că, atunci când îi consumă, își amintește mereu de acasă. Așadar, pachetele acestea sunt mai mult decât o marfă, ele circulă în ambele direcții și implică nu doar un transfer de natură materială, ci și o conexiune între membrii aflați la cele două capete alte drumului, un mod de a-și exprima afecțiunea sau de a mai topi dorul de celălalt.
Home / Acasă (secțiunea DocSchool) în regia Christinei Saab este un documentar-stare. Cred că ceea ce a realizat autoarea cu acest scurtmetraj poate fi asemănat cu o serie de haiku. De această dată însă, poeziile exprimă stările regizoarei în drumul său în căutarea a ceea ce poate însemna acasă pentru cineva ce are atâtea locuri la care să se raporteze. Cu o mamă de origine japoneză, un tată libanezo-grec și două bunici care, în ciuda faptului că locuiesc sub același acoperiș de peste 10 ani de zile, nu pot șă-și adreseze niciun cuvânt direct căci nu vorbesc aceeași limbă, Christine își caută propria identitate. Face acest demers prin punerea în oglindă a ceea ce înseamnă acasă pentru fiecare dintre membrii familiei sale. Documentarul este construit într-o formă ce se apropie de autoetnografie și care ilustrează tocmai puterea pe care acest tip de metodologie o poate avea. A-ți investiga propriile căutări în încercarea de a găsi un răspuns la întrebări cu care se confruntă toți oamenii necesită curaj. Vă invit să urmăriți documentarul și să vă interogați la rândul vostru despre ce înseamnă acasă pentru voi.
Otthon, otthon / Acasă, acasă (secțiunea România) regizat de Attila Szabó și Anikó Nagy Mára o are protagonistă pe Renata, o tânără din Ghimeș (Gyimes), Bacău. Viața ei se împarte între Budapesta, unde urmează cursurile universitare, și revenirile constante pe parcursul vacanțelor în locul nașterii sale. Documentarul problematizează într-un mod subtil și nepărtinitor situația maghiarilor din România. Materialul întregului film ilustrează importanța pe care pelerinajul la Șumuleu Ciuc (Csíksomlyó) o are în viața comunității de maghiari catolici din România și rolul pe care-l joacă în afirmarea identității acestei comunități. Renata se simte foarte bine la Budapesta, însă dacă o întreabă cineva de unde este, ea mereu va spune că este din Ghimeș (Gyimes). Pentru tânără, acest loc înseamnă acasă. Sau, altfel spus, așa cum ea însăși declară, Renata poate fi scoasă din Ghimeș, însă Ghimeș nu poate fi scos niciodată din Renata. Un film despre cât de complex este drumul căutării și păstrării unei identități etnice într-un context minoritar, într-un spațiu cu o istorie la rândul ei complicată și adesea trunchiată din diferite părți. Un prilej bun de a ne reaminti că a fi minoritar este o chestiune de context. Toți ne putem afla în această poziție.
La momentul actual mobilitatea este la cote maxime, iar viața unui om modern este de așteptat să se desfășoare în mai multe locuri pe parcursul vieții. Un parcurs de viață opus existenței pe care înaintașii noștri au dus-o. În trecut, de cele mai multe ori, te nășteai și mureai în același loc, uneori chiar în aceeași casă. Documentarele selectate vă prezintă perspectivele unor oameni diverși ce-și caută identitatea și locul căruia aparțin în moduri diferite.
Fie că alegeți aceste documentare, fie că vă veți îndrepta atenția spre altele, sunt convinsă că veți ajunge la aceeași concluzie cu mine. În continuare, fără nicio îndoială, filmul documentar este la Sibiu, în sala de cinema sau online, acasă.