*
Un menestrel la porțile Turzii a fost Traian Marcel Bartoș, citind din poeziile și baladele sale în cadrul întâlnirii din spațiul cultural "La Papion" - Casa Rațiu - devenit cu mulți ani în urmă un etalon al manifestărilor și al confluențelor artistice din oraș, cu orice prilej, nu numai cu ocazia festivalului de teatru. Versurile cantabile ale poetului, sonetele, baladele, epigramele, reunite sub sintagma Opera omnia, scrise în dulcele stil clasic, au încântat asistența. Dependența de model a fost deconspirată firesc prin lectura unei balade de François Villon în oglindă cu una personală. Legătura poetului Traian Marcel Bartoș cu teatrul rezidă în tripticul său shakespearian (piese de teatru în versuri), insolită aducere în actualitate a personajelor marelui Will, din care a ales spre lectură fragmente semnificative. Statutul de poet neabătut de la canon al lui Traian Marcel Bartoș se configurează în jurul figurii estompate în timp a eternului trubadur, adus, ca structură livrescă, în proximitatea postmodernismului.Despre romanul Când amintirile dor, scris de profesoara Eugenia Costea, apărut la Casa de Editură Dokia din Cluj, a vorbit în cuvinte calde scriitorul Mircea Ioan Casimcea, făcând o sinteză a problematicii cărții și a virtuților naratologice ale autoarei. Au fost decupate din text și comentate obiectiv paragrafe descriptive și portrete de personaje elocvente pentru maniera scriiturii. Cu acțiunea plasată în arealul rural-cultural al Munților Apuseni, Eugenia Costea evocă evenimente și tradiții supuse unei inevitabile melancolizări subiective. Profesoarele de la școala din comuna Mihai Viteazul au ținut să participe la eveniment și să-și exprime bucuria pentru succesul autoarei, colega lor.
În încheiere, pictorul Cornel Vana a citit un fragment din cartea de cronici de artă a poetului clujean Aurel Rău, Penelul și dalta, apărută tot la Casa de Editură Dokia. Din păcate, deși trecut în programul manifestărilor, poetul Aurel Rău n-a putut să fie de față.
*
Simple și banale flash-uri din viața de cuplu au fost reunite sub umbrela cu pretenții ocrotitoare a unei povești orientale în spectacolul gălățenilor de la Teatrul Dramatic "Fani Tardini": Monstrul nisipurilor, text scris de tânărul Székely Csaba și pus în scenă de Ándi Gherghe. Mai degrabă un monstru al erotismului se strecoară pe scenă, printre cele zece personaje invitate la conflict și la dezbateri pe tema relațiilor dintre bărbați și femei. Cinci femei cu nume de fructe (de la Afină la Portocală nemecanicizată) se confruntă cu cinci bărbați cu nume de culori (de la Maro la Verde, cine n-are pierde). Filonul ludic e numai aparent, analiza comportamentelor și ale caracterelor e cât se poate de serioasă. Adică serioasă până la afina astringentă și până la verdele sinonim cu platitudinea câmpiei. Povestea spusă spre final de Elena Ghinea frizează patologicul, virtual insinuat în sentimentul iubirii. Povestea servită ca suport motivațional este despre un fiu de emir care o mutilează pe iubita lui din prea multă dragoste. Iubirea înalță și ucide. Poveștile actuale sunt legate prin insinuante frânturi de cântec, interpretate vocal și la chitară de Răzvan Clopoțel. Scurtele scenete sunt îmbibate în cotidian robust, personajele sunt plasate pe tabla de șah a decorului propus de Cristina Breteanu ca niște pioni. Un joc de șah e până la urmă și iubirea, iar protagoniștii fac mișcările cuvenite pentru a câștiga partida. Actanții dezvoltă un joc dezinvolt, economicos, sever segmentat. Prezențe remarcabile pe scenă sunt: Radu Horghidan, Flavia Călin, Petronela Buda și simpaticul Florin Toma.