Printre cavalerii gustului francez - Franck la Ateneu

"Printre cavalerii gustului francez, campionii tradiţiilor noastre ancestrale, preşedinţii patrioticei Societăţi Naţionale, figura o fiinţă angelică, un artist de o loialitate şi o puritate excepţionale, venit din străinătate, cu o cocardă belgiană la pălărie, pentru a semna, la biroul de recrutare al apărătorilor patrimoniului nostru, un angajament voluntar."

Astfel îşi începe Emile Vuillermoz, în a sa Istorie a muzicii, capitolul dedicat lui César Franck. În ciuda originilor sale germanice, atât paterne, cât şi materne, Franck, născut la Liège în 1822, este unul dintre marii compozitori, şi marii săi oameni, cu care Franţa s-a mândrit şi se mândreşte. A început studiile muzicale în oraşul natal şi le-a terminat la Conservatorul din Paris, ca elev al lui Reicha, Lehorne şi Zimmermann. Îşi va câştiga existenţa ca organist, mai întâi la Trinité, apoi la Saint Jean-Saint François şi în sfârşit la Sainte Clautilde când, în paralel, este numit şi profesor de orgă la Conservator. Primele sale compoziţii nu depăşesc un nivel oarecum mediu. De abia în jurul vârstei de 50 de ani apar capodoperele: Preludiu, coral şi fugă (1884), Variaţiunile simfonice (1885), Sonata pentru pian şi vioară (1886), Simfonia în re (1888)... Concepţia sa arhitecturală, caracterul improvizatoric pe care le cultivă, venind de fapt din practica de organist, modulaţia obsesivă, stilul polifonic caracterizează întreaga sa creaţie. Expunerea temelor ocupă suprafeţe ample, ca în Sonata pentru pian şi vioară, de pildă. Muzica se supune unei gândiri oarecum contemplative, creând stări şi trăiri printr-o prelucrare elaborată a materialului sonor. Surprindem influenţe wagneriene în felul în care îşi defineşte construcţia; în acelaşi timp, el oferă melodiei acea curgere ce vine din marile desfăşurări bachiene.

Beatitudinile se nasc în epoca sa de deplină maturitate. A lucrat 10 ani, între 1869 şi 1879, la această operă monumentală. Se pare că ideea conceperii Beatitudinilor a venit odată cu lectura Vieţii lui Iisus de Ernest Renan. Iar subiectul, care pleacă de la predica de pe munte cu cele opt fericiri ale omului, conţinute în Sfânta Evanghelie de la Matei, cap. V (1-12) a fost regândit şi realizat în formă de libret de Josephine Blanche Bouchet - dame Colomb, poetă şi scriitoare care s-a manifestat cu destulă notorietate în a doua jumătate a secolului XIX. Textul literar devine oarecum vetust în vremurile noastre, stilul grandilocvent al poetei părând depăşit de multe ori. Trecând peste rezervele de ordin literar, vom găsi în Beatitudini punerea în valoare din punct de vedere muzical a tuturor mijloacelor stăpânite de compozitor, cu o forţă impresionantă. Gândit pentru opt solişti, cor şi orchestră, oratoriul întruneşte toate elementele unei confruntări între bine şi rău, între spiritual şi teluric, reprezentate de grupurile solistice sau de ansambluri, susţinute în permanenţă de o prezenţă orchestrală judicios dozată. Atingerea unor culmi dramatice la care participă masa corală se realizează în principal printr-o tratare polifonică de un dinamism impresionant. Momentele de linişte obţinute mai ales prin utilizarea sonorităţilor suave ale vocilor feminine creează oaze de chietudine într-un climat în care teluricul rămâne totuşi dominant. Pentru că unul din personajele principale este Satana. El se confruntă cu Iisus într-un dialog teribil. Cele două personaje - bas şi bariton - sunt cu grijă servite din punct de vedere muzical şi reprezintă în mod firesc pilonii dramaturgici centrali.

Ironia sorţii a făcut ca César Franck să nu-şi audă această lucrare, care a contribuit cel mai mult la gloria sa. Ea nu a fost cântată integral decât după moartea compozitorului, în 1891, în cadrul Concertelor Colonne.

---

Ateneul Român
Joi 13 şi vineri 14 aprilie 2006, ora 19
César Franck: oratoriul Les beatitudes
Dirijor: Alain Paris
Solişti: Clara Panas, Geanina Munteanu, Sidonia Nica, Vladimir Deveselu, Călin Brătescu, Vicenţiu Ţăranu, George Emil Crăsnaru, Ion Dimieru
Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner