Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2006

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Interpretarea muzicală ca mod de viaţă şi fapt al cotidianului


mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ar putea oare muzica face parte din banalitatea existenţei noastre comune, din acea trivialitate a monotoniei absolutizate care defineşte realitatea vieţii de zi cu zi? Deloc. Chiar din contră, muzica, mai ales clasicitatea muzicală, reprezintă un fapt punctual, de o extremă concentrare valorică, pe care interpreţii reuşesc sau nu să o realizeze. Altfel spus, dacă reuşesc sau nu să fie pe măsura pretenţiei pe care o poate avea un concert de Brahms, o baladă de Chopin sau un cvartet de Şostakovici. Banală sau trivială, bineînţeles într-o anumită măsură, chiar în virtutea repetabilităţii gesturilor valorizante, este viaţa interpreţilor şi compozitorilor, care dincolo de oricare publicitate nu reprezintă, să fim serioşi, un şir nesfârşit de elanuri intuitive / mistice / transcendentale, erupţii / incendii imaginative sau naufragii hedonice.

Ca mod de viaţă, muzica poate fi considerată ca oricare alta dintre meseriile inventate de om. Or, în acest sens, este mult mai tentant să observ un interpret trăindu-şi muzica drept fapt cotidian, comun în sensul suprem al cuvântului, decât, spre exemplu, a observa unul care din fiecare evoluţie a sa încearcă, cu orice preţ, să facă un eveniment cu totul ieşit din comun. Prin fiecare evoluţie a sa, tânărul dirijor Cristian Sandu îmi resuscită acest sentiment, nespus de savuros, că pentru el gestul valorizant reprezintă, prin însăşi spontaneitatea articulării lui, un fapt asumat pe deplin şi trăit în simplitatea eficienţei lui evidente. Privindu-i evoluţia interpretativă, în faţa Orchestrei Operei (noastre clujene) Naţionale, înţeleg cu claritate că, spre exemplu, originalitatea concepţiei artistice şi măiestria tehnică pentru un interpret sunt acele elemente ale existenţei lui "comune" sau "banale", fără de care practicarea muzicii ca mod de viaţă devine imposibilă, atâta timp cât însăşi muzica, valoarea ei de fapt artistic, cere, oricând este abordată, numai atitudini interpretative de clasă superioară. Iar tânărul dirijor înţelege, cum reiese cu claritate din modul în care a dirijat Bărbierul din Sevilla de G. Rossini, că acea clasă superioară înseamnă în cazul muzicii mai întâi de toate comprehensibilitate, coerenţă şi coeziune, eficienţă sugestivă, lucruri fără de care muzica nu poate să existe, iar perfecţiunea gestului valorizant reprezintă singura garanţie a putinţei de a înţelege şi asimila simplul şi cotidianul fapt al interpretării muzicale. Nu cred că se poate trăi continuu din fudulie şi histrionism care, fiecare în parte, nu prea au nimic în comun cu muzica.



În 19 mai, am asistat la producţia clasei de operă a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" şi, poate pentru prima dată, am putut trăi cu deplină intensitate omogenitatea aproape perfectă cu faptul interpretării. Nu am mai avut vertijul ascensional pe care de multe ori mi-l dă o interpretare perfectă, impunându-mi ieşirea din anonimatul cotidianului meu comod şi călduţ şi, bineînţeles, silindu-mă să escaladez versanţi abrupţi pentru a-i ajunge în preajmă. Deloc. Nu m-am simţit smuls. Privindu-l şi ascultându-l pe Cristian Sandu, lăsându-mă invadat de candoarea cu care el, prin gesturi simple şi eficiente, îşi făcea meseria, am simţit că Muzica ajunsese să intre ea în anonimatul persoanei mele dizolvate în întunericul din sală.

Era un simplu spectacol examen de licenţă. Scenografia lui Andrei Şchiopu nu deborda de originalitate, chiar din contră, era una simplă şi chiar sobră, de fundal, lăsând tinerii interpreţi să iasă cu atât mai mult în evidenţă. Regia lui Emil Strugaru a fost una esenţializată, trasând cu limpezime direcţiile esenţiale ale evoluţiei muzical-dramatice. Axată în întregime pe interacţiunea Contelui Almaviva (tenorul Darius Coltan) şi bărbierul Figaro (baritonul Emanuel Popescu), desfăşurarea subiectului operei a fost una alertă, parcă împinsă înainte de entuziasmul prin care interpreţii au ştiut să se transpună în pielea personajelor, implicare vizibilă mai ales în cazul interpretului lui Figaro. Din punct de vedere al vocalităţii a impresionat soprana Carmen Topciu (rolul Rosina, "ţinta" amoroasă a lui Almaviva) - o voce puternică, bine stăpânită şi bogat timbrată. Însă mai mult m-a impresionat vocalitatea detaliului - recitativele (acompaniament realizat de experimentata pianistă şi muzicoloagă Adela Bihari), care în această variantă interpretativă a operei au constituit punctul real de greutate valorică-muzicală şi, poate, proba supremă a valabilităţii profesionale a absolvenţilor. Coeziunea perfectă, alunecarea prin care se trecea de la o partidă la alta, precizia cu care erau marcate inciziile vocale, frazarea pliată într-un mod natural pe fiziologia respiratorie, gradarea timbral-dinamică a evoluţiei, niciodată depăşind limita echilibrului just între voci, toate acestea degajau însăşi plăcerea cu care se cânta, iar publicul a aplaudat recunoscător după fiecare evoluţie solistică.

Dirijorul a fost cât se poate de prezent mai ales prin acele conexiuni-reconexiuni gestuale şi atitudinale fine: de la ansambluri la evoluţii solo, de la arii la recitative (pe care le urmărea cu atenţie, chiar dacă nu era nimic de dirijat), distribuindu-se, practic, într-un mod optim între orchestră şi interpreţii-cântăreţi, între acţiunea muzicală propriu-zisă şi acţiunea scenică, între caracterele muzicale şi caracterele dramatice ale personajelor. Puteam vedea orchestranţii din fosă şi remarcam atenţia cu care urmăreau "discursul" dirijorului, "intrând" sau "ieşind", la gesturile de abia schiţate ale dirijorului, din spaţiul activ al sonorităţii. Puteam surprinde acea "respiraţie" a partiturii, acele infinitezimale accelerări-decelerări controlate cu iscusinţă de către Cristian Sandu, plierea firească pe temperamentul vocal al interpreţilor şi ghidarea atentă a sonorităţii înspre următoarea "bornă" expresiv-sugestivă. Spre deosebire de stilul "consacraţilor" urbei noastre, stilul dirijoral al tânărului dirijor nu avea nimic rigid, nimic ce ar ţine de convenţionalismul unui gest deja rutinat, chiar abuzând uneori (absolutamente pertinent) de o anumită spontaneitate, impetuos în momente culminante şi misterios în momentele de filare a sunetului în "piano".

Ştiam că a dirijat Carmen de Bizet şi Rigoletto de Verdi, Don Giovanni şi Nunta lui Figaro de Mozart, şi multe altele, că a dirijat formaţii instrumentale în cadrul Festivalului "Cluj-Modern", precum şi Orchestra de Stat a Ucrainei şi s-a descurcat cât se poate de bine, rămânând în continuare cât se poate de devotat şi îndatorat, simplu şi fără pretenţii, singurei sale pasiuni despre care nu face mare tapaj - Muzica. În 2004, a fondat "propria" sa formaţie instrumentală - Giovani Musicisti, o autentică orchestră (de cameră) cu care promovează muzica tinerilor săi colegi compozitori (A. Fazakas, C. Bence-Muk, M. Pop, R. Metea ş.a.).



După primul act, m-am dus să-l felicit pe dirijor pentru simplitatea şi naturaleţea cu care el a ştiut să impună publicului sentimentul unei indiscutabile reuşite. Mi-a mulţumit şi nu mi-a spus nimic altceva decât nişte cuvinte simple, poate chiar banale, însă atât de relevante în ceea ce priveşte modul lui neostentativ de a fi şi de a trăi muzica: "În şaisprezece (iunie) dirijez Traviata. Sper că vei veni să ne asculţi..."



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oleg Garaz


Alte articole

 Ce alegem?, Dan Scurtulescu
 Alexandra Costin - o pianistă română în America, Comunicat de presă
 Misha Katz şi Dan Grigore - arta (c)rimei perfecte, Oleg Garaz
 Muzica lui Amadeus, ludică şi sacră, pentru fratele meu Vladimir, Oleg Garaz
 Printre cavalerii gustului francez - Franck la Ateneu, Vladimir Popescu-Deveselu
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer