Piesa Aici Moscova scrisă de Iulia Pospelova și regizată de Catinca Drăgănescu la unteatru bucureștean nu se ocupă de frica și teroarea populațiilor din URSS, ci numai de frica și teroarea trăite de fiica tătucului Stalin, Svetlana Allilueva. Un "tătuc" nu numai pentru ea, cum ar fi fost firesc, ci pentru întregi popoare subjugate! Căci pentru ea tătucul era mai mult absent. Intimitățile copilei care la 6 ani își pierde mama, dispărută în condiții încă neelucidate, transpar în spectacol transpuse cu mare finețe și grijă pentru detaliu în montarea Catincăi Drăgănescu. Sunt decupate secvențe din viața traumatizantă a Svetlanei, trăită mai mult în absența tatălui. Meritul principal pentru redarea acestei răceli paterne îi revine actriței Nicoleta Lefter. Candoarea, fragilitatea, discreția redării sentimentelor o situează la un nivel interpretativ superior. Ea știe să coordoneze mișcările și emisia vocală cu gravitatea replicilor, sfiiciunea dezvăluirilor ce pun în lumină sensibilitatea personajului. Loviturile primite de la soartă, moartea mamei, dispariția (misterioasă și ea) a iubitului cu care i s-a interzis să se căsătorească, au determinat-o pe Svetlana să se izoleze, să privească altfel lumea din jurul ei și în cele din urmă să emigreze în țara capitalismului denigrat și violent atacat de regimul comunist de la Moscova.
Întregul spectacol emană o frisonantă tensiune, întreținută constant de cei trei actori puși să sugereze mai multe personaje din anturaj: tătucul, prietenul, iubitul. De fapt ei acționează ca anchetatori sau cercetători ai biografiei Svetlanei, cu duritate de kaghebiști, învârtindu-se în jurul ei cu scopul de a-i smulge mărturisiri, intimități, gânduri ascunse. Spre a amprenta vizual această focusare pe psihologia fiicei lui Stalin, regia a conceput o cameră rotativă care proiectează direct pe plasma situată deasupra capetelor interpreților prim-planuri ale mimicii personajului "încolțit" de cei trei provocatori ai evocărilor. Personajele din jurul lui Stalin devin soldăței înșirați pe paralelipipedul alb multifuncțional, transformat în final în transparent spațiu al recluziunii. Zeii zilelor înfricoșătoare trăite în gloria puterii politice dictatoriale au ajuns pitici, simple jucării ale istoriei.
Cei trei actori, Alex Călin, Liviu Romanescu, Răzvan Rotaru, tineri, zvelți, agili în mișcări și prompți pe intrări, tăioși în sagacitatea rostirii, practică suplimentar un limbaj al mâinilor cu totul ieșit din comun în timpul pronunțării replicilor, ceea ce înseamnă o expresivitate scenică abstrasă realului, un stil combinat verbal-nonverbal. Este și un fel inventiv de a sări din monotonia textului. Minimalistă până la secătuirea oricăror sugestii de încadrare într-un timp al defăimărilor revendicative, scenografia lui Gabi Albu ajută la situarea în atemporal a acestei severe anchete fixate pe analiza relației tătuc (al popoarelor) - fiică de dictator. O atmosferă pronunțat rece se degajă din întregul spectacol, lucrat cu finețe și comprehensiune până în cele mai mici detalii. Maniera de a trata în felul acesta un subiect destul de tern de altfel denotă pricepere în obiectivarea faptelor rememorate de memoria afectivă a eroinei.
E limpede. Despre viața secretă a fiicei lui Stalin nu s-a vorbit la Radio Moscova atunci. Dar despre ce se vorbește acum la Govorit Moskva? Despre "operațiunea specială", despre fasciști ucraineni, despre tancuri inamice și despre dreptul legitim al Rusiei de a ocupa o țară cu statut independent din mijlocul Europei. O realitate complet falsă. Ca odinioară. Adevărurile ascunse din familia lui Putin - peste alți 80 sau 90 de ani. Poate, dar nu-i sigur.