O piesă de teatru. Games in the Backyard / Jocuri în curtea din spate. Edna Mazya, 1993. Patru adolescenți, o adolescentă, o noapte. Patru avocați ai apărării, o procuroare, un proces. Aceiași cinci actori jucând ambele distribuții (cea din primul act - ziua de dinainte și apoi noaptea violului, cea din al doilea act - zilele procesului).
O montare faimoasă. Bobi Pricop. Spectacol-examen de absolvire al UNATC, preluat ulterior de Godot și Act. 2011.
O altă montare faimoasă. Diana Mititelu. 2020, Teatrul de Stat Constanța. Premiul UNITER pentru cel mai bun debut la Gala din 2021. Două reprezentații la Interferențe 2022, pe 25 noiembrie 2022, ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.
Diana Mititelu mixează cele două acte. O scenă din proces urmează unei scene din ziua aceea. Violul și procesul violului devin una. Multiple violuri. Cel fizic, cel juridic, cel moral.
O gașcă de tineri de 17 ani, condusă / manipulată de diabolicul în devenire Asaf (Andrei Bibire, 28 de ani), acompaniat / urmat de Gidi (Cătălin Bucur, 26 de ani), Sela (Theodor Șoptelea, 24 de ani) și Șmulick (Ștefan Mihai, 27 de ani). O haită de avocați fără de lider (aceiași patru), așezată de scaune ca de bar în colțurile unui ring, în mijlocul căruia se află ea, Dvori (Cristiana Luca, 26 de ani / Ecaterina Lupu, 25 de ani). O procuroare dezlănțuită (Ecaterina / Cristiana) învârtindu-se în jurul celor 4 acuzați stând în picioare, spate în spate, formând un cerc / rug perfect ce parcă așteaptă doar un chibrit pentru a arde. Un leagăn în care se dau mai ales Dviri, dar și Șmulick (cel care e la vârsta la care iubirea se manifestă mai degrabă prin opusul ei, cel care înțelege ce urmează, cel care încearcă să se opună jocului coordonat din umbră de Asaf, cel care eșuează în agresivitate și crize de astm, cel care se aruncă primul în brațele păcatului pe care a încercat în zadar, de unul singur, să-l prevină).
Arena / sala de judecată gândită de Răzvan Bordoș aduce totul la vedere. Publicul, așezat pe gradene care înconjoară pe trei sferturi spațiul joc, are acces high definition la fapte și la interpretarea lor și e chemat să dea propria sentință. Nu întâmplător, în textul Ednei Mazya lipsește personajul judecătorului. Aflăm, la final, sentințele, rostite de Cristiana / Ecaterina ca o retrăire a violului originar (abia acum, la momentul anunțării pedepselor finale, Diana Mititelu aduce pe scenă și vizual parte din grozăvia suferinței de la care a pornit totul, în scena propriu-zisă a agresiunii luminile, excelent coordonate de Cristian Niculescu, tac), dar adevăratul proces se joacă în mințile noastre.
Cum ajunge un adolescent ultra-îndrăgostit (Șmulick-ul lui Ștefan) să-și inverseze polii de moralitate? Cum ajung doi puști pasionați de fotbal (Sela al lui Theodor în tricoul Argentinei) și de aparența de a părea cool pe bază de alcool (Gidi-ul lui Cătălin aduce berea, dar nu prea dă năvală spre dânsa) să îmbrățișeze întunericul cel mai negru? Ce traume împing o puștoaică ce nu se regăsește între fetele de vârsta ei (dozajul de ingenuu și rebel, de timiditate și provocare pe care îl propun cele două actrițe e marele pariu câștigător atât al Ecaterinei și Cristinei, cât și al întregii montări gândite de Diana Mititelu, ce ne refuză orice rezolvare facilă a vinovăției și cauzalității, reușind, în același timp, să demaște crystal clear vinovățiile și cauzalitățile, doar că nu tot ce e clar e și ușor de înțeles / interiorizat / acceptat) să se arunce cu teribilă poftă auto-distructivă în brațele geniului răului? Ce îl oprește pe el, negrul absolut (de remarcat cum Asaful lui Andrei apasă pe fiecare silabă din întrebările cu care îi cere consimțământul lui Dviri pentru a o coborî, treaptă după treaptă, aparent pe baza propriei ei voințe, spre iadul fără de întoarcere), să accepte incredibila ei propunere post-viol (cea mai puternică scenă a spectacolului) de a o îngropa definitiv?
Mazya, Mititelu, Bordoș, Niculescu, Luca, Lupu, Bibire, Bucur, Șoptelea și Mihai se joacă cu mințile noastre, pentru că viața se joacă cu mințile noastre. Fie că realizăm, fie că nu. Spectacole de tipul constănțeanului Jocuri din curtea din spate, gândit / dorit de managerul Erwin Șimșensohn ca un cârlig de atragere a adolescenților și tinerilor din Constanța la teatrul făcut una dintre cele mai tinere, dacă nu cea mai tânără trupă de teatru profesionist din țară (vârstele inserate mai sus sunt cele de azi, nu uitați că spectacolul a fost realizat în 2020!), e de fapt un cârlig capabil să dezlege mințile oricui (tânăr sau bătrân, adolescent sau adult, din orice parte de lume) are deschiderea să înțeleagă că stă în puterea lui să judece (adică să înțeleagă) lumea din jur, să demaște manipulările, să oprească răul, să nu facă răul care există în noi la orice vârstă, în orice context familial ori social.
În curtea din spate, sunt, uneori, fragilitățile, bravada, nesiguranța, dorința de a aparține, nevoia de explorare (inclusiv sexuală), foamea de afecțiune a unor adolescenți. În Curtea din față, pe lângă judecători, procurori, avocați, suntem mereu noi, jurați în propriile noastre vieți, dând sentințe prin fiecare gest, privire întoarsă, complicitate, cedare.