România Liberă / aprilie 2006
Legături bolnăvicioase
Oamenii vor fi curioşi să vadă Legături bolnăvicioase cel puţin din două motive. O dată pentru că au auzit / citit că este un film despre două lesbiene, ceea ce pentru România e o premieră absolută (filmul vine şi în coada lui Brokeback Mountain.). Sau pentru că Tudor Giurgiu e un model de reuşită şi trebuie dacă nu prins pe picior greşit, măcar ţinut sub ochi. Fostul director al Festivalului de film Transilvania a devenit la 33 de ani preşedintele director general al televiziunii naţionale. La o adică, n-ar fi de mirare ca răuvoitorii să lege cele două lucruri şi să spună "Ei, uite ce filme face şeful TVR-ului!"

Filmul a beneficiat de un marketing cum scrie la carte. Caiete frumoase de presă, în culori, cu text suficient şi interviuri, DVD-uri cu poze, un site internet, un afiş occidental pe care sunt trecute şi două recomandări din presa străină ("Variety", ediţia de festival a Berlinalei, şi "The Guardian"). Cît filmul era în lucru, redacţiile primeau regulat comunicate cu informaţii la zi. Lucrurile de mai sus pică un pic ciudat la noi, cînd alte filme româneşti ies cu un "caiet de presă" de-o foaie, dar ar trebui să fie lucruri normale. Ele nu fac un film să pară mai bun decît e, dar te fac să vezi că tuturor celor implicaţi în film le-a păsat de el pînă la capăt. (Şi au avut şi bani.)

Inspirat de romanul omonim al Ceciliei Ştefănescu, filmul a suferit, pe lîngă adaptarea deloc facilă a cuvîntului la imagine, şi o schimbare în conţinut, creînd relaţia incestuoasă dintre eroina Kiki şi fratele ei, Sandu. În film "e vorba" despre iubirea dintre două studente, colege la Litere în Bucureşti, şi, en passant, despre relaţia incestuoasă dintre Kiki şi Sandu. Primul film despre o relaţie homosexuală de la noi (şi incestuoasă, dacă nu mă înşel- de unde şi ratingul 14) pare că vrea să nu fie luat ca atare. Regizorul şi scenarista vorbesc despre o poveste romantică, de dragoste, în care elementul incest n-a fost introdus pentru a face filmul mai interesant, ci pentru că personajele nu erau caracterizate suficient şi prin familiile lor. Atunci ce rost mai avea ca povestea de dragoste să aibă loc în interiorul unui triunghi atît de bizar şi de bolnăvicios?



Lucrurile laudative din deschidere se referă parţial şi la film. Legături bolnăvicioase e îngrijit, curăţel, filmat frumos, lumina pică bine, muzica e frumoasă (Chris Martin &Faultline- cu copyright!!); personajele poartă haine trendy, gablonţuri de la Meli Melo; culorile de la pernele din casă se asortează cu hainele aruncate pe fotoliu; viaţa la ţară e senină şi colorată; actorii sunt frumoşi, simpatici; filmul e şi cu Puya, şi cu Mihaela Rădulescu; replicile sunt frumoase, prea literare uneori. Eticheta care se potriveşte cel mai bine filmului e "trendy". Cele două poveşti de dragoste n-au, din păcate, adîncime, iar dramatismul răzbate doar de două ori, în două secvenţe puternice (masa în familia lui Kiki şi cearta de la ţară). Dacă latura incestuoasă ar fi fost mai accentuată sau dacă ar fi constituit miezul filmului (Maria Popistaşu e mult mai credibilă în relaţia cu Tudor Chirilă decît în cea cu Ioana Barbu), rezultatul ar fi fost altul. Regizorul spune că n-a vrut să apese o altă pedală decît cea pe care plecase, dar aşa, povestea de dragoste trăită în amintire de Alex nu e decît o rememorare idilică, de studentă romantică, un fel de La Medeleni, cum spunea cineva.



Păcat că filmul nu şi-a pus ştacheta mai sus, pentru că ar fi putut trata foarte bine, în limitele romantismului chiar, diferenţa enormă de percepţie dintre tinerii de azi şi părinţii lor bine intenţionaţi, dar care trăiesc în altă paradigmă. Filmul pierde cu atît mai mult cu cît actorii sunt foarte buni, şi cei tineri, şi "bătrînii", părinţii fetelor şi gazda (Cătălina Murgea), semn că regizorul a ştiut ce să le ceară. Legături bolnăvicioase nu poate fi judecat pentru ce şi-a propus şi n-a reuşit. Şi-a propus să fie "light", şi aşa este.

De: Cecilia Ştefănescu Regia: Tudor Giurgiu Cu: Maria Popistaşu, Ioana Barbu, Tudor Chirilă, Mircea Diaconu, Tora Vasilescu, Mihaela Rădulescu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus