În urmă cu 10 ani, apreciatul cineast părăsea această lume, lăsând în urmă o filmografie impresionantă: 56 de filme de lungmetraj, 10 filme pentru TV, 9 filme de scurtmetraj. A fost actor în 36 de filme, scenarist și co-scenarist pentru 20 de filme și producător pentru 15 filme de lungmetraj. Regizor apreciat de public, numai biletele vândute la Nea Mărin miliardar indicând un număr de 15 milioane de spectatori.
Sergiu Nicolaescu a fost și inițiatorul primei legi dedicate cinematografiei. Noaptea Albă a Filmului Românesc îi onorează memoria și îi dedică prima ediție a noului sezon. Portretul regizorului Sergiu Nicolaescu poate fi urmărit și la TVR Moldova, sâmbătă, 4 februarie 2023, de la ora 20.55.
"Revine Noaptea Albă a Filmului Românesc! E o datorie pe care Televiziunea Română și mai ales TVR Cultural o au față de cinematografia națională și contemporană. O reverență făcută cineaștilor români care creează și produc cu puțină susținere legislativă și administrativă. E un prilej să creăm un eveniment relevant pentru filmul românesc", spune Claudia Nedelcu Duca, producător.
Telespectatorii TVR Cultural îl vor descoperi pe Sergiu Nicolaescu într-un portret complex, cu lumini și umbre, atât ca regizor, cât și ca om, prin amintirile prietenilor, colegilor și colaboratorilor săi. În portretul semnat de producătoarea Claudia Nedelcu Duca, difuzat de la ora 20.00, este analizată personalitatea sa prin amintiri alături de actori (George Mihăiță, Valentin Teodosiu), oameni din echipele sale de producție și de creație (Radu și Ioana Corciova - scenografi; Viorel Sergovici și Sorin Chivulescu - directori de imagine; Nița Chivulescu - monteur), dar și cu criticul de film Andrei Gorzo și academicianul Răzvan Theodorescu.
"Pe Sergiu Nicolaescu l-am descoperit prin documentarul legat de Memoria trandafirului. Acolo am văzut toată sensibilitatea sa, pentru că Nicolaescu era un mare sensibil", spune istoricul de artă, academician Răzvan Theodorescu.
Pentru prima oară pe un post de televiziune din România fanii lui Sergiu Nicolaescu și cinefilii pot viziona primele filme din portofoliul impresionant al cineastului: Floarea de mac, Primăvară obișnuită, Scoicile n-au vorbit niciodată și Memoria trandafirului.
"Sergiu Nicolaescu a fost absolut remarcabil în realizarea unei atmosfere de epocă în filmele sale din seria Comisarului. Cu o știință a atmosferei, regizorul avea o mare cultură cinematografică și era în același timp, cu surâsul lui echivoc, un personaj pe care nu puteai să nu-l îndrăgești. Știu că a fost contestat de mulți, dar pot să spun că a fost o personalitate a culturii noastre într-o epocă în care acestea nu erau foarte numeroase. Asta e - incontestabil", adaugă academician Răzvan Theodorescu.
De la ora 21.25 vă invităm să vizionați cinci lungmetraje de acțiune dintr-o serie celebră, Comisarul: Cu mâinile curate (ora 21.25), Ultimul cartuș (ora 23.00), Un comisar acuză (ora 0.40), Revanșa (ora 2.30) și Duelul (ora 04.15), în care este creată o galerie impresionantă de personaje antologice pentru cinematografia românească dintre care amintim: comisarul Roman, comisarul Miclovan, comisarul Moldovan, dom' Semaca, Lăscărică, Paraipan sau Limbă.
Despre filme:
Cu mâinile curate lansează seria Comisarul în 1972 și a fost realizat după un scenariu semnat de Petre Sălcudeanu și Titus Popovici. Acțiunea se desfășoară în 1945, când, pe fondul războiului și al sărăciei, în țară nivelul criminalității devenise alarmant. Comisarul Roman (interpretat de Ilarion Ciobanu) este un proaspăt polițist numit la conducerea uneia dintre cele mai "fierbinți" secții de poliție din Capitală. Lipsit de experiență, el găsește sprijin la comisarului Miclovan (interpretat de Sergiu Nicolaescu), un polițist cu metode neconvenționale care apelează repede la revolverul său Smith&Wesson.
Ultimul cartuș, apărut în 1973, este continuarea filmului Cu mâinile curate, având la bază un scenariu scris tot de Petre Sălcudeanu și Titus Popovici. Comisarul Miclovan este ucis în misiune, într-un schimb de focuri. Rămas fără sprijinul colegului, comisarul Roman vrea să-l vadă pedepsit pe asasinul acestuia - dom' Semaca (interpretat de George Constantin).
Un comisar acuză a avut premiera în 1974 și a fost realizat după un scenariu scris de Sergiu Nicolaescu, Vintilă Corbul, Eugen Burada. Acțiunea se petrece în Bucureștii anului 1941, când regimul legionar este în expansiune. Personajul principal este, începând cu acest film, comisarul Moldovan (interpretat de Sergiu Nicolaescu), care primește misiunea de a ancheta asasinarea deținuților politici din închisoarea Viraga. Prin desemnarea unui om neafiliat politic, autoritățile speră să transmită opiniei publice că poliția își face onest datoria.
Revanșa a avut premiera în 1978, scenariul fiind semnat de Sergiu Nicolaescu, Vintilă Corbul, Eugen Burada. Acțiunea se petrece pe fondul rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Comisarul Moldovan își dorește răzbunarea finală. Pe fondul unor evenimente extrem de tensionate (schimbarea dictaturii legionare cu regimul antonescian), aventura comisarului - căutat acum de poliția politică - merge mai departe. Știind că va ieși din ascunzătoare dacă se întâmplă ceva cu fiul lui, Paraipan îl răpește pe băiatul lui Moldovan.
Ultimul film al seriei, Duelul, a fost lansat în 1981, fiind realizat după un scenariu scris de Sergiu Nicolaescu, Vintilă Corbul și Eugen Burada. Comisarul Moldovan se ocupă de cazul unui jaf asupra băncii centrale, împreună cu partenerul său Petrescu (interpretat de George Mihăiță) și ajutat de informatorul Limbă, un hoț de buzunare (interpretat de Jean Constantin).