Repetiție pentru un spectator mai bun - Repetiție pentru o lume mai bună

E duminică, 26 februarie 2023. Premiera lui Radu Afrim cu Repetiție pentru o lume mai bună e programată pentru 18 și 19 martie 2023 la sala cea mai mare a Naționalului din București. Spectacolul e încă în fază de repetiții, mai e mult până la primul șnur. Printre altele, mai e premiera lui Dan Puric (!?!), Călătoria, programată în aceeași sală pentru weekend-ul 4-5 martie 2023. Apoi, scena va fi preluată integral de echipa Afrim (regie & univers sonor) - Irina Moscu (scenografie) - Andrei Cozlac (video mapping) - Mircea Mitroi (lighting design).

Repetiție pentru o lume mai bună a apărut în librării la începutul verii anului trecut. E vorba de romanul lui Mihai Radu, publicat de Polirom. La TNB, o să fie vorba de dramatizarea realizată de scriitor și de Ionuț Sociu (omul cu, printre altele, textul din Medea's boys de la Apollo 111).

Preferința lui Radu Afrim de a înscena texte mai mult sau puțin contemporane românești nu e nouă. În toamna lui 2022, a fost Seaside Stories, pornind de la proze scurte de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija și Radu Afrim. În același anotimp, s-a întâmplat premiera cu Ierbar, la TN Târgu-Mureș Compania Liviu Rebreanu, bazat (și) pe poemele Simonei Popescu. La TN Marin Sorescu din Craiova, avem câine cu om. câine fără om, premieră din 2021, pe texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goșu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim. În repertoriul Naționalului din București se află din 2018 încoace Pădurea spânzuraților. Iar Orașul cu fete sărace, după nuvele de Radu Tudoran, se joacă din 2020 la TN Vasile Alecsandri Iași.

În toate cele patru exemple, vorbim de dramatizări realizate de Radu Afrim himself. În cazul Repetiției pentru o lume mai bună, regizorul deleagă procesul de adaptare. E posibil să fie o premieră în cariera sa.

***
Mi-am cumpărat romanul alaltăieri. L-am început la un pahar de vin, în oraș, l-am continuat la unul de bere, tot central, l-am terminat acasă, pe zi & trezie. M-a uimit ritmul. În mintea mea, incongruent cu stilul afrimian. Ceea ce mă face să aștept cu mare nerăbdare premiera. Și să schițez textul de mai jos. Fără să fi văzut vreo repetiție ori vreo fotografie. Fără să fi discutat cu cineva despre dramatizare sau spectacol. Doar parcurgând distribuția. Și încercând un exercițiu de imaginație.

Paul va fi Marius Manole. Amănuntul (lejer necredibil) din roman că Paul are 55 de ani nu cred că va împiedica exercițiul de identificare cu eroul principal pe care îl fac, (in)voluntar, mai mereu, când vine vorba de roman contemporan scris la persoana I-a singular masculin / spectacol cu Manole. Cumva, îmi umblă mereu prin cap, când vine vorba de el, tâmpita caracterizare "actorul generației noastre". Habar n-am dacă spectacolul ăsta mi-o va avea scoate, în fine, definitiv din minte sau mi-o va fixa mai bine. Și nici dacă vreau una sau alta.

Faptul că Crina Semciuc va fi atât amanta Patricia, cât și Carmenuța, nepoata de primar cu ieșire la Dunăre, îmi pare de pe acum un gest ironic cât se poate de mișto. Existența personajului Câinele (jucat de Ștefan Iancu) e genul de poantă afrimiană pe care romanul parcă și-o căuta. Sunt curios dacă va exista o lesă plimbată din mâna lui Paul în cea a Flautistului (István Téglás) în cea a Mădălinei (Mirela Oprișor) și retur. Cât privește descrierea din roman a asistentei Tamira (cu toate consecințele pe care aceasta o are în capul cititorului) și distribuirea în rol a Ralucăi Aprodu (cu prețul sacrificării asistentei Dana), sunt mut. Așa contrapunct mai rar.

Într-un anumit sens, romanul poate fi citit ca o poveste în doi: Paul - tatăl lui Paul (Marius Bodochi, asta, da, întâlnire cu Afrim!). Hai, în trei, dacă adăugăm casa & curtea din strada Acvilei (căutați strada pe net și în realitate, merită!), a căror prezență e imposibil de ignorat la lectură (ceva îmi spune că Irina Moscu n-o să rateze șansa de a le transforma în personaje de sine stătătoare). Asta cu toate că toate personajele feminine sunt foarte pregnant conturate. Sau poate tocmai de aceea, poate tocmai din senzația ca privirea asupra lor e mai degrabă masculină vine posibilitatea interpretării întregii istorii ca un jurnal scris de un el la mai multe vârste, un el trăind în câteva epoci ale Bucureștiului, la câteva adrese (pe lângă casa de mai sus, mai e vorba și de un apartament de lângă stadionul Steaua), vizitat de câteva speranțe și de restul angoase.

Citesc apariție video lângă personajele surorii Mara (Irina Movilă) și fiicei Lavinia (Cătălina Mihai) din spectacol și realizez că fix asta e impresia pe care o lasă și în roman, de personaje din altă lume, de apariții cumva străine, oarecum forțate (mai ales Mara), care asigură elementul surpriză ce poate, într-un fel, ruina credibilitatea întregului eșafodaj, sau, din contră, ce poate da forță finalului și ranforsa întreaga poveste. Aducerea celor două caractere în scenă pesemne că îi provoacă oarece neliniști lui Afrim.

Înapoi la observația despre ritm. Nu e ca și cum montările lui Radu Afrim sunt leneșe, molatece, vaste. Din contră, multe dintre spectacolele îți cresc pulsul (și) pe bază de viteză a situațiilor, replicilor, imaginilor, etc. E vorba că, din romanul lui Mihai Radu, lipsește doza aceea de nostalgie / melancolie prin cutele căreia Afrim își ascunde acum personajele pentru a ni le / a ne reda, oleacă mai târziu, intens maturate în dressing-ul viselor / culorilor / sunetelor / gândurilor / emoțiilor sale. Există, însă, la Radu, câteva fraze bine camuflate, intens ascuțite, strecurate în rânduri parcă dinadins tipărite pe jumătăți inferioare de pagini, pe care parcă văd că le voi regăsi în spectacol ca pretexte pentru acele evadări / botezări pe care nu știu dacă am reușit să le descriu în fraza anterioară.

Cumva, pentru final, gândul mă duce la acea atmosferă halucinantă de Beție de Ivan Vyrypaev (premieră 2018 la TN Târgu-Mureș Compania Tompa Miklós), în care Afrim și-a dus umorul și iubirea de semeni pe culmile disperării creștinești, diavolești, ce-zeu-dorești. Pe scheletul de Kusturica & La Grande Bouffe înălțat de Radu scriitorul, Radu & Sociu dramaturgii n-au cum să nu comploteze, alături de Moscu (creatoarea de costume) și Afrim (omul cu linia sonoră), pentru ceva de tăiat toate așteptările (unora ca mine) și locurile comune (unora ca noi). Mi-ar plăcea să fiu în pielea Mirelei Oprișor (Mădălina) când se trezește dimineața și...