(Repetiție pentru o lume mai bună, Mihai Radu, Polirom, 2022, colecția Ego. Proză)
Repetiție pentru o lume mai bună, cel mai recent roman al lui Mihai Radu, demonstrează prin forță și tragism, condiția tocită, tulburătoare și irevocabilă a Celuilalt. Privit prin lentilele unui personaj narator detestabil și antipatic, intrigant și aproape machiavelic, Celălalt, aici, poate fi chiar Paul însuși (protagonistul romanului), fiindcă nu de puține ori îl surprindem în ipostaza de a-și analiza minuțios vizuina interioară. O face însă cu o detașare și o ironie surprinzătoare. Exemplific cu trei paragrafe:
"Nu voiam s-o agresez cu intimități, nu voiam nici ca ea să facă asta și nu voiam să ne căutăm de adevăruri cum se caută maimuțele de păduchi. Mai degrabă sexul era un jurnal al singurătății și o disperare relativ burgheză pe care nu o lăsam să ajungă de la unul la celălalt." (pp. 14-15);
"Am crezut cu toată ființa în omul adult. Nu știam că el nu există. Nu știam că nu e decât o fantomă plină de frică. Nu știam că e un căcăcios care se împachetează în tot soiul de minciuni." (p. 93);
"Adevărul e că nu sunt bun ca «aproape», talentele mele strict umane sunt optime la distanță medie, semi-apropiere sau semi-depărtare" (p. 128).
"Am crezut cu toată ființa în omul adult. Nu știam că el nu există. Nu știam că nu e decât o fantomă plină de frică. Nu știam că e un căcăcios care se împachetează în tot soiul de minciuni." (p. 93);
"Adevărul e că nu sunt bun ca «aproape», talentele mele strict umane sunt optime la distanță medie, semi-apropiere sau semi-depărtare" (p. 128).
Celălalt e și fiecare cititor care alege să intre în această lume în proces de a deveni mai bună. Cu toate astea, repetiția rămâne totuși o iluzie, întrucât viața nu poate fi repetată. Tragicomicul romanului impresionează prin adâncime. Întâlnirea cu Celălalt este abordarea cea mai potrivită din perspectiva interpretării textului, ea este direct legată de traumă, obsesie, expunere și vulnerabilitate.
Stilul anticalofil, instrumentul principal al textului, e cu ușurință sesizabil, la fel și acronia sau anacronia relatării. Istorisirea începe de la mijloc: primul capitol se deschide cu vestea închiderii azilului "Conacul Speranței", urmând ca firul narativ să ne conducă spre evenimente din trecut și apoi din viitor.
"Conacul Speranței" aduce cu sine o asociere crudă în raport cu accepția pe care o poartă în realitate acest tip de adăpost (cel puțin în spațiul autohton, azilul e destinat nefericiților, celor abandonați și uitați), loc în care dl Negrescu, tatăl protagonistului, își ducea traiul, întrerupt acum de "ironia întâmplării: azilul murise înaintea bătrânilor din el" (p. 8). La final vom fi martorii unei ambuscade a sorții deoarece, așa cum viața ne-a învățat deja, nimic nu e ceea ce pare. De la un punct încolo, cititorul simte că se află într-un scenariu al demascărilor și al deconstruirilor: lumea romanului pe dos se întoarce și fiecare personaj primește ceea ce merită de fapt.
Cele șaisprezece capitole curg alert, deși impresia lăsată de ritmul narării este una opusă. Paradoxal, ai o senzație stranie că totul rămâne neschimbat: personaje, locuri, stări: "Mallul Plaza România rămăsese locul nostru de întâlnire și după ce am divorțat [...] Prima oară când veniserăm în mall fusese în al doilea weekend după inaugurare" (pp. 38-39). Asta, desigur, până când relatarea ia o întorsătură complet neașteptată și imaginea Celorlalți din text devine din ce în ce mai brutală (Paul versus Ceilalți).
Teroarea existenței înseși pare că dă tonul în romanul lui Mihai Radu. Singurătatea, divorțul, boala, moartea, corupția, minciuna, ridicolul, moștenirea tiparelor disfuncționale și toate celelalte neguri pe care omul e nevoit să le străbată în drumul său către sfârșit se transformă într-un soi de stăpânire facilă a lumii: "a pronunțat de câteva ori «ce ne rezervă viitorul» [...] cu vedere la o lume mai bună" (pp. 147-148).
Iubirea, elementul cheie în împlinirea acestui vis al unei lumi mai bune, e puțin conturată, însă ea există cu siguranță. O putem identifica printre (ne)asumare și scepticism: "mă gândeam că e o lume tâmpită, în care prețuim prea mult viața și ne iubim bolnăvicios de tare copiii" (p. 153).
Spectacolul / Afișul
(Repetiție pentru o lume mai bună, în regia lui Radu Afrim, dramatizare de Mihai Radu și Ionuț Sociu, pe scena Teatrului Național "I. L. Caragiale" din București)
Sâmbătă, 18 martie 2023, va avea loc la TNB premiera spectacolului Repetiție pentru o lume mai bună, în regia lui Radu Afrim. De data aceasta, de dramatizare nu s-a ocupat regizorul, așa cum suntem obișnuiți, ci Mihai Radu și Ionuț Sociu. Scenografia e semnată de Irina Moscu.
Din distribuție fac parte actorii Marius Manole (Paul fiul), Marius Bodochi (Paul tatăl), Mirela Oprișor (Mădălina), Raluca Aprodu (Tamira), István Téglás (flautistul), Crina Semciuc (dublu rol, Patricia și Carmenuța), Ștefan Iancu (câinele), Irina Movilă (Mara), Cătălina Mihai (Lavinia).
Afișul spectacolului, creat de Irina Moscu, îl are drept protagonist pe Paul, jucat de Marius Manole, care pare să aibă ceva din trăsăturile fizice ale (chiar!) autorului (remarcăm o tunsoare similară cu cea din fotografia lui Mihai Radu, fotografie din arhiva personală atașată descrierii acestuia din roman).
Astfel afișul, care poartă în mijlocul său un mix de identități (autor, personaj, actor), este unul metaforic. Globul de sticlă se confundă cu acvariul ("să-i las în acvariul pe care și-l construiseră" (p. 127). Aerul cu apa. Avem de-a face cu o dublă natură a lucrurilor / evenimentelor / personajelor. Corbul, devenit laitmotiv (îl găsim și în scenografia din Casa cu suricate), are conturată o reflexie foarte subtilă în partea din stânga jos a globului de sticlă. Simbolic, această pasăre cântătoare mare poate fi un prevestitor al morții, însă și un declanșator al conștientizării. La baza globului se află lumea vegetală și e locul de unde pornește viața: doi trandafiri hiperrealiști, încrengături și frunze. În cazul acvariului, partea inferioară se preschimbă în mușchi alb-negru, un strat "dătător de viață" submersă. Culoarea lipsește, așa cum se întâmplă și în romanul lui Mihai Radu.
Rămâne să vedem și spectacolul care, cu siguranță, va fi o (altă) surpriză.
Așadar, Repetiție pentru o lume mai bună are puterea de a mișca ceva în noi. Reușește s-o facă, la un prim contact, prin și din titlu.
