***
Pentru Repetiție pentru o lume mai bună, Irina Moscu a construit o casă vagon mobilată în tonuri gri și nuanțe de IKEA. Chiar și elementele retro de decor au un ceva de corporație suedeză. Cum au, de fapt, atâtea dintre apartamentele și casele din care scriu & citiți aceste rânduri. Costumele personajelor întrețin cromatica de catalog din patru litere. Cu ceva excepții.
Una dintre ele: Paul în aer liber. De-a lungul celor 3 ore fără un sfert de spectacol, masivă construcție imobiliară a Irinei părăsește, pe roți, scena Sălii Mari a TNB, pentru a lăsa loc spațiului gol. Adică, aerului liber. Străzilor, teraselor, orașului. Acolo, doar acolo, Paul e cumva liber. Liber să râdă, să ironizeze (de pildă, pe Mădălina (Mirela Oprișor), fosta sa soție, încă foarte prezentă în viața sa), să improvizeze, să dea senzația că ar putea supraviețui casei.
Prezență de o forță teribilă în romanul omonim al lui Mihai Radu (Polirom, 2022), casa își păstrează alura infernală și în dramatizarea realizată de romancier & Ionuț Sociu. Doar că, în mâinile trio-ului Radu Afrim (regie) - Irina Moscu (scenografie) - Cristian Șimon (lighting design), casa îngăduie, ca orice iad bine-manierat & educat, multiple tipuri de manifestări:
Depresia la tot pasul apasă
Abuzul își arată colții la răstimpuri (video mapping: Andrei Cozlac)
Berile se deschid în fiecare cameră
O anumită doamnă primar din ruralul giurgiuvean (Natalia Călin again) sparge tiparele parastas-iace ale sufrageriei cu haine colorate & vorbe tembele (în timp ce nepoțeii Carmenuța (Crina Semciuc) și Bogdănel (Ștefan Iancu) caută, prin baia populată și de venerabilul Cordoș (Emilian Mârnea), metode proaspete de a-și tăia venele din ce în ce mai vechi)
Prietenii Slavic (Emilian Oprea) & Gelu (Ciprian Nicula), doi hipsteri cocalari gay & non-gay cu șosete colorate și frizuri & mustăți de porn-made-in-DDR, rup Bellu-atmosfera cu gaguri în cascadă (sperând / meritând o sală mai bună) și palme multiplicate la infinit pe toți genunchii ce au stat vreodată pe o canapea îmbibată de fluidități sexuale
Asistenta Tamira (Raluca Aprodu) dansează (coregrafia: Flavia Giurgiu) fiecare colțișor, asemenea unui preot venit cu botezul și șomoiogul de agheasmă (chiar, cât s-o mai da pentru dansat de casă nouă / veche, pentru coregrafiat camere, holuri, frigider, mașină de spălat, mese, scaune, dulapuri, schelete?)
Moartea și ușa trântită după. Ba nu, închisă cu grijă.
***
Dacă e ceva de istoria teatrului în anii de pe urmă ai TNB-ului, e plăcerea cu care un Afrim, un Jebeleanu au descoperit imensitatea 3D a scenei mari. În fragmentele de spațiu gol din Repetiție pentru o lume mai bună, Afrim se joacă de-a Fellini, producând anumite scene / cadre de 8 1/2, când Manole are ceva din libertatea de a fi și a nu mai fi a lui Mastroianni, iar mulțimea ce străbate scena (în hainele Irinei, pe luminile lui Cristian, cu mișcările Flaviei) amintește de freamătul străzilor, piazzettelor, plajelor și platourilor de Cineccità din filmele marelui italian. De-acolo, din splendida galerie de personaje felliniene e, de fapt, acel Dinu flautistu' al lui István Téglás, melanj de frici & culoare & țăcăneli la limita dintre reverie și absurd (unde se întâlnește, pesemne, cu acel cuplu Emilian Farfuridi & Ciprian Brânzovenescu, pe scurt Stan Oprea & Bran Nicula, amintit mai sus).
E Manole actorul-fetiș al lui Afrim? Din teatrul său bucureștean (cu oprire la TAM), probabil ca da. E Manole actorul-fetiș al generației celor care azi gravitează în jurul lui 45? Când vrea și i se oferă ocazie, probabil că da. Dacă ar fi să trimitem un unic emisar al celor definiți în fraza anterioară pe planetele universurilor paralele, probabil că am trimite un hibrid al personajelor interpretate (când vrea și i se oferă ocazia) de Manole.
***
Când Paul închide cu grijă ușa, își oferă libertatea spațiului gol, ne oferă captivitatea casei.
***
E un anumit monolog al lui Slavic în care Emilian Oprea dezvăluie originea formidabilei abandonări pe baze bahico-sexualo-umoristice a personajului său. Alter ego cu șosete colorate al lui Paul, Slavic (cel introdus în patul fostei Mădălina doar în versiunea de scenă a Repetiției) a înțeles cum stau lucrurile în lumea de papagali și șmecheri a taximetriștilor tranziției noastre și îi livrează înțelesurile doamnei primar și tuturor naivilor contemporani. E un moment de lucidă disperare încadrată de suita de gaguri descrisă & botezată mai sus.
Paul n-are forța de auto-detașare / luare la mișto / plonjare în derizoriu a prietenului său. Poate pentru că are un tată și o istorie. O soră vitregă (Irina Movilă) și o fiică (Cătălina Mihai), cele două femei plecate din țară la muncă, la munca de a căuta fericirea departe. Și mai e și Mădălina, căreia Mirela Oprișor îi oferă un insuportabil & seducător parfum de cicălitoare ușurătate a ființei.
Paul are, însă, destin de Guido / Hamlet. Prin urmare, va pleca. Mădălina se va ocupa de întâlnirea tată - mamă, va scoate din priză laptopurile spre soră - fiică, va închide ochii la nesfârșitele tentative de eliberare din baie pe bază de colac și lamă pe ruta pensionar - adolescenți, se va face că nu va zări singurătățile Tamirei și ale Patriciei (Crina Semciuc), nu-i va trece nici o secundă prin cap să-l strige pe Firs, va închide lumina și va tăcea. Și noi?
(foto: Radu Afrim)