True grit - Pentru Chiara / A Chiara la Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în Romania, 2023

"Ei spun că suntem Mafia. Noi îi spunem supraviețuire". Bineînțeles că aceste vorbe (destul de stereotipice în justificarea infracționalității, de altfel), rostite de un tată iubitor, au o încărcătură puternică. Tentația de a crede, de a valoriza familia tradițională în defavoarea valorilor civice și a legilor republicii, apasă asupra psihologiei celui care le aude cu putere. Dacă persoana căreia îi sunt adresate este o fată de 16 ani, rezultatul ar trebui să fie nici mai mult nici mai puțin, previzibil: familia este supremă, legile nescrise moștenite sunt esențiale, iar statul cu amploiații săi, ducă-se naibii. Căci statul modern, inclusiv cu asistenții săi sociali, nu este decât un exploatator impersonal, care strică fericirea și dezvoltarea armonioasă în sânul familiei naturale așa cum am moștenit-o.


Însă Chiara (Swami Rotolo), protagonista prodigioasă a poveștii, nu acceptă nediferențiat ceea ce primește: pune întrebări, acționează curajos să afle mai mult și, pe deasupra, mai prezintă un simț ascuțit al binelui și răului. Chiar și atunci când nu înțelege nimic, chiar și atunci când toată lumea îi ascunde informații importante și o obligă să se conformeze, Chiara se străduiește încăpățânat și inteligent să afle adevărul.

Personajul Chiarei amintește, așadar, de protagonista din True Grit (2010) a fraților Coen: același curaj genuin, aceeași adolescentă încăpățânată capabilă să mute munții prin pură insistență, aceeași neînfricare în fața nedreptății și aceeași maturizare înainte de termen ca urmare a dispariției figurii paterne. Căci și aflarea veștii că tatăl tău iubit este un criminal echivalează, practic, cu o moarte. De altfel, într-o secvență concludentă, tatăl său chiar iese literalmente din pământ ca un spectru ce trebuie să-i lumineze calea, după ce, pentru a ajunge la această întâlnire, Chiara trebuise să traverseze un câmp cețos în care orice urmă de orientare dispăruse.

În același timp, Pentru Chiara / A Chiara amintește de o peliculă clasică tot cu referințe din Italia sudică. Astfel, începe cu o petrecere familială care amintește de nunta ce marchează începutul Nașului / The Godfather (Francis Ford Coppola, 1972). În mijlocul petrecerii, ai senzația că ceva mult mai important, mai grav chiar, se discută și se desface de către bărbații familiei departe de ochii și știința femeilor și copiilor.

Paralela cu clasicul lui Coppola nu este întâmplătoare, ba chiar putem spune că Pentru Chiara / A Chiara este o replică adusă acestuia: patriarhul mafiot care încearcă să își țină odraslele departe de afacerile murdare, nu reușește și, într-un final, acestea sunt obligate să le preia.

Însă în filmul lui Jonas Carpignano, nu doar că moștenitorul afacerii mafiote/ protagonistul este o fată, dar alegerile sale sunt mult mai complicate și, de aceea, mai imprevizibile. Întâlnim fuga, ascunderea și chiar violența, dar toate sunt integrate și filtrate de o protagonistă conștientă de alegerile sale, de propria sa libertate. Rebeliunea Chiarei se construiește nu ca un capriciu sau ca o cădere în emoții ori în resemnare, ci ca o maturizare conștientă de răul din ceilalți și din sine.

Impresionează performanța regizorală a lui Jonas Carpignano în lucrul cu actori neprofesioniști, alegere regizorală ce dorește să confere autenticitate peliculei. Astfel, rolul tatălui protagonistei este jucat de tatăl natural al lui Swami Rotolo, Claudio Rotolo. Carpignano continuă aici explorarea societății calabreze începută cu un scurtmetraj anterior A Ciambria (din care păstrează inclusiv un personaj, un tânăr cu origini rome întruchipat de Pio Amato), iar reușita îi este cu atât mai remarcabilă cu cât un spectator neavizat nu sesizează situația.

Pentru Chiara / A Chiara întruchipează maturizarea forțată să discearnă binele de rău, în înfruntarea a două discursuri care concurează pentru sufletul modernilor. Avem, astfel, pe de o parte, căldura familială și legăturile de sânge, însă cu o droaie de probleme ascunse și adeseori grave, iar pe de altă parte, răceala birocrației și înstrăinarea oficialilor guvernului, ce facilitează totuși oportunitățile oferite de un stat puternic, hotărât să-și vindece societatea de tarele moștenite. Evident, întotdeauna alegerea aparține individului.