***
Uncanny valley. Valea stranie / înfricoșătoare. Un termen propus în 1970 de profesorul japonez de robotică Masahiro Mori. Un termen care definește o zonă dintr-un grafic. Pe măsură ce asemănarea dintre un robot și un om crește, nivelul de afinitate / familiaritate pe care îl simțim în raport cu robotul crește. În chip misterios, când nivelul de asemănare e undeva în zona 65% - 85%, nivelul de afinitate se prăbușește. Apoi, dincolo de acest prag, curba familiarității reîncepe să crească vertiginos. Numim intervalul de scădere accentuată & creștere bruscă uncanny valley.
În 2018, regizorul german Stefan Kaegi, unul dintre cei 3 fondatori ai grupului teatral Rimini Protokoll, a creat, împreună cu scriitorul și dramaturgul german Thomas Melle, spectacolul Uncanny valley. O oră, o scenă, un ecran, un fotoliu, câteva reflectoare, câteva boxe, public. Pe fotoliu, Thomas Melle. Pe ecran, din când în când, Thomas Melle. Din boxe, un pic sacadată / distorsionată, vocea lui Thomas Melle. Thomas Melle?
Din față, îl vedem pe Melle. Chipul lui, părul lui, ochii lui, pleoapele lui, brațele lui, torsul lui, picioarele lui. Cămașă albă, pulovăr maro, blugi negri, pantofi asemenea. Din profil, începem să zărim firele. La final, când suntem invitați să coborâm din gradene, firele devin mii. Tocmai am urmărit, alături de cei 90 de spectatori din sala Kamara a Teatrului Tamási Áron, un spectacol de teatru interpretat de un robot.
Un robot creat după chipul și teribila asemănare a lui Thomas Melle. Într-una dintre secvențele video-înregistrate, vedem cum mai mulți tehnicieni iau mulajul capului, membrelor și torsului acestuia. Pentru câteva minute, din Melle au mai rămas la suprafață doar nările. Un fel de mască mortuară construită pe viu. Apoi, e treaba inginerilor și a imprimantei 3D. Pe afiș scrie așa: Equipment: Evi Bauer & Animatronic: Chiscreatures Filmeffects GmbH & Manufacturing and Art Finish of the silicone head / coloration and hair: Tommy Opatz & Manufacturing and Art Finish of the silicone head / coloration and hair, Rework animatronics (2023): Steegmüller Skulpturen. Eh, cum vă sună? E acesta teatru? Nu? De ce nu?
Robotul Thomas Melle ne spune povestea sa și a omului omonim. O face mișcându-și brațele și picioarele ușor sacadat, la fel cum ne e reprodusă și vocea sa. Membrele fac un zgomot ușor la fiecare mișcare. Nimic deranjant, nimic strident. Aproape imperceptibil, după o vreme. De fapt, după o vreme, atenția spectatorului focalizează asupra chipului și ignoră firele ce se zăresc undeva în zona din spate a capului. Ușor-ușor, devine secundar că în fața noastră nu se află un om în haine, carne și oase (deși, Doamne Dumnezeule, cât de bine seamănă!), ci un robot în haine, fire și computere. Suntem la teatru, ascultăm o poveste, privim un actor? / interpret? / performer? / e nevoie de termen nou?, e bine. Ne e bine. Ne e bine?
Uncanny valley marchează doar împlinirea unei potențialități tehnologice sau deschide o nouă direcție. Poate că va veni epoca polemicilor purtate pe tema nominalizărilor UNITER pentru cel mai bun robot în rol principal. Cine le va purta?
Până atunci, fiecare spectator are dreptul să-și povestească experiența. Unii s-au declarat neimpresionați, alții au spus că ăsta nu e teatru, pentru unii a fost o oră în uncanny valley. În ce mă privește a fost neobișnuit de obișnuit. Ca și cum m-aș fi întâlnit cu "a very old, very human programme" (ultimele cuvinte ale robotului Melle). Ah, să nu uit. Ce-ați fi făcut, la final, dacă ați fi fost în sală? Luminile marcau finalul spectacolului, se instala tăcerea, pe scenă era doar robotul. Aplaudați sau nu?
Spectacolul se poate vedea la momentul scrierii acestui articol la https://vimeo.com/337288061, în limba engleză.
***
Vineri, 31 martie 2023, la Timișoara, se va întâmpla premiera spectacolului Cargo Berlin - Timișoara. O coproducție Teatrul Basca & Rimini Protokoll, bazată pe un concept de Stefan Kaegi. Detalii, aici: basca.tm.ro/jurnal/cargo-berlin-timisoara/.