Planul prag, de salt în imaginarul basmului, este chiar scena teatrului, devenită maidan pentru câțiva copii inventivi, zglobii, dintre care Gigi (Andrei Gîjulete), înzestrat cu harul povestirii, spune, născocește povești și propune aventuri pe mare în care ceilalți devin personaje. Nostimi, amuzanți și plini de viață sunt Nino (Tibor Székely), Liliana (Anette Marka), Fussi (Bianco Erdei) și Nicola (Cristian But). Năstrușnica lor călătorie primește supradimensionări fanteziste, onirice, simbolice mai ales. De mare importanță în spectacol sunt componentele tehnico-sincretice care validează la modul superlativ întregul mecanism scenic. Este vorba despre muzica originală (Danaga), ce insinuează armonia sferelor din constelația Casiopeea, animația de pe cercul magic, globul lunar, acvatic etc. (Maria Brudașcă), light design-ul adaptat textului (Lucian Moga, Alexandru Dancu), scenografia cu deschidere spre miraculos (Anda Pop) și proiecțiile video (Stike Molnar). Traducerea: Yvette Davidescu, asistent regie: Cosmin Adrian. Toată echipa e antrenată într-un joc dinamic mai presus de orice închipuire, fără trenări, fără pauze. Linia narativă e încărcată tot timpul de semnificații și simboluri vizuale vivante, desenate delicat, expresiv, pe cercul-martor.
Jocul "de-a povestea" înaintează spectaculos, delirant și deschide alte sertare / planuri ale poveștii într-un ritm îndrăcit, halucinant de-a dreptul. Sunt proiectați în povestea fabuloasă Gigi, "Ora tânăr" și Momo (Roxana Fânață), ba chiar și măturătorul Beppo (Ciprian Vultur), alias "maestrul înțelept Ora bătrân", răzbunătorul temut al timpului irosit. Căci fantomele întâlnite în cale sunt reverberații ale eficientizării timpului. Hoții de timp trebuie pedepsiți aspru. Pe insula de sticlă Prințesa îl caută pe Prinț. Iată un episod al poveștii în care Momo și Gigi trăiesc în zarea ficțiunii aurite. Dar iată că lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Gigi își duce la îndeplinire sarcina încredințată de a nu pierde timpul și devine brusc sărac cu duhul, gol pe dinăuntru, nu mai știe să spună povești. Cine e de vină? Ecranele mai mici sau mai mari de pe gadget-urile folosite prea des, care îngustează afectivitatea, relațiile dintre oameni. Gigi recunoaște că i-a scris ultima scrisoare cu litere de mână.
Ce urmează? Digitalizarea, automatizarea, robotizarea, alungarea fiorului uman. Pericolul este denunțat vehement ca poluare a ființei interioare. "Ne poluăm interior la fel cum poluăm natura", sunt cuvintele regizoarei și ca să nu rămână doar o vorbă risipită în vânt, Diana Dragoș aduce pe scenă, cu mult curaj, intempestiv și acuzator, trei gigantice grămezi de peturi și gunoaie de plastic înălțate până la cer. Iată biruința societății de consum asupra spiritualității! Acvariul cu ape salmastre, curate cândva, anunțat la un moment dat, cu peștișorul de aur invocat, mărit pe ecranul rotund, printre vietăți marine, nu-și mai găsește rostul în poveste. Povestea însăși e poluată cu reziduuri de poveste. Varianta inițială, care a format generații, povestea inocentă, blajină, senină și educativă de altădată e amenințată, e în impas, strangulată de mecanismele bunăstării. Gadget-uri îndrăgite, inseparabile de viața omului recent sunt alăturate altor amăgiri-standard. Altor pierderi de timp. Ce fac oamenii cenușii sau chiar reprezentantul lor (Cătălin Mareș) rătăcit într-un univers precar, confuz, robotizat? Omul e supus unui proces de disciplinare-îndobitocire. Casiopeea (Crina Andriucă), broasca țestoasă care sfidează timpul, îi conduce pe eroi spre ieșirea din poveste. Ce se întâmplă când nu mai este poveste? Ce se întâmplă când nu mai este teatru? ne putem întreba. Iluzia poveștii rămâne ca un stigmat al nevoii de-a crede în fantasme.
Am suprapus termenii de poveste și povestire, deși nu sunt sinonimi, din dorința de a contopi narativul cu fabulosul bine temperat. Spectacolul Momo de la Teatrul de Nord are plăcerea seducătoare de a impresiona pe copii și franchețea artistică de a ridica probleme și pentru adulți. Efecte reunite care mi-au amintit de Micul prinț al lui Saint-Exupéry și de E.T. Extraterestrul al lui Spielberg. O sugestie ar fi dorința de a crea o planetă și alta umbra lui Gigi profilată pe discul luminat al lunii. Dovadă că poveștile se împletesc cu povești, fac un solid corp solid împotriva șablonișării realului. Dar acum povestea s-a sfârșit. Ende.