aprilie 2023
Festivalul TIFF 2023
Cineaștii, jurnaliștii și criticii de film din România se pot înscrie pentru o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania (9-18 iunie 2023). În valoare de 2500 de euro, bursa a fost inițiată în memoria unuia dintre cei mai apreciați critici de film din țara noastră și va fi oferită și în acest an în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim.

 Înscrierile vor avea loc până la data de 1 mai 2023, prin intermediul formularului disponibil pe site-ul festivalului: tiff.ro/inscrieri-bursa-alex-leo-serban.

Ajunsă la cea de-a opta ediție, bursa le este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și tinerilor jurnaliști și critici de film, cu vârsta maximă de 35 de ani. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj - ficțiune sau documentar - aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc). Dosarele de aplicație trebuie să cuprindă o descriere a proiectului, o scrisoare de motivație și CV-ul participantului.

Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 21-a ediții. TIFF își propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează. Andrei Epure și Ana-Maria Gheorghe au fost desemnați câștigători la ediția din 2022 a bursei. Premiul în valoare de 2.500 de euro le-a fost oferit pentru dezvoltarea proiectului Nu mă lăsa să mor. O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată proiectului online Cinefilia.

Totodată, o Mențiune specială, în valoare de 1.000 de euro, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim și TIFF, va recompensa performanța unui actor sau a unei actrițe din România sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2022. Anul trecut a fost premiat actorul Conrad Mericoffer pentru rolul din Câmp de Maci (r. Eugen Jebeleanu).

Regulament complet: tiff.ro/regulament-concurs-bursa-alex-leo-serban.

***
Bursa Alex. Leo Șerban, inițiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF, în memoria unuia dintre cei mai importanți critici de film români, Alex. Leo Șerban. La primele trei ediții, bursa era destinată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, câștigătorii beneficiind de un sejur de perfecționare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative. Începând din 2018, înscrierile sunt deschise și pentru proiecte ale regizorilor sau scenariștilor, iar, pe lângă premiile în bani, câștigătorii primesc și invitații la Zilele Filmului Românesc de la TIFF.



Descarcă catalogul și aperiTIFF 2023 aici, respectiv aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus