Vineri, 9 iunie 2023, de la ora 20:45, mii de spectatori sunt așteptați în Piața Unirii alături de echipa filmului și de alți invitați speciali pentru a sărbători startul unei noi ediții TIFF, într-o seară plină de surprize. Biletele pentru Gala de Deschidere au fost puse în vânzare online - https://tiff.eventbook.ro/
Sigurðsson își testează pentru prima oară umorul negru în limba engleză. Northern Comfort este prima sa ieșire din spațiul de confort islandez, deși mare parte din poveste tot acolo se petrece. Filmată în Anglia, Franța și Islanda, comedia este o cursă contra cronometru prin aer și printre nămeți, o aventură improbabilă în care anxietatea e contagioasă, iar paranoia pândește după colț.
Pe principiul cui pe cui se scoate, fobia de mers cu avionul poate fi tratată printr-un zbor de lungă durată, sub supravegherea unui ghid. Cel puțin așa spune cursul exclusivist la care se înscrie un grup deloc eterogen de anxioși. Problemele însă apar rapid și escaladează surprinzător de absurd. Din distribuție se remarcă absolut toți, o dată pentru că fiecare anxios este centrul propriului univers, și apoi pentru că avem de-a face cu nume de excepție cum ar fi Timothy Spall (unul dintre actorii preferați ai regizorului Mike Leigh, protagonist în Secrets and Lies sau All or Nothing și laureat la Cannes cu un premiu de interpretare pentru Mr Turner, dar familiar publicului larg grație personajului Peter Pettigrew din seria Harry Potter), Lydia Leonard, actriță engleză de teatru și film (The Crown, Ten Percent), Sverrir Gudnason, cunoscut cinefililor pentru rolurile din Ali(e)nare (2021) și Original (2010), sau Björn Hlynur Haraldsson, actor islandez ce a putut fi văzut în 2022 la TIFF în comedia polițistă Cop Secret.
Filmul a avut premiera mondială în martie la SXSW Film Festival (SUA) și marchează revenirea lui Hafsteinn Gunnar Sigurðsson la Cluj. Primele sale filme, La răscruce (2012) și Parisul Nordului (2015), au concurat pentru Trofeul Transilvania, iar în 2017 islandezul s-a întors la TIFF cu Copacul vrajbei noastre, o comedie neagră lansată la Veneția, despre lupta pentru teritoriu dintr-o suburbie burgheză islandeză. "Este de departe unul dintre festivalurile mele favorite. M-am îndrăgostit de TIFF acum mai bine de zece ani când am venit la Cluj cu filmul meu de debut. Mulțumesc festivalului pentru încrederea în mine și pentru această relație de lungă durată."
Northern Comfort va fi ulterior distribuit în România de Transilvania Film.
Filmul este prezentat la TIFF cu sprijinul Scandinavian Films și Icelandic Film Centre.
Northern Comfort
Vineri, 9 iunie, 20:45, Piața Unirii
Islanda / Marea Britanie / Germania, 2023
Regie: Hafsteinn Gunnar Sigurðsson
Scenariu: Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, Halldór Laxness Halldórsson, Tobias Munthe
Cu: Lydia Leonard, Timothy Spall, Ella Rumpf
E jenant să-ți recunoști fricile, mai ales când e vorba de o fobie de mers cu avionul și ai cumpărat deja bilete de vacanță cu noul iubit. În pregătirea acestei călătorii, Sarah se înscrie la un curs exclusivist menit s-o vindece de teama de zbor, testul final fiind o cursă dus-întors Londra-Reykjavik. Ceea ce pe hârtie sună fezabil devine complicat atunci când din grup fac parte un scriitor ursuz, un inventator, prietena lui influenceriță și un ghid timorat. Odată cu turbulențele, spiritele se încing și anxietatea face loc unui spumos val de paranoia ce transformă călătoria într-o cursă contra cronometru la finalul căreia, literalmente, mai zboară cine poate.
***
Ne puteți urmări pe:
tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Prezentat de: Banca Transilvania
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Mastercard, LIDL, Vodafone, IQOS, TenarisSilcotub, Cemacon, Regina Maria, MOL România, Ursus, JTI
Partener de monitorizare: mediaTRUST