mai 2023
Festivalul Filmului European, 2023
Festivalul Filmului European, ediția 27, a început și la București. Evenimentul se desfășoară până pe 23 mai 2023, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Cinemateca Union și Cinema Elvire Popesco. Filmul care va inaugura ediția bucureșteană a FFE pe 15 mai 2023, la sala Auditorium - MNAR, este The Pod Generation, al regizoarei Sophie Barthes, recompensat cu premiul Alfred P. Sloane la Sundance 2023.

27.FFE se va încheia, în oglindă, tot cu distopie, de data aceasta comică - Brian and Charles, în regia lui Jim Archer, premiat cu Premiul Publicului la Sundance Film Festival în 2022.

Mai multe informații despre program și lista filmelor mai jos.

Filmele din cadrul Festivalului European 2023

Luni, 15 mai 2023

MNAR, Sala Auditorium

Ora 19:00 - Gala de deschidere & The Pod Generation - r: Sophie Barthes / Marea Britanie, 2023, 101', SF / Vorbit în engleză/ Subtitrat în română
Regia și scenariul: Sophie Barthes; Imaginea: Andrij Parekh; Montajul: Ron Patane, Olivier Bugge-Coutté; Muzica: Sacha Galperine, Evgueni Galperine; Cu: Emilia Clarke, Chiwetel Ejiofor, Rosalie Craig, Vinette Robinson, Jean-Marc Barr
Într-un viitor nu atât de îndepărtat, într-o societate îndrăgostită nebunește de tehnologie, gigantul tehnologic Pegazus oferă cuplurilor posibilitatea de a-și partaja sarcina cu utere artificiale detașabile sau capsule. Așa începe călătoria delirantă a lui Rachel și Alvy către viața de părinte, în această lume nouă și curajoasă.
Festivaluri și premii - 2023: Premiul Alfred P. Sloan - Sundance FF; San Francisco IFF; Sarasota IFF.
Sophie Barthes este o regizoare franco-americană, absolventă a Universității Columbia. Primul său scurtmetraj, Happiness, a fost prezentat și bine primit la Sundance în 2007, apoi a fost acceptată la Sundance Screenwriters & Directors Lab, unde a dezvoltat scenariul pentru primul ei lungmetraj, Cold Souls (2010), cu Paul Giamatti și Emily Watson. Al doilea lungmetraj, Madame Bovary, o adaptare a romanului cu același nume, în care joacă Mia Wasikowska, a avut premiera la Telluride în 2017.

Marți, 16 mai 2023

MNAR, Sala Auditorium

Ora 18:00 - Nepotul / The Grandson / Az unoka - r: Kristóf Deák / Ungaria / 115' / Vorbit în maghiară / Subtitrat în română



Regia: Kristóf Deák; Scenariul: Kristóf Deák, Nina Kov; Imaginea: Róbert Maly; Montajul: Manó Csillag; Muzica: Adam Balazs; Cu: Gergely Blahó, Tamás Jordán, Gábor Jászberényi, Judit Pogány, Judit Bárdos, Laura Döbrösi, János Papp, Ildikó Hámori, Teri Tordai, Kriszta Szalay, Ildikó Hüvösvölgyi
Nepotul este o poveste de maturizare sub forma unui thriller polițist, cu elemente de comedie neagră. Protagonistul acestei ciudate povești de răzbunare, plasată în prezent, este Rudi, un băiat literat blând și bine crescut. După ce bunicul său iubit devine victima unei înșelăciuni fără suflet, Rudi este hotărât să-și facă singur dreptate. Pentru a face acest lucru, el are nevoie de ingeniozitate și încredere în sine - și, desigur, de niște aliați.
Kristóf Deák (n. 1982, Budapesta) este regizor, scenarist și producător. Din filmografia sa fac parte Sing (Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj în 2017), Best Game Ever (2018), Foglyok (2019) și numeroase producții TV.

Ora 20:30 - Minsk - r: Boris Guts / Estonia, 2022, 82' / dramă/ Vorbit în estoniană/ Subtitrat în română

Regia și scenariul: Boris Guts; Imaginea: Daria Likhacheva; Cu: Yuliya Aug, Alexey Maslodudov, Anastasia Shemyakina, Anastasia Pronina, Danil Steklov
Minsk, august, 2020. Pasha și Yulia, un cuplu de tineri căsătoriți, ies seara în oraș și se trezesc în mijlocul unor proteste civile. O plimbare obișnuită se transformă într-un iad, pe măsură ce oameni nevinovați devin victime ale brutalității poliției...
Festivaluri și premii - 2023: Bergamo Film Meeting; Pune IFF; Tromsø IFF; 2022: Premiul Fipresci - Cottbus Festival of East European Cinema; Tallinn Black Nights FF.
Boris Guts s-a născut în 1980 în Rusia și este producător și regizor. Din filmografia sa mai fac mai parte We Look Good in Death (2019) și Fagot (2018).
Minsk a fost realizat dintr-un singur cadru, fără tăieturi de montaj.

Cinema Union

Ora 20:00 - Tereza37 - r: Danilo Šerbedžija / Croația / 2020 / 100' / dramă / Vorbit în croată / Subtitrat în română


Regia: Danilo Šerbedžija; Scenariul: Lana Barić; Imaginea: Mirko Pivčević; Montajul: Dubravka Turić; Muzica: Darko Marković; Cu: Lana Barić, Leon Lučev, Marija Škaričić
Tereza are treizeci și șapte de ani și locuiește în Split. După mai multe avorturi spontane, află că există posibilitatea unei incompatibilități genetice între ea și soțul ei. Presată de cei din jur, începe să-și chestioneze căsnicia, care a căzut într-o rutină, ceea ce declanșează o serie de evenimente care îi vor schimba viața, în spiritul nou găsitei libertăți.
Festivaluri și premii - 2020: Premiul Publicului - Zagreb IFF; Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun montaj, Cel mai bun machiaj, Cea mai bună actriță în rol secundar - Pula IFF; Cel mai bun scenariu - Otranto FF; Cea mai bună actriță - Nòt Warsaw IFF; Mostra de València-Cinema del Mediterrani; 2021: Cea mai bună actriță - Fest IFF; Cea mai bună actriță - LIFFE FF; Cea mai bună regie - Balkan New FF; Cel mai bun film - Annual Aarhus FF; Beirut International Women FF; 2022: Cel mai film - Close:Up Reykjavík FF; Athens IFF.
Danilo Šerbedžija (n. 1971, Zagreb) a studiat filozofie și greacă la Facultatea din Zagreb și regie la Școala de Film a Universității din Ohio. A regizat mai multe documentare și scurtmetraje, iar lungmetrajele sale 72 Days (2010) și The Liberation of Skopje (2016, co-regizat cu tatăl său, Rade Šerbedžija) au câștigat numeroase premii în festivaluri internaționale.

Miercuri, 17 mai 2023

MNAR, Sala Auditorium

Ora 18:00 - Dragă Thomas / Dear Thomas / Lieber Thomas - r: Andreas Kleinert / Germania / 2021 / 156'/ Vorbit în germană, engleză / Subtitrat în română


Regia: Andreas Kleinert; Scenariul: Thomas Wendrich; Imaginea: Johann Feindt; Montajul: Gisela Zick; Muzica: Daniel Michael Kaiser; Cu: Albrecht Schuch, Jella Haase, Ioana Iacob, Jörg Schüttauf, Anja Schneider.
Germania de Est este încă o țară tânără, dar Thomas Brasch este deja un neadaptat. Tatăl său, Horst, vrea să ajute la construirea noului stat german, dar Thomas, fiul cel mare, ar prefera să fie scriitor. Este obsesiv, visător și rebel. Prima sa piesă este interzisă, iar la scurt timp este dat afară de la școala de film. Când tancurile sovietice traversează Praga în 1968, Thomas și alți studenți demonstrează pe străzile Berlinului. Propriul său tată îl raportează la Stasi, astfel că Thomas ajunge la închisoare. Eliberat condiționat, muncește din greu într-o fabrică, iubește și suferă, scrie despre dragoste, revoltă și moarte. Fără nicio perspectivă de a fi auziți în Germania de Est, Thomas și femeia pe care o iubește pleacă în Occident, unde va cunoaște apreciere, cărțile sale devin bestselleruri, face filme.
Festivaluri și premii - 2021: Cel mai bun film, Cel mai bun actor - Talinn Black Nights IFF; Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu, Cea mai bună imagine, Cea mai bună scenografie, Cele mai bune costume, Cel mai bun actor în rol principal, Cel mai bun actor în rol secundar - Premiile Academiei Germane de Film; München FF; Koln IFF;
2022: Istanbul IFF; Prague IFF - Febiofest;
Andreas Kleinert (n. 1962, Berlin) a lucrat după absolvirea liceului ca intern în studiourile DEFA din Potsdam. A urmat apoi cursurile de regie la Universitatea Konrad Wolf din Babelsber, pe care a absolvit-o cu Farewell, Joseph (1989), selectat în competiție la Locarno și nominalizat la Oscarurile studențești. A realizat numeroase producții de televiziune, dar și filme de ficțiune, printre care: Lost Landscape (1992), Outside Time (1995), In the Name of Innocence (1997), Paths in the Night (1999), Head under Water (2007), Haus und Kind (2008), Boundaries (2010) etc. Din 2006 este profesor la cursul de regie de film și televiziune la Universitatea din Babelsberg.

Ora 20:30 - Eu și golul din mine / My Emptiness and I / Mi vacío y yo - r: Adrián Silvestre / Spania / 2022 / 98' (+18) Vorbit în spaniolă, franceză / Subtitrat în română


Regia și montajul: Adrián Silvestre; Scenariul: Adrián Silvestre, Raphaelle Perez, Carlos Marquès-Marcet; Imaginea: Laura Herrero Garvín; Sunetul: Nacho Ortuzar; Cu: Raphaëelle Pérez, Alberto Díaz, Marc Ribera, Isabel Rocatti, Carles Fernández Guía, Carmen Moreno, Sergio Reverón, Lena Brasas, Tina Recio, Alicia de Benito
Raphi, din Franța, visează la povești cu prinți și familii tradiționale. Dar, în realitate, lucrurile nu stau așa. Lucrează într-un call center din Barcelona, se confruntă uneori cu întâlniri amoroase jenante și este diagnosticată de terapeutul ei ca având disforie de gen. Este o perioadă confuză, iar femeia trans își face tranziția și își vede de viața de zi cu zi. Vorbește deschis cu colegii, prietenii queer și bărbații pe care îi întâlnește prin intermediul aplicațiilor. În pofida tuturor sfaturilor pe care le primește, se dovedește că timpul și experiența o vor ajuta să-și accepte locul în această lume.
Festivaluri și premii - 2022: Premiul Special al Juriului - Málaga Spanish FF; Mențiune de onoare - Wicked Queer, The Boston LGBT FF; Premiul Publicului - Toulouse Cinespaña; Cea mai bună regie - Thessaloniki IFF; Cea mai bună actriță - L.A. Outfest; Cel mai bun film - Guadalajara IFF; Mențiune specială - Festival Mix Milano; Cel mai bun film - D'A Film Festival Barcelona; Premiul Juriului tânăr - Crossing Europe; Gaudí Awards; Santa Barbara IFF; San Sebastián IFF; Rotterdam IFF; Queer Lisboa - Festival Internacional de Cinema Queer; Feroz Awards; Cleveland IFF; Hamburg International Queer FF; Zurich IFF.
Adrián Silvestre (n. 1981, Valencia) a studiat comunicare audiovizuală, regie de film și istoria artei contemporane la Madrid, Roma și Havana. A debutat în lungmetraj cu The Objects of Love (2016), selecționat și premiat în numeroase festivaluri internaționale. Cu cel de-al doilea lungmetraj, documentarul Sediments (2021), a câștigat Premiul special al juriului la Salonic și Premiul pentru cel mai bun documentar la Cinespaña Toulouse. Golul meu și cu mine a fost prezentat în premieră la Festivalul Internațional de film de la Rotterdam.

Cinema Union

Ora 20:00 - Femeia pe acoperiș / Woman on the Roof - r: Anna Jadowska / Polonia, Franța, Suedia / 2022 / 95'/ dramă / Vorbit în polonă / Subtitrat în română
Regia și scenariul: Anna Jadowska; Imaginea: Ita Zbroniec-Zajt; Montajul: Julia Gregory, Piotr Kmiecik; Muzica: Katharina Nuttall; Cu: Dorota Pomykala, Bogdan Koca, Adam Bobik
Mira, o femeie de 60 de ani, pare să aibă o viață normală. Într-o dimineață ca oricare alta, se trezește devreme, pune hainele familiei la uscat, cumpără mâncare pentru pește și jefuiește o bancă cu un cuțit de bucătărie. Curând, descoperă că nevoia ei de bani este depășită doar de nevoia de iubire.
Festivaluri și premii - 2022: Cea mai bună actriță - Tribeca FF; Cea mai bună regie, Cea mai bună imagine - Cameraimage; Cea mai bună actriță - Polish FF; Calgary IFF; Polish Film Awards.
Anna Jadowska a absolvit Școala de Film din Łódź și un master în regie la Școala Andrzej Wajda. Lungmetrajele Touch Me (2003) și Corridor (2004) au fost selectate în secțiunea Forum, la Berlinale în 2003, respectiv în Semaine de la Critique, la Cannes. Precedentul lungmetraj, Wild Roses (2017), a câștigat mai multe premii la festivalurile de la Stockholm și Cottbus.

Joi, 18 mai 2023

Cinema Union

Ora 18:00 - Baladă pentru Piargy / The Ballad Of Piargy / Piargy - r: Ivo Trajkov / Slovacia, Cehia, Macedonia de Nord / 2021 / 100'/ dramă istorică / Vorbit în slovacă / Subtitrat în română


Regia: Ivo Trajkov; Scenariul: Ivo Trajkov & Jana Skorepová; Imaginea: Peter Bencsik; Montajul: Michal Reich; Muzica: Kiril Džajkovski; Cu: Attila Mokoš, Judit Bárdos, Daniel Fischer, Lucia Klein Svoboda
Piargy este un simbol al Sodomei și Gomorei moderne, o oglindă a moravurilor distorsionate ale societății. Scenariul este o adaptare liberă a nuvelei scriitorului slovac F. Švantner, despre răul diabolic...
Tânăra Juliši se căsătorește cu fiul celui mai bogat moșier din sat, dar nu rezistă seducției violente a socrului ei și, din neatenție, ajunge în mijlocul unui triunghi amoros complicat.
Festivaluri și premii - 2022: Premiul Juriului, Cea mai bună imagine - Budapest Film Awards; Marele Premiu - Bruxelles IFF; Cel mai bun film - Buenos Aires IFF; Cel mai bun film - Montreal Independent FF; Cel mai bun film - LA IFF
Ivo Trajkov (n. 1965) este regizor, producător, monteur, scenarist. A absolvit Școala de film și televiziune a FAMU, din Cehia, unde, din 2004, lucrează ca profesor și șef de departament. A produs peste 150 de filme documentare și de ficțiune. Din filmografia sa fac parte: Jan (1992), Minulost (1998), The Great Water (2004), Movie (2007), Pariser Platz - Berlin (2011), For Losers Only (2013), Honey Night (2015) etc

Ora 20:00 - Omul cu răspunsurile / The Man With the Answers / O Anthropos me tis Apantiseis - r: Stelios Kammitsis / Cipru, Grecia, Italia / 2021 / 80'


Vorbit în engleză, greacă, germană, italiană / Subtitrat în română.
Regia și scenariul: Stelios Kammitsis; Imaginea: Thodoros Mihopoulos; Montajul: Livia Neroutsopoulou; Muzica: Francesco Cerasi; Cu: Vasilis Magouliotis, Anton Weil, Stela Fyrogeni
Victor, fost campion la scufundări, locuiește cu bunica sa într-un oraș de pe litoralul grecesc. Lipsit de zilele de glorie de altădată și obosit de munca la fabrica de mobilă, viața i se schimbă brusc odată cu moartea bunicii sale, când decide să plece într-o călătorie în Germania. Pe drum îl întâlnește pe Matthias, un tânăr german cu spirit liber, care se întoarce acasă. Matthias îl convinge pe Victor să-l ia cu el și, în timp ce conduc spre nord, Matthias îl împinge pe acesta să iasă din zona lui de confort și să dezvăluie adevăratele motive din spatele călătoriei sale.
Premii și festivaluri - 2021: Premiul Publicului - Beijing IFF; Premiul Publicului - Thessaloniki IFF; Cel mai bun scenariu - KASHISH Mumbai Queer IFF; Mardi Gras FF Sydney; Melbourne Queer FF; Roze Filmdagen Santa Barbara IFF; Outshine Miami; FIRE!! Mostra Internacional de Cine Gai i Lesbià; Lovers IFF; CINEDAYS Festival of European Film; KASHISH Mumbai International Queer FF; Beijing IFF; Humen FF; Guadalajara IFF; MIX Copenhagen; Raindance IFF; Seoul Pride IFF; Thessaloniki IFF; 2022: Niemeyer Center LGTBI FF; Mix México; Sziget Festival.
Stelios Kammitsis a studiat film la SUNY Purchase, New York, după care s-a mutat la Atena, unde a lucrat alături de Theo Angelopoulos la pregătirea filmului The Dust of Time și de coregraful Dimitris Papaioanou pentru spectacolul Medea2, dar și ca scenarist freelancer pentru diverse seriale TV. A debutat în lungmetraj în 2012 cu Jerks, iar în 2015 a scris, produs și regizat scurtmetrajul Downhill.

Cinema Elvire Popesco

Ora 20:30 - Cum să fiu mort, dacă-s viu? / A Cautionary Tale - r: Ilinca Călugăreanu / România, Mare Britanie / 2023, 79' (doc)
Regia, scenariul, imaginea, montajul: Ilinca Călugăreanu; Muzica: Ruben De Gheselle; Cu: Constantin Reliu, Ilinca Călugăreanu, Jonathan Stanniers, Aurica Constantin, Cristina Calinita, Ermina Teodorescu, Cornel Teodorescu, Mara Adina; Produs de: Tangaj Production / Vernon Films.
O regizoare începe să urmărească povestea unui bărbat care duce de unul singur o bătălie chinuitoare împotriva unui sistem kafkian, care refuză să recunoască că este în viață. Pe măsură ce camera filmează și zilele se transformă în săptămâni, ea devine periculos de implicată în demersul lui. Dar povestea din spatele poveștii este mult mai întunecată și mai tristă decât și-ar fi putut imagina ea.
Ilinca Călugăreanu (n. 1981, Cluj-Napoca) este o regizoare româncă, stabilită în Marea Britanie. În urmă cu trei ani, împreună cu doi colegi, a înființat Vernon Films. Cu studii de sociologie și antropologie, filmele ei sunt un amestec de ficțiune și documentar, explorând forme hibride de povestire. Printre documentarele realizate de ea se numără: Chuck Norris vs Communism (2015), A Cops and Robbers Story (2020), The Joys and Sorrows of Young Yuguo (2022). A participat în programe precum Berlinale Talents (2017), Chicken&Egg Accelerator Lab Grantee (2018), Sundance Institute|National Geographic Fellow (2108), Sundance Sound and Music Labs Directing Fellow (2019) și SFFILM Rainin Screenwriting Grantee (2020). În 2023, Ilinca a primit prestigiosul premiu Chicken&Egg, care recunoaște și promovează regizoarele cu voci unice.

Vineri, 19 mai 2023

Cinema Elvire Popesco

Ora 18:30 - Vreau să vorbim despre Duras / I want to talk about Duras / Vous ne désirez que moi - r: Claire Simon / Franța / 2021, 95'/ biografie / Vorbit în franceză / Subtitrat în română


Regia și scenariul: Claire Simon (după Je voudrais parler de Duras, Yann Andréa în dialog cu Michèle Manceaux); Imaginea: Céline Bozon; Montajul: Julien Lacheray; Muzica: Nicolas Repac; Cu: Swann Arlaud, Emmanuelle Devos, Christophe Paou, Philippe Minyana
Yann Andréa, partenerul scriitoarei Marguerite Duras, simte nevoia să vorbească: relația pasională cu aceasta nu-i mai lasă nicio libertate, de aceea are nevoie să pună în cuvinte ceea ce îl vrăjește și îl chinuiește. Astfel, îi cere unei prietene jurnaliste să-i ia un interviu pentru a vedea mai clar și în ansamblu relația pe care o au. Ce rezultă de aici - o descriere plină de luciditate și sinceritate a poveștii lor de dragoste...
Festivaluri și premii - 2021: Marele premiu - Amiens IFF; San Sebastián IFF; São Paulo IFF; New York FF; Viennale; Bordeaux - Independent IFF; Indie Memphis FF; 2022: Istanbul IFF; New Horizons IFF; Vilnius IFF Kino Pavasaris.
Claire Simon (n. 1955, Londra) și-a început cariera de regizoare cu câteva scurtmetraje printre care La police (1986) și Scènes de ménage (1991) și documentarele Les patients (1989), Récréations (1992) și Coûte que coûte (1995). În 1997 a regizat primul său film de ficțiune, Sinon, oui, urmat de Ça brûle (2006), Les bureaux de Dieu (2008, Premiul SACD la Cannes, Quinzaine des Réalisateurs) și Gare du Nord (2013), care a avut premiera la Locarno. De asemenea, a continuat să facă documentare: Le bois dont les rêves sont faits (2015) a câștigat Premiul pentru cel mai bun documentar la Gijón, Le concours (2016) a fost în selecție la Veneția și Premières solitudes (2018) a fost în competiția secțiunii Forum, la Berlin.

Ora 20:30 - Muzică / Music - r: Angela Schanelec / Germania, Franța, Serbia / 2023 / 108'/ dramă / Vorbit în greacă, germană, engleză / Subtitrat în română


Regia, scenariul, montajul: Angela Schanelec; Imaginea: Ivan Markovic; Muzica: Doug Tielli; Cu: Aliocha Schneider, Agathe Bonitzer, Argyris Xafis, Marisha Triantafyllidou, Frida Tarana, Ninel Skrzypczyk, Wolfgang Michael.
Abandonat la naștere în munții grecești într-o noapte furtunoasă, Jon este adoptat, fără să-și fi cunoscut tatăl sau mama. Adult, o întâlnește pe Iro, gardian în închisoarea unde este încarcerat, în urma unui accident tragic. Ea pare să-i caute prezența, are grijă de el, îi înregistrează muzică. Jon începe să-și piardă vederea... Din acest moment, pentru fiecare pierdere pe care o suferă, va câștiga ceva în schimb.
Festivaluri și premii - 2023: Cel mai bun scenariu - Berlin IFF; IndieLisboa IFF; Hong Kong IFF.
Angela Schanelec (n. 1962) este actriță, regizoare și scenaristă. A studiat actoria la Hochschule für Darstellende Kunst în Frankfurt și regia la Deutsche Film - und Fernsehakademie Berlin (dffb). Din filmografia sa fac parte: My Sister's Good Fortune (1995), Places in Cities (1998, a avut premiera la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard), Marseille (2004, selecționat la Cannes, Un Certain Regard), Orly (2010), The Dreamed Path (2016), I was at home, but... (2019, Ursul de Argint pentru regie la Berlinale). În Muzică revine cu o redare contemporană foarte proprie și surprinzătoare a tragediei lui Oedip.

Cinema Union

Ora 18:30 - Câmpuri magnetice / Magnetic Fields / Magnitika pedia - r: Yorgos Goussis / Grecia / 2021 / 78'/ road movie / Vorbit în greacă / Subtitrat în română


Regia: Yorgos Goussis; Scenariul: Yorgos Goussis, Elena Topalidou, Antonis Tsiotsiopoulos; Imaginea: Yorgos Koutsaliaris; Montajul: Dimitris Polyzos; Muzica: Lefteris Volanis; Cu: Elena Topalidou, Antonis Tsiotsiopoulos, Nikos Spanidis, Dimitris Smaelis, Dimitris Bouzos, Froso Tzanetatou.
Elena călătorește singură, cu mașina, dar decide să schimbe traseul și ia un feribot către una dintre insule. Pe același feribot se află și Antonis, în drum spre cimitirul insulei, unde speră să îngroape o cutie cu oseminte. Când mașina acestuia se strică, Elena îl ajută să ajungă la hotel și apoi la cimitir, unde li se spune că, din motive birocratice, cutia nu poate fi lăsată acolo. Simțindu-se bine în compania celuilalt, cei doi decid să continue călătoria în căutarea unui loc bun pentru a îngropa cutia.
Festivaluri și premii - 2022: Cel mai bun film, Cel mai bun debut, Cel mai bun scenariu, Cea mai bună actriță, Cea mai bună muzică - Premiile Academiei Elene de Film; Valdivia IFF; 2021: Premiul Fipresci, Premiul pentru cel mai bun film din partea Asociației Criticilor de Film, Cel mai bun film de debut - Thessaloniki IFF.
Yorgos Goussis (n. 1986, Atena) a studiat design grafic și este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de benzi desenate și romane grafice din Grecia. În 2019 a debutat ca regizor de film cu documentarul scurt Arm Wrestler, iar Câmpuri magnetice reprezintă debutul lui în lungmetraj.

Ora 20:00 - Frică / Fear / Strah - r: Ivaylo Hristov / Bulgaria / 2020 / 100'/ dramă romantică


Regia și scenariul: Ivaylo Hristov; Imaginea: Emil Kristov; Montajul: Toma Washarov; Muzica: Kiril Donchev; Cu: Stoyan Bochev, Krassimir Dokov, Michael Flemming, Miroslava Gogovska, Ivan Savov, Svetlana Yancheva, Kristina Yaneva
Svetla, o văduvă care și-a pierdut recent locul de muncă, locuiește lângă granița bulgaro-turcă. Aici există un număr mare de refugiați, în căutarea unui adăpost. Într-o zi, Svetla întâlnește un refugiat din Africa și asta îi schimbă viața.
Festivaluri și premii - 2020: Cel mai bun film - Tallinn Black Nights FF; Cairo IFF; 2021: Cel mai bun film - Sofia IFF; São Paulo IFF; Fajr FF; Santa Barbara IFF; Minneapolis St. Paul IFF; Trieste FF; Tarkovsky FF - Zerkalo; Nòt FF; 2022: Mențiune specială - Palm Springs IFFF.
Ivaylo Hristov (n. 1955, Sofia) este actor și regizor, cu peste 50 de roluri în teatru și peste douăzeci în lungmetraje. A regizat numeroase spectacole de teatru. A debutat în lungmetraj în 2003 cu Emigrants, regizat împreună cu Lyudmil Todorov și care a călătorit în numeroase festivaluri de film. Din filmografia sa mai fac parte Footsteps in the Sand (2010) și Losers (2015), o poveste captivantă despre maturitate.

Sâmbătă, 20 mai 2023

Cinema Elvire Popesco

Ora 17:30 - Gigi, omul legii / The Adventures of Gigi the Law / Gigi la legge - r: Alessandro Comodin / Italia - Franța - Belgia / 2022 / 99' (docu-ficțiune) / Vorbit în italiană / Subtitrat în română


Regia și scenariul: Alessandro Comodin; Imaginea: Tristan Bordmann; Montajul: João Nicolau; Sunetul: Julien Courroye; Cu: Pier Luigi Mecchia, Ester Vergolini, Annalisa Ferrari, Tomaso Cecotto, Massimo Piazza, Giulio Squarci
Gigi este ofițer de poliție într-o zonă rurală unde nu se întâmplă mai nimic. Într-o zi însă, o tânără se aruncă în fața trenului. Urmează un val de sinucideri inexplicabile, ceea ce îl face pe Gigi să înceapă să investigheze o lume bizară, la granița dintre realitate și fantezie, în care o grădină se transformă într-o junglă și în care un polițist mereu cu zâmbetul pe buze speră să găsească iubirea.
Festivaluri și premii - 2023: BAFICI - Buenos Aires IF of Independent Cinema; ZagrebDox; Sofia IFF; True/False Film Fest; IndieLisboa IFF; 2022: Premiul Special al Juriului - Locarno IFF; Premiul Juriului - Villa Médicis FF; São Paulo IFF; New York IFF; Ghent IFF.
Alessandro Comodin (n. 1982, Italia) a studiat regia de film la INSAS în Bruxelles. Locuiește în Paris, dar îi place să filmeze în regiunea natală, o zonă rurală din nord-estul Italiei. Primul său documentar scurt Jagdfieber (2008) a fost în selecția Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes, în 2009. A debutat în lungmetraj în 2011 cu Summer of Giacomo, pentru care a primit Leopardul de Aur al secțiunii Cineasti del Presente la Locarno, urmat de Happy Times Will Come Soon (2016), a cărui premieră a avut loc la Cannes, în Semaine de la Critique.

Ora 20:00 - Cu tot cu oase / Bones and All - r: Luca Guadagnino / Italia, S.U.A. / 2022 / 130'
Vorbit în engleză / Subtitrat în română


Regia: Luca Guadagnino; Scenariul: David Kajganich, după romanul cu același nume al scriitoarei Camille DeAngelis; Imaginea: Arseni Khachaturan; Montajul: Marco Costa; Muzica: Trent Reznor, Atticus Ross; Cu: Taylor Russell, Timothée Chalamet, Mark Rylance, André Holland, Chloë Sevigny, Jessica Harper, David Gordon Green, Michael Stuhlbarg, Jake Horowitz
Prima dragoste îi găsește pe Maren, o tânără care învață cum să supraviețuiască la marginea societății, și pe Lee, un rătăcitor singuratic, în timp ce pornesc împreună într-o odisee de o mie de mile care îi poartă pe drumurile secundare, pasajele ascunse și capcanele Americii lui Ronald Reagan, încercând să-și găsească propriul loc într-o lume plină de pericole și lipsită de toleranță.
Festivaluri - 2022: Leul de Argint pentru cea mai bună regie, Cel mai bun actor tânăr - Venice IFF; Cel mai bun scenariu - Las Vegas Film Critics Society Awards; Sunset Film Circle; Dublin Film Critics Circle Awards; Fest IFF; Chicago Film Critics Association Awards.
2023: CinEuphoria Awards; David di Donatello Awards.
Luca Guadagnino (n. 1971, Palermo) este regizor, scenarist și producător. A studiat literatură la Universitatea din Palermo și ulterior a absolvit Universitatea Sapienza din Roma. Guadagnino și-a făcut debutul regizoral în 1999 cu lungmetrajul The Protagonists. Din filmografia sa mai fac parte Melissa P. (2005), I am Love (2009, cu Tilda Swinton, nominalizat la Globul de aur), A Bigger Splash (2015), Suspiria (2018) etc. Colaborarea cu Timothée Chalamet a început cu filmul Call Me by Your name (2017, Oscar pentru cel mai bun scenariu) și a continuat cu Bones and All.

Cinema Union

Ora 18:00 - So Damn Easy Going / Så jävla easy going - r: Christoffer Sandler / Suedia, Norvegia / 2022 / 91' / comedie romantică / Vorbit în suedeză, germană / Subtitrat în română


Regia: Christoffer Sandler; Scenariul: Jenny Jägerfeld, Linda-Maria Birbeck, Lina Åström, Jessika Jankert, Christoffer Sandler; Imaginea: Nea Asphäll; Montajul: Jens Christian Fodstad, Robert Krantz; Muzica: Gustaf Spetz; Cu: Shanti Roney, Nikki Hanseblad, Emil Algpeus, Melina Paukkonen
Distribuit de: Trust Nordisk
Mintea Joannei este ca un parc de distracții fulgurant în sezon de vârf. Are 18 ani, ADHD și are nevoie de medicamente pentru a-și menține mintea agitată sub control. Cu un tată deprimat, al cărui venit abia acoperă chiria, banii se epuizează rapid și Joanna nu își permite medicamentele. Pentru a face rost de bani, trebuie să fie inventivă. În mijlocul haosului apare Audrey, fermecătoare și încrezătoare. De-acum, nu doar creierul îi explodează, ci și inima.
Festivaluri și premii - 2022: Premiul Juriului - Frameline San Francisco LGBTQ+ IFF; Seattle IFF; Cel mai bun film - Out on Film, Atlanta FF; Cel mai bun film - Braunschweig IFF; Göteborg IFF; BUFF Malmö; Seattle IFF; Inside Out, Toronto; Oslo Pix Ung IFF; Tallinn Black Nights FF; 2023: Tromsø IFF.
Christoffer Sandler (n. 1986) a lucrat în film și TV din 2010. În 2018 a scris și regizat popularul serial Ellen & Vera (2018) pentru televiziunea națională, SVT. So Damn Easy Going reprezintă debutul lui în lungmetraj.

Ora 20:00 - Fiara din junglă / The Beast in the Jungle / La bête dans la jungle - r: Patric Chiha / Franța, Belgia, Austria / 2023 / 103'/ Vorbit în franceză / Subtitrat în română


Regia: Patric Chiha; Scenariul: Patric Chiha, Axelle Ropert, Jihane Chouaib; Imaginea: Céline Bozon AFC; Montajul: Karina Ressler AEA, Julien Lacheray; Muzica: Yelli Yelli & Florent Charissoux, Dino Spiluttini; Cu: Anaïs Demoustier, Tom Mercier, Béatrice Dalle, Martin Vischer, Sophie Demeyer, Pedro Cabanas
Într-un viitor nu atât de îndepărtat, într-o societate îndrăgostită nebunește de tehnologie, gigantul tehnologic Pegazus oferă cuplurilor posibilitatea de a-și partaja sarcina cu utere artificiale detașabile sau capsule. Așa începe călătoria delirantă a lui Rachel și Alvy către viața de părinte, în această lume nouă și curajoasă.
Adaptare liberă după romanul lui Henry James, Bestia din junglă spune povestea amețitoare a unui bărbat și a unei femei care, timp de douăzeci și cinci de ani, frecventează un imens club de noapte în așteptarea unui eveniment misterios. Din 1979 până în 2004, urmărim istoria muzicii de la disco la tehno, povestea unei iubirii și mai ales a unei obsesii. Când evenimentul misterios se întâmplă în sfârșit, totul devine o tragedie.
Patric Chiha (n. 1975, Viena) este un regizor austriac de origine maghiară și libaneză. S-a mutat la Paris la 18 ani pentru cursuri de design vestimentar, apoi a studiat montajul la Școala de film INSAS din Bruxelles. Scurtmetrajele și documentarele sale (Home și Les Messieurs) au fost selectate în numeroase festivaluri de film. În 2009 a regizat primul său lungmetraj, Domaine, cu Béatrice Dalle, care a avut premiera la Mostra di Venezia. Au urmat Boys like us (2014) și, ulterior, documentarele Brothers of the night (2016) și If it were love (2019), ambele cu premiera la Berlinale.
Festivaluri și premii - 2023: Berlin IFF; Cele mai bune costume - Diagonale: Festival of Austrian Film.

Duminică, 21 mai 2023

Cinema Elvire Popesco

Ora 18:00 - Ordinary Failures* / Běžná selhání - r: Cristina Groșan / Cehia, Ungaria, Italia, Slovacia / 2022 / 84' (Q&A) / drama / Vorbit în cehă / Subtitrat în română


Regia: Cristina Groșan; Scenariul: Klára Vlasáková; Imaginea: Márk Győri; Montajul: Anna Meller; Muzica: Pjoni; Cu: Taťjana Medvecká, Beáta Kaňoková, Nora Klimešová, Vica Kerekes, Adam Berka, Rostislav Novák Jr, Jana Stryková, Luboš Veselý
Un fenomen natural misterios le întrerupe ziua unei adolescente excentrice, unei mame anxioase și unei proaspete văduve. Pe măsură ce lumea lor se dezintegrează, cele trei femei se luptă să-și (re)găsească locul în viață.
Festivaluri și premii - 2022: Cel mai bun regizor sub 40 de ani - Giornate degli Autori, Venice IFF; Geneva IFF - Tous Écrans; Gijón IFF; India IFF; 2023: Cleveland IFF; Czech Film Critics' Awards; Czech Society of Cinematographers.
Cristina Groșan (n. 1987, Arad) este artist vizual, regizoare și scenaristă. A studiat la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj și a continuat cu un master în media design la Școala de Arte din Budapesta.
Cristina consideră scurtmetrajul ca o formă de artă în sine. Cel mai recent scurtmetraj al său, Along Came a Prince (2020), explorează tema consimțământului din două puncte de vedere, inversând rolurile obișnuite de gen. Primul său scurtmetraj, Holiday at the Seaside (2013), a fost proiectat la diferite festivaluri din întreaga lume, iar filmul ei de debut, Things Worth Weeping For (2021), a avut premiera la Sarajevo.

Ora 20:30 - Samsara - r: Lois Patiño / Spania / 2023 / 113'/ Vorbit în swahili, laoțiană / Subtitrat în română


Regia și montajul: Lois Patiño; Scenariul: Lois Patiño, Garbiñe Ortega; Imaginea: Mauro Herce, Jessica Sarah Rinland; Sunetul: Xabier Erkizia; Cu: Amid Keomany, Toumor Xiong, Simone Milavanh, Mariam Vuaa Mtego, Juwairiya Idrisa Uwesu
În fiecare dimineață, un adolescent budist vizitează casa unei femei în vârstă pentru a-i citi din Bardo Thödol, un ghid pentru călătoria dintre moarte și următoarea reîncarnare. În ultima ei zi, tânărul îi șoptește la ureche pasajele finale ale cărții, închide ochii și meditează împreună, în timp ce ea pornește într-o călătorie transformatoare către lumea de dincolo.
Festivaluri și premii - 2023: Premiul Special al Juriului - Berlin IFF; IndieLisboa IFF; JEONJU IFF.
Lois Patiño (n. 1983, Galicia) a studiat psihologie la Universitatea Complutense din Madrid și apoi regie de film la Academia de Film din New York. Și-a finalizat studiile cu un master în documentar la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona. Cele mai recente filme ale sale - scurtmetrajele Sycorax (2021, co-regizat cu Matías Piñeiro) și The Sower of Stars (2022) au avut premiera la Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes și la Berlinale Shorts, iar lungmetrajele Coast of Death (2013) și Red Moon Tide (2020) au avut premiera la Locarno și Berlinale Forum. În prezent lucrează la alte două filme care vor avea premiera anul acesta și în 2024.

Cinema Union

Ora 18:30 - Trebuie să veniți s-o vedeți / You Have to Come and See It / Tenéis que venir a verla - r: Jonás Trueba / Spania / 2023 / 64' Vorbit în spaniolă / Subtitrat în română

Regia și scenariul: Jonás Trueba; Imaginea: Santiago Racaj; Montajul: Marta Velasco
Muzica: Álvaro Silva Wuth, Educardo Castro; Cu: Itsaso Arana, Vito Sanz, Francesco Carril, Irene Escolar.
Două cupluri pe la vreo treizeci de ani au discuții aprinse despre elementele esențiale ale vieții lor, care se desfășoară între Madrid și suburbiile rurale din apropiere, discuții impregnate de o melancolie încântătoare și umor blând.
Festivaluri și premii - 2022: Premiul Special al Juriului - Karlovy Vary IFF; Cea mai bună regie - Toulouse Cinespaña; Ghent IFF; 2023: Feroz Awards, Spania; International Cinephile Society Awards; San Sebastián IFF; Valladolid IFF; Reykjavik IFF; São Paulo IFF; Golden Horse FF; Belfast FF; Cork IFF; Mar del Plata IFF; Zurich IFF; New York IFF; Busan IFF; Viennale.
Jonás Trueba (n. 1981, Madrid) a debutat ca regizor și co-scenarist în 2000 cu scurtmetrajul Cero en Conciencia. În 2001 a colaborat la scenariul comediei Más pena que gloria, regizată de Víctor García León, cu care a lucrat și în 2006 la scenariul filmului Vete de mí.
A realizat numeroase clipuri video, a regizat spectacolul I Think Of You Often (2007) și a lucrat ca editor de cărți de film. Colaborează cu mai multe instituții de presă și scrie un blog pentru ziarul El Mundo, care se numește The Wind Blows Where You Want. Primul său roman, Las ilusiones, este legat de filmul Los ilusos, cel de-al doilea lungmetraj al său.
Din filmografia sa mai fac parte Every Song Is About Me (2010), Miniatures (2011), The Wishful Thinkers (2013), The Romantic Exiles (2015), The Reconquest (2016) și The August Virgin (2019).

Ora 20:00 - Narcoză / Narcosis - r: Martijn de Jong / Olanda / 2022 / 110'/ dramă / Vorbit în olandeză / Subtitrat în română


Regia: Martijn de Jong; Scenariul: Laura van Dijk & Martijn de Jong; Imaginea: Martijn van Broekhuizen; Montajul: Lot Rossmark; Muzica: Jorrit Kleijnen, Jacob Meijer; Cu: Thekla Reuten, Fedja van Huêt, Sepp Ritsema, Lola van Zoggel
Viața unei familii foarte unite este tulburată profund atunci când tatăl, scafandru profesionist, nu mai revine la suprafață în timpul unei expediții.
Cei rămași în urmă, mama și doi copii, caută fiecare răspunsuri și explicații care să îi ajute să înfrunte pierderea suferită.
Martijn de Jong a absolvit Academia de Artă olandeză Willem de Kooning în 2004 și a lucrat ca director de creație în diverse agenții de publicitate. Apoi a studiat la Academia de Film olandeză, unde a absolvit în 2010 cu un scurtmetraj despre frica de fericire, cu care a câștigat ulterior atât premiul publicului, cât și o nominalizare la Oscarul studențesc. Următorul său scurtmetraj, Stand-by me, a fost alegerea Olandei pentru premiile Academiei, iar următorul său film, Free, a câștigat numeroase premii în festivalurile internaționale de film.
Festivaluri și premii - 2023: Santa Barbara IFF; 2022: Mențiune specială, Premiul Publicului - Thessaloniki IFF; Cel mai bun film - Cairo IFF; Golden Calf pentru cea mai bună imagine, cele mai bune costume, cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun film din partea criticilor de film - Festivalul Filmului Olandez.

Luni, 22 mai 2023

Cinema Union

Ora 18:00 - Hyperland - r: Mario Sixtus / Germania / 2021 / 107' / Sci-Fi, thriller/ Vorbit în germană/ Subtitrat în română


Regia și scenariul: Mario Sixtus; Imaginea: Hajo Schomerus; Montajul: Sandra Brandl; Muzica: Andreas Resch; Cu: Lorna Ishema, Samuel Schneider, Maximilian Pekrul, Reza Brojerdi, Daniel Bohrer, David Daria, Yung Ngo; Produs de: Busse
În viitor, reputația fiecărui om și, prin urmare, capacitatea sa de a lucra și de a comunica, ține de un contor de karma. Evaluările altor persoane pot crește contorul de karma, dar îl pot și scădea, afectând credibilitatea unei persoane. Acțiunile fiecărui individ pot fi văzute de oricine și sunt introduse într-un sistem de rating. Cei care sunt priviți cu ochi buni de către public sunt recompensați cu privilegii. Protagonista Cee este un agent pentru muzicieni și, după o tentativă de viol, devine victima unei campanii de defăimare care îi pune viața în mare pericol.
Festivaluri - 2021: Koln IFF
Mario Sixtus (n. 1965, Berlin) este scriitor și regizor independent. A început prin a scrie pentru presa scrisă și online. De mulți ani produce documentare și filme de televiziune, în special pentru Arte și ZDF, printre care seria Electrical reporter, premiată cu Grimme Online Award, și filmul Operation Naked, nominalizat la Premiul Grimme. În eseul său din 2019, De ce să ne gândim la viitor?, Sixtus analizează din unghiuri surprinzătoare modul în care abordăm viitorul.

Ora 20:00 PARA:DIS / PARA:DIES - r: Elena Wolff / Austria / 2022 / 76'/ dramă/ Vorbit în germană/ Subtitrat în română


Regia și scenariul: Elena Wolff; Imaginea: Vivian Bausch, Ella Knorz; Montajul: Julia Windischbauer; Muzica: SALÓ, Annika Stein, KUOKO; Cu: Elena Wolff, Julia Windischbauer, Selina Graf, Melani Sidhu.
Jasmin și Lee se mută înapoi la Anif, în zona rurală a Salzburgului. Documentarista Amira le însoțește și le filmează relația, devenind treptat parte dintr-o constelație complicată à trois. Premii și festivaluri - 2022: Premiul pentru cea mai bună tânără actriță - Saarbrücken FF Max Ophüls; Cea mai bună actriță - Diagonale, Festival des österreichischen Films, Graz; Mainz - FilmZ Festival des Deutschen Kinos; Rochester - ImageOut LGBT FF; Queer FF München; Crossing Europe FF Linz.
Elena Wolff (n.1993) este actriță și regizoare. După ce a absolvit Anton Bruckner Privatuniversität în 2019, a lucrat independent într-o serie de producții de teatru, film și TV. În 2021, a lansat primul ei show de stand-up - APOKALYPSE Frau. Para:Dis, care a avut premiera la festivalul de film Max Ophüls, este debutul ei în lungmetraj.

Cinema Elvire Popesco

Ora 20:00 - Onoda, 10.000 de nopți în junglă / Onoda: 10,000 Nights in the Jungle / Onoda - 10.000 nuits dans la jungle - r: Arthur Harari / Franța, Germania, Belgia, Italia, Japonia, Cambodgia / 2021 / 167'/ dramă de război/ Vorbit în japoneză, filipineză/ Subtitrat în română


Regia: Arthur Harari; Scenariul: Arthur Harari și Vincent Poymiro; Imaginea: Tom Harari; Montajul: Laurent Sénéchal; Muzica: Sebastiano de Gennaro, Enrico Gabrielli, Andrea Poggio, Sato Gak și Olivier Marguerit; Cu: Yūya Endō, Yūya Matsuura, Shinsuke Katō, Issey Ogata, Kai Inowaki
Japonia, 1944. Soldatul Hiroo Onoda, 22 ani, este trimis pe Lubang, o mică insulă din Filipine pentru a lupta împotriva ofensivei americane. Deși Japonia capitulează, Onoda, antrenat să supraviețuiască în junglă în orice condiții, ignoră vestea, ducând mai departe propriul război. Capitulează abia la finalul a 10.000 de zile, în tot acest timp refuzând să creadă că Al Doilea Război Mondial a luat sfârșit.
Festivaluri și premii - 2021: Cel mai bun film străin - São Paulo IFF; Cannes IFF; Haifa IFF; Seville European FF; Busan IFF; 2022: Cel mai bun scenariu - César Awards, Franța; Magritte Awards, Belgia; Lumiere Awards, France; International Cinephile Society Awards; Faro Island IFF.
Arthur Harari (n. 1981, Paris) a regizat mai multe filme scurte și medii: La main sur la gueule (2007), Peine perdue (2013), care au fost remarcate în multe festivaluri. În 2017, primul său film, Diamant noir, a fost nominalizat de două ori la César, unde a primit premiul pentru Cel mai bun actor debutant (Niels Schneider). Onoda a fost proiectat în deschiderea secțiunii Un Certain Regard în 2021, la Festivalului de Film de la Cannes.

Marți, 23 mai 2023

Cinema Elvire Popesco

Ora 20:00 - Gala de închidere & Brian și Charles / Brian and Charles - r: Jim Archer / Marea Britanie, 2022, 90' / comedie, Sci-Fi / Vorbit în engleză / Subtitrat în română


Regia: Jim Archer; Scenariul: Chris Hayward; Imaginea: Murren Tullett; Montajul: Jo Walker; Muzica: Daniel Pemberto; Cu: David Earl, Chris Hayward, Louise Brealey, Jamie Michie, Nina Sosanya.
Brian este un inventator singuratic dintr-un sat din Țara Galilor, care își petrece zilele construind obiecte ciudate și dispozitive neobișnuite, rareori funcționale.
Nedescurajat de lipsa de succes, Brian pune la cale un proiect grandios. Trei zile, o mașină de spălat și diverse piese de schimb mai târziu, îl inventează pe Charles, un robot cu inteligență artificială, care învață engleza dintr-un dicționar și are o obsesie pentru varză.
Jim Archer realiza scheciuri comice cu prietenii, înainte să debuteze ca regizor cu scurtmetrajul Intervention, în 2014. Au urmat My Sister's Dollhouse în 2016 și Brian and Charles (2017), care s-a dezvoltat, 5 ani mai târziu într-un lungmetraj. A regizat numeroase seriale TV, printre care seria a doua din The Young Offenders pentru BBC și, mai recent, seria Big Boys pentru Channel 4.
Festivaluri - 2022: Premiul Publicului - Sundance FF; British Independent Film Awards; Stockholm IFF; Golden Horse FF; 2023: BAFTA Awards.

*Proiecție în prezența invitaților speciali (Q&A)

În eventualitatea în care vor interveni modificări în program, acestea vor fi anunțate pe:
www.ffe.ro și www.facebook.com/ffeRomania

***
Ca în fiecare an, festivalul e o mărturie a diversității filmului european. De la comedii feelgood și SF-uri, adică film de gen, la cinema experimental și căutări atât de personale, încât ar putea fi încadrate într-un gen numai al lor, pe toate le regăsim în programul din 2023. Li se alătură producții dedicate noțiunii însăși de diversitate, în toate accepțiunile ei.

La ediția 2023, vedetele și filmele-vedetă coexistă, după cum precizează Cătălin Olaru, directorul artistic al Festivalului Filmului European.
"În The Pod Generation, recompensat cu premiul Alfred P. Sloane la Sundance 2023, personajul celebrei Emilia Clarke se pregătește să devină mamă, dar nu de dragoni. Începând cu natura concepției, descoperim că nu e un copil ca oricare altul. Nu-i vorbă, nici protagonistul interpretat de starul Timothée Chalamet în Bones and All (premiul pentru regie la Veneția) nu e tânărul îndrăgostit tipic, semn că patimile cărnii sunt multe și mistuitoare, iar iubirea e doar una dintre ele.
Împreună, avem bucuria să descoperim multele, ermeticele, tăcutele mistere presărate în
Music al Angelei Schanelec (cel mai bun scenariu la Berlin în 2023). Să intrăm, din fericire, pentru scurt timp, în pielea unui polițist de provincie, mulțumită neverosimilului documentar Gigi la legge (premiul special al juriului la Locarno). În sfârșit, Samsara, adică încă unul din filmele-eveniment ale ediției din acest an a Berlinalei (premiul special al juriului secțiunii Encounters), ne îndeamnă să închidem ochii și să ne bucurăm de lume așa cum e ea, plină de nedeslușite zgomote și de spectacol."

Ediția cu numărul 27 a FFE propune un program generos, cu 33 de lungmetraje, dintre care 27 vor fi proiectate în premieră națională și un film în premieră mondială: Cum să fiu mort, dacă-s viu / A Cautionary Tale, noul documentar al Ilincăi Călugăreanu, autoarea foarte popularului Chuck Norris vs. Communism. Filmul spune povestea bârlădeanului Constantin Reliu, declarat decedat de către autorități în timp ce se afla la muncă în Turcia și a încercărilor lui de a-și recăpăta identitatea.
Influența în creștere a inteligenței artificiale în toate domeniile artistice, inclusiv în lumea filmului, este una dintre temele evenimentelor conexe din sfera ediției din acest an a Festivalului Filmului European.

"În sfârșit, nu puteam să nu ținem cont de o realitate din ce în ce mai greu de ignorat: motoarele, tot mai multe și mai performante, de inteligență artificială. Așa l-am descoperit pe Jan Bot, probabil cel mai prolific cineast din lume. La București, îl primim cu brațele deschise pe Pablo Nuñez, unul din părinții acestui bot cu ambiții regizorale, care ne va desluși o parte din intențiile din spatele proiectului și traseul fascinant de la concepție până la moarte simbolică a lui Jan Bot, care a trecut în neființa Internetului în luna martie a acestui an. Împreună, ne întrebăm ce va mai rămâne din film, așa cum îl cunoaștem, când primul cineast din lume va reuși să răzbată prin hățișurile acelui uncanny valley care desparte virtualul de verosimil. Contează procesul de producție sau e mai important produsul final? Poate un robot să transmită emoție așa cum ar face-o un cineast de modă veche, adică în carne și oase? Nu promitem răspunsuri, dar e cert că, la ediția 27 a Festivalului Filmului European, ne punem mai multe întrebări ca oricând.", a explicat Cătălin Olaru.

Rolul de ambasador al Festivalului îi revine anul acesta regizoarei Teodora Ana Mihai, al cărei documentar Waiting for August a fost câștigător la Karlovy Vary și Hot Docs în 2014, și al cărei prim lungmetraj, La Civil, a fost premiat la Cannes în 2021, în secțiunea Un Certain Regard cu Prix de l'Audace.

Teodora Ana Mihai semnează spotul festivalului.

"Câteodată, un film se aseamănă unui copil. Și ca proaspăt părinte, și ca regizor, decizia de a-l concepe nu e una care se ia ușor, numeri fiecare zi până când va vedea lumina zilei și nimeni n-o să-l iubească mai mult decât tine. Iar când vine vorba de filmul european, lista similarităților continuă. Cum ar fi dacă timpul ar trece mai repede, iar rezultatul ar putea fi controlat? Spotul ediției 27 a Festivalului Filmului European explorează acest scenariu distopic, în care filmele nu se mai vizionează, ci se implantează, iar cinemaul devine o experiență în întregime senzorială", a declarat Teodora Ana Mihai, regizoarea spotului ediției 27.FFE.

Programul complet este disponibil pe site-ul festivalului (https://ffe.ro/2023/filme-program/) iar biletele pot fi achiziționate online, pe platforma Eventbook și direct din cinematografe.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
Parteneri media: Zile și nopți, Cinemap, AaRC - All About Romanian Cinema, Adevărul de weekend, Agerpres, Aivi media.hub, BookBlog, BookHub, B365, Cărturești, Cinefan, Cinefilia, Cinemil, CineGhid, Daily Magazine, Din filme, IQads, Filme-carti.ro, Film Menu, Films in Frame, La Două Bufnițe, Liternet, Metropotam, Modernism, MovieNews, Munteanu, News.ro, Observator cultural, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Timișoara, Răsfoiala, Spotmedia, The Institute, 4Arte.

Partener media principal: Radio Guerrilla




0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus