Recitalul instrumental al pianistului George Todică [2] de la sala Ateneului Român, face parte din proiectul Moștenitorii României Muzicale, organizat de Radio România Muzical, alături de Rotary Club Pipera și ARTEXIM.
Doamna Cristina Comandașu, manager al Postului de Radio România Muzical a prezentat pe scurt elemente marcante din biografia tânărului pianist și a înfățișat lucrările ce urmau a fi cântate. Totodată, a subliniat faptul că acest recital din proiectul Moștenitorii României Muzicale este primul care are loc în superba sală a Ateneului Român, datorită sprijinului Filarmonicii George Enescu, precum și a debutului colaborării cu ARTEXIM.
Auditoriul de la sala Ateneului Român a putut să se bucure de evoluția de excepție a unui pianist, care cântă dăruindu-și întreaga sensibilitate ce răzbate din ființa sa, din sufletului său frumos, publicului care-l ascultă.
În deschiderea recitalului instrumental, pianistul George Todică a interpretat primele trei părți din Suita nr. 2 pentru pian în re major, op. 10, «Des cloches sonores» (Clopote sună) de George Enescu. Lucrarea dedicată compozitorului Louis Diémer, scrisă între anii 1901 și 1903, la Paris, cuprinde patru părți: Toccata, Sarabande, Pavane și Bourrée. Este o compoziție care arată un neoclasicism în stil francez, în care se recunoaște influența muzicii lui Debussy. Totodată, este prezent aici, în mod discret, folclorul românesc.
Însuși Enescu a cântat în premieră această Suită pentru pian, el fiind de asemenea, un excelent pianist, a cărui tehnică a fost admirată de Alfred Cortot. Trei dintre cele patru mișcări au fost scrise pentru un concurs internațional de compoziție, organizat de revista Musica.
În deschiderea Suitei, imaginea clopotului apare sub forma texturilor bogate și vibrante. Spre deosebire de majoritatea toccatelor (Debussy, Couperin, Ravel), Toccata lui Enescu este caracterizată de alternanța facturii maiestuoase, cu folosirea în mod liber a pedalei, recurgerea la un ambitus extins, a unui discurs mai articulat, precum și evocarea unor opriri pe acorduri, tipice muzicii pentru orgă.
Tânărul pianist George Todică 'a plonjat' instantaneu în atmosfera impunătoare a Toccatei, angrenând o bogăție sonoră și fremătând continuu triolete de șaisprezecimi, rostogolite în secvențe, cu o mare fermitate. Prin sunete bine învelite și topite, emise cu suplețe, pianistul sugera grațiozitatea acestei muzici. Cât de frumoase au fost acele sublinieri prin sforzando! O agogică elegantă, cu lărgiri ale curgerii bine dozate, demonstra o înțelegere matură a lucrării interpretate. În introducerea nobilei Sarabande, am remarcat acele acorduri arpegiate, care însoțeau melodia, cântate în octave cu mâna dreaptă, care evocau zumzetul corzilor de chitară, ca un acompaniament care revenea, pe măsură ce mișcarea se desfășura. În Pavane, cea mai intimă mișcare a suitei, cu ritmul ei liber, melodia ornamentată cu triluri, precum un flaut, putea fi auzită ca o aluzie la muzica populară românească. Percepeam în cântul lui George Todică o sublimă 'legănare înceată' (lentement bercé).
În continuarea recitalului, am ascultat Pavana pentru o infantă defunctă (Pavane pour une infante défunte) de Maurice Ravel, lucrare compusă în anul 1899 și dedicată Prințesei Winnaretta Singer-Polignac [3].
Creația este o demonstrație a atracției lui Ravel către universul muzical spaniol, precum și o privire către trecut - pavana fiind un dans lent cu origini renascentiste. Termenul provine din spaniolul pavo (păun), aluzie la mișcările elegante ale acestei păsări, amintind de stilul dansului. Ravel a descris piesa ca fiind "o evocare a unei pavane pe care o mică prințesă ar fi putut, pe vremuri, să danseze la curtea spaniolă"[4]. Este vorba de tabloul, Infanta Margarita Teresa, în rochie albastră, pictat de Diego Velázquez, în anul 1659.
Printre compozitorii care au apelat la acest dans, îi amintim pe: Gabriel Fauré, José Limón, Joan Ambrosio Dalza, Luis de Milán, Antonio Valente, Antonio de Cabezón, Fabritio Caroso, Byrd, Dowland, Gibbons și Bull.
Capodopera raveliană a fost interpretată și la înmormântarea celebrului romancier francez Marcel Proust, ca piesă preferată, din timpul vieții.
Pavana lui Ravel este scrisă cu indicația de mișcare Assez doux, mais d'une sonorité large. În secțiunea Très lointain, sunt aduse sonorități acordice, într-un registru înalt, cu armonii colorate. Un moment deosebit a fost Subitement très douxet et très lié, unde mersul fluent contrasta cu trison-urile articulate în maniera staccato.
Urmăream cum, în interpretarea lui George Todică, cromatizările descendente pregăteau secțiunea Très grave, unde fiorituri imitând emisia unei harpei, împreună cu formule ritmice de triolet, provocau o vălurire a fluxului melodic. Minunat a sunat acel clipocit de șaisprezecimi, întrețesut cu firul melodic din vocea de sopran. Câtă ușurință în gesturile de încrucișare a mâinii stângi, peste cea dreaptă, pe claviatură! Avântări și domoliri - toate cu un dozaj fin și cu un simț estetic înalt.
Pianistul George Todică captează 'undele de interes' ale ascultătorului, iar prin rafinamentul emisiei sale, pur-și-simplu, îți umple întru totul contul iubirii de frumos artistic.
Au urmat Variațiunile pe o temă de Corelli, op. 42 de Serghei Rahmaninov, lucrare compusă în Elveția, în anul 1931, ca ultimă piesă dedicată de compozitor pianului.
Tema La Folia, venită din negura timpurilor, a inspirat mai mulți compozitori dintre care amintim pe: Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, Henry Purcell, Carl Philippe Emmanuel Bach, Antonio Salieri, Ludwig van Beethoven și Franz Liszt.
Tema este urmată de 20 de variațiuni, un Intermezzo (între variațiunile nr. 13 și nr. 14) și o Coda.
Lucrarea este compactă și foarte bine organizată: un grup format din primele 13 variațiuni, urmate de un Intermezzo (o construcție ingenioasă, care sună ca o cadență de concert), variațiunile nr. 14 și nr. 15, apoi, alt grup alcătuit din variațiunile 16-20 și Coda.
Această capodoperă se desfășoară într-o atmosferă tristă, într-un spațiu emoțional restrâns (tonalitatea re minor domină majoritatea variațiunilor). În interpretarea lui George Todică, fiecare variațiune conținând elemente surprinzătoare (cromatisme, aisberguri armonice capricioase, schimbări metrice neliniștitoare și în general, o mare motricitate), iar tensiunea era mereu prezentă, în timp ce interesul pentru această muzică era constant. Se percepeau și ritmuri galopante. Variațiunea a noua aducea culori extraordinare debussyene. Interesant a sunat marșul compact și întunecat ce a urmat. Am ascultat splendidele variațiuni de mijloc, grupul sugerând lumina Lunii, despre care Liszt spunea că este "o floare între două prăpastii" (în tonalitatea sumbră a lui re bemol major). Intermezzo-ul, precum o cadență, conducea la o reformulare a temei inițiale (un mod dublu armonic), cu un colorit de muzică orientală. Splendid a fost cântată și nocturna din variațiunea nr. 15, cu acel aer radiant, sugerând un rar moment de fericire. Vijelios a apărut și tripticul de încheiere, cu intonații schumanniene, pasaje dramatice ca de percuție, cu vârtejuri cromatice și o virtuozitate amintind de ultimul Preludiu din op. 28, de Frédéric Chopin.
Copleșitoare această lucrare pentru pian a lui Rahmaninov, cântată magnific de George Todică în recitalul său!
În finalul serii muzicale de la sala Ateneului Român, am ascultat Andante spianato [5] și Marea poloneză, în mi bemol major, op. 22, de Frédéric Chopin, compuse între anii 1831 și 1834 și dedicate doamnei d'Este.
Geoge Todică a redat cu autenticitate densitatea substanței ideatice a acestei miniaturi instrumentale, totuși, având un aspect de monumentalitate. Pianistul a marcat efectele de 'ondulare liniștită' ale secțiunii introductive, Andante spianato. Cât de luminos și senin a sunat partea de mijloc (în tonalitatea sol major), un simplu episod contrastant menit a completa textura generală a mișcării (fără a avea pretenția unui Trio)! Poloneza a debutat precum sonoritatea unei fanfare, pentru a trece apoi în zona dansului. George Todică realiza acele ornamente care împodobesc firul melodic chopinian, ca și cum ar fi elemente structurale ale melopeii.
Am admirat la acest interpret, dincolo de virtuozitate, grija pentru detaliu, o gândire anticipativă foarte rapidă și atent distribuită celor două mâini, precum și o tehnică excelentă de pedalizare - promptă și rafinată - pentru obținerea sonorităților optime, în contextul muzicii interpretate. Calitatea sunetului său cuprinde o paletă timbrală amplă, acoperind zone stilistice diverse.
Bis-ul oferit de George Todică a fost un Preludiu de Serghei Rahmaninov din ciclul op. 32.
Aplauze puternice, ovații și buchete de flori au răsplătit un recital ce îți rămâne în suflet ca un pisc montan zărit la orizont.
NOTE
[1] Soliști remarcabili, precum pianiștii Radu Lupu, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore, violonista Silvia Marcovici, soprana Ileana Cotrubaș, mezzosoprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu, precum și cei mai apreciați muzicieni români din mai tânăra generație - Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiței, Anna Țifu, Ștefan Tarara, Valentin Răduțiu, Mihai Ritivoiu și Valentin Șerban - aceștia sunt doar câțiva dintre cei mai proeminenți muzicieni români de nivel internațional, care au debutat ca laureați ai Concursului Internațional George Enescu.
[2] George Todică (30 ani) s-a născut la Iași și a început studiul pianului la vârsta de șase ani în orașul său natal. La 17 ani, a obținut bursa Constantin Silvestri, care i-a permis să-și continue studiile la Colegiul Melville din Edinburgh. A absolvit masterul la Conservatorul Regal din Scoția în 2017, unde a studiat cu Norman Beedie și Jonathan Plowright. A obținut Diploma de Artist la Colegiul Regal de Muzică din Londra în 2019, sub îndrumarea Normei Fisher. A debutat în calitate de solist, în concert, la 14 ani, alături de Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași. În octombrie 2018, și-a făcut debutul la celebra sală Wigmore Hall, în calitate de Tillett Trust Young Artist. A obținut (2022), Norah Sande Award în Anglia, Concursul de Pian Stefano Marizza, Italia, Concursul de Pian din Moray, Scoția, Festivalul Internațional de la Llangollen; premiul al II-lea la Concursul Internațional Piano Campus în Franța și premiul al III-lea la Concursul Internațional de Pian de la Istanbul. Cele mai recente distincții le-a obținut în 2022: Premiul al II-lea și Premiul Erbiceanu, obținute la Concursul Internațional George Enescu, premiul I la Royal Over-Seas League Keyboard Prize și Kirckman Trust Young Artist' Platform. A susținut recitaluri și concerte, atât în Marea Britanie, cât și în întreaga Europă. A concertat la Sala Filarmonicii din Trento, Sala Mozarteum, Salzburg, Dôme de Pontoise din Franța, Wigmore Hall, St. Martin-in-the-Fields, Glasgow Royal Concert Hall, West Road Concert Hall din Cambridge, Theatre by the Lake, Theatr Clwyd, Festivalul de la Buxton și Festivalul de la King's Lynn. În domeniul muzicii de cameră, George Todică colaborează frecvent cu soprana Charlotte Hoather, alături de care a înregistrat patru albume, și face parte din Chloé Piano Trio, alături de violonista Maria Gîlicel și de violoncelista Jobine Siekman. Trioul a obținut Premiul Henderson, pentru Ansambluri Camerale al Societății Filarmonice Regale, în 2021, iar muzicienii au fost selectați ca tineri artiști susținuți de Kirckman Trust pentru stagiunea 2022/23. Pianistul s-a preocupat și de lansarea unei stagiuni de concerte în sud-estul Londrei, care pune în lumină creația feminină din domeniul muzicii și al artelor.
[3] În 1894, prințul și prințesa de Polignac au înființat un salon foarte la modă la Paris, în sala de muzică a conacului lor de pe Avenue Henri-Martin desfășurându-se multe dintre audițiile muzicienilor Alexis Chabrier, Vincent d'Indy, Claude Debussy, Gabriel Fauré și Maurice Ravel.
[4] Andres Robert: An Introduction to the solo pian music of Debussy and Ravel, BBC Radio 3.
*https://en.wikipedia.org/wiki/Pavane_pour_une_infante_d%C3%A9funte
[5] spianato - înseamnă în limba italiană neted, aplatizat.