Recitalul a făcut parte și din proiectul Top Young Performers, propus de EBU (European Broadcasting Union), care cuprinde cele mai valoroase înregistrări de concerte și recitaluri cu tineri muzicieni, la nivel european.
Așezat în fotoliul din sala Ateneului Român și ascultând muzicienii, meditam asupra ideii de desensibilizare auditivă, cauzată de poluarea sonoră urbană. În drum spre recital, pe bulevard, vuiau motociclete ambalate, urlând înfiorător. Oare cineva care trăiește frecvent în această 'seră' foarte zgomotoasă, mai are capacitatea să distingă între un mezopiano și un piano - ca intensități ce delimitează microstructuri formale ale unei piese cântate pe o scenă de concert? De aceea, cred că este nevoie astăzi, mai mult ca oricând, să ascultăm recitaluri de muzică de cameră, o chintesență a frumosului sonor.
Recitalul a început prin cuvântul introductiv, rostit de doamna Cristina Comandașu, manager al Postului de Radio România Muzical, care a vorbit despre puterea visului și a romantismului, despre performanțele tinerelor instrumentiste Maria Marica și Daria Tudor, înfățișând de asemenea, câteva date despre geneza capodoperelor camerale ce urmau a fi interpretate.
Prima lucrare a fost Sonata nr. 3 pentru vioară și pian în la minor, WoO 2, compusă în anul 1859 de Robert Schumann. De fapt, Sonata a fost alcătuită din reunirea a două părți - a II-a și a IV-a, din Sonata F.A.E. - o lucrare creată de trei compozitori: Robert Schumann, Johannes Brahms și Albert Dietrich. Ea a fost dedicată violonistului Joseph Joachim [1]. La Sonata nr. 3, au fost ulterior adăugate părțile I și a III-a, scrise de Robert Schumann. Muzica sonatei este foarte atractivă și face parte din stilul romantic târziu al compozitorului. Lucrarea conține patru părți : 1. Ziemlich langsam; 2. Scherzo Lebhaft; 3. Intermezzo. Bewegt, doch nicht zu schnell; 4. IV. Final. Markiertes, ziemlich lebhaftes Tempo.
În interpretarea celor două muziciene, Maria Marica și Daria Tudor am remarcat trăirea intensă, exprimată prin sonorități deosebit de frumos timbrate, alcătuind fraze muzicale ample, ale căror motive erau reliefate print-o fină și permanentă modelare a intensităților. De la acordurile introductive ale viorii, simțeam o atmosferă proprie, ca o declarație prevestitoare a morții compozitorului german. Câtă sincronizare a emisiei! Vioară și pian atacau și filau sunetul într-o îngemănare timbrală splendidă. Admiram contrastele realizate în înfățișarea celor două teme din Expoziția formei de sonată: prima pasională, iar a doua calmă, impregnată de o intimitate unică schumanniană.
Mă uitam la Maria Marica și 'scanam' parcă vitalitatea ei, exprimată intens, deși, în exterior, vestimentația ei - o rochie splendidă, de culoare gri-șoarece, sugera modestia unui adevărat artist, care slujește muzica cu toată ființa sa.
Violonista a receptat de la David Grimal, actualul ei profesor (Hochschule für Musik din Saar, Germania), o naturalețe și adecvare a mișcărilor instrumentale, în special a mâinii drepte, ce favorizează realizarea inflexiunilor dinamice dintre cele mai subtile. Ea stăpânește cu maturitatea ce-mi amintește de Lola Bobescu, fiecare milimetru din lungimea arcușului. Acel louré enescian îl unduiește fără ostentație, cu ajutorul căruia distinge funcția fiecărui element al frazei muzicale, desfășurate în legato.
Această parte a Sonatei are afinități cu prima mișcare a Concertului pentru vioară și orchestră de Robert Schumann (factura, formulele ritmice și registrul mediu preponderent).
Conlucrarea cu pianist Daria Tudor - o muziciană extrem de talentată și aplecată asupra detaliilor partiturii, urmărind partenerul cu cerbicie, și cu o mare diversitate de afecte, exprimate prin sunete când vii, puternice, când estompate și pastelate - au avut ca rezultat o creație interpretativă valoroasă ( spiccato-ul viorii coincizând sonor cu staccato-ul pianului).
După Scherzo-ul și Intermezo-ul, ca mișcări mediane ce etalau un material muzical original, chiar experimental ca formă, unde ierarhizarea sub-motivelor - prin dihotomia liric - ornamental, au creat un flux continuu, dar mereu interesant, a urmat Finalul plin de umor și excentricitate. Plină de dinamism a sunat fuga din Dezvoltare. Acel efect de răpăială a unei ploi torențiale îmi era sugerat de spiccato-ul Mariei, frumos calibrat. Pentru a obține fluența discursului muzical, pauzele păreau o simplă suspendare, o respirație necesară reluării avântului. Cât de bine erau realizate, din punct de vedere al emisiei, efectele de tremolo și pizzicato! Excelentă pedalizarea realizată de Daria Tudor. Formulele ritmice punctate abundau în această mișcare. Accentele pe pătrimile cântate la unison în marcato sau pe șirul de formule anacruzice erau executate convingător de cele două interprete, amplificând tensiunea dialogului. Acea sporire a amplitudinii vibrato-ului 'înflorea' sunetul viorii, adus pe valul arpegiilor repetate ale pianului. Încruntare și apoi zâmbet, alternau magnific. Îndesirea evenimentelor sonore, prin formulele de sextolete și septolete de șaisprezecimi, dinamiza desfășurarea și aducea virtuozitate în Coda ce exploda în flăcări uimitoare de artificii. Splendidă interpretare!
Au urmat cele Cinci melodii pentru vioară și pian, op. 35b de Serghei Prokofiev. Ele au fost inițial scrise pentru voce și pian (Cântece fără cuvinte), în anul 1920 și apoi transcrise pentru vioară și pian, în 1925, dedicate mai multor violoniști ai vremii (Pawel Kochanski, Joseph Szigeti, Cecilia Hansen). Față de varianta vocală, au fost adăugate armonii și efecte de pizzicato.
În interpretarea Mariei Marica și a Dariei Tudor, muzica părea un univers cu nuanțe orientale. În prima parte, Andante, sesizam atmosfera visătoare, o stare încântătoare. Auzeam o temă melancolică delicată, un flux eteric (vioara cu surdină). Maria Marica 'respiră' firesc prin arcușul viorii ei. Schimbă pe aceeași trăsătură culorile sunetului, deplasând cu finețe punctul de contact al părului de arcuș cu coarda, între căluș și tastieră. Vibrato-ul continuu și micile portamente legau sunetele. Concludente acele mici izbucniri în forte. Terțele, sextele și octavele, în duble coarde, sunau profund, tensiunea acumulându-se. Apoi, sunete în dolce calmau melopeea.
În a doua piesă, Lento, ma non troppo, atmosfera se preschimba, totul devenind mai vesel și strălucitor, rolul pianului determinând aceste caracteristici. O temă senină se înălța parcă peste nori. După câteva măsuri în care vioara acompania cu acorduri în pizzicato, pe timpii măsurii, se ivea o temă cantabilă, șerpuitoare. În secțiunea poco più mosso, vocile se avântau cu o temă cu alură pentatonică, reluată variată și ornamentată cu triluri pe durate scurte, bine înțepate al viorii. Apoi, totul revenea la ideea de la început, pe clipocitul pianului.
Cea de-a treia piesă, Animato - ma non allegro, se deschidea furtunos cu o melodie pasională. Vioara, cu sunete bine accentuate, expune parcă o nemulțumire existențială. Apoi, resemnarea se instalează într-un tărâm fantomatic. Turbulența de la deschidere revine, iar piesa se termină liniștit, dar ambivalent. Remarcam trecerile pianului la formule ritmice cu diviziuni excepționale, în triolete de optimi legate foarte cursiv. Flageoletele tăioase ale viorii se intercalau. Logică și subtilă agogica utilizată de cele două interprete pe parcursul acestor piese miniaturale, în care fiecare detaliu are importanță.
A patra piesă, Allegretto leggero e scherzando, era cântată jucăuș și strălucitor, prezentând o melodie captivantă, amintind de spiritul suitei Colțul copiilor de Claude Debussy. Câte suplețe în spiccato-ul Mariei pe formulele izoritmice de șaisprezecimi! Deși o trăsătură specific mozartiană (două sunete legate urmate de două sărite), aici aceasta exprima altă stare. În final, totul se evapora pe o scară ascendentă, urcată sprinten de vioară, în flageolete.
Piesa finală, Andante non troppo, narativă, readuce starea din prima parte a cilului. Admiram acea deschidere timbrală provocată de registrele îndepărtate - vioara în acut, basul pianului în grav - dialogând fără conflicte. Secțiunea mediană, pochissimo più animato, aducea umor, prin elemente de articulație sacadată și apogiaturi scurte. Apoi, o temă majestuoasă, expusă în duble coarde și presărată cu triluri la vioară, era susținută de armoniile pianului. Cu câtă abilitate treceau Maria și Daria de la o stare sufletească la alta (tranquillo)! Și din nou extincție în piano în flageolete sticloase.
În încheierea recitalului, publicul de la sala Ateneului Român și ascultătorii Radio România Muzical, au putut audia celebra Sonată în la major pentru vioară și pian de César Franck, în interpretarea violonistei Maria Marica și a pianistei Daria Tudor. O poveste între dragoste, vis și puterea muzicii de a ne transpune într-o altă lume (cum a prezentat lucrarea Cristina Comandașu).
Lucrarea camerală ciclică a fost scrisă în anul 1886, drept cadou pentru Eugène Ysaÿe și mireasa lui, Louise Bourdeau de Courtrai, la nunta lor. Premiera publică a avut loc la 16 decembrie 1886, la Musée Moderne de Peinture din Bruxelles, avându-i ca interpreți pe violonistul Eugène Ysaÿe [2] și pe pianista Marie-Léontine Bordes-Pène. Sonata are patru părți: 1. Allegretto ben moderato; 2. Allegro, 3. Ben moderato: Recitativo-Fantasia; 4. Allegretto poco mosso. Sunt cunoscute versiuni ale Sonatei pentru alte instrumente și pian: violă, violoncel, contrabas, flaut, oboi clarinet și theremin (instrument muzical electronic).
Ascultam în interpretarea Mariei Marica și a Dariei Tudor o muzică impregnată de metafore, pline de idei subtile , culori și sonorități armonice unice.
Vincent d'Indy numea trei elemente primordiale care guvernează Sonata: intervalul melodic de terță - generator al motivului tematic principal, ritmul ternar al desenului melodic tematic și forma muzicală de sonată, ca triadă - Expoziție, Dezvoltare, Repriză (întâlnită în trei părți ale tetralogiei - I, II și IV).
Percepeam intens vraja 'blând-balansată' a temei primei părți, cea care genera muzica întregii Sonate, un veritabil nucleu sonor. Ce cald suna armonia acordului de dominantă cu septimă și nonă a tonalității la major, introdusă de pianul ce pregătea disertația viorii!
Partitura de pian este una foarte dificilă, solicitând o mână uriașă (precum avea compozitorul).
Iar Daria Tudor a excelat, demonstrând din nou calități artistice deosebite. Am ascultat-o pe scenele din București cântând alături de alți instrumentiști, în recitaluri de un nivel foarte ridicat. Ea posedă atributele unei interprete de mare viitor, dacă ar fi să amintim doar câteva: imaginație, spontaneitate, putere de convingere, trăire muzicală capacitate de a crea timpul artistic.
În violonistica Mariei Marica remarcam coerența și eleganța discursului muzical. În incipitul părții prime, ea folosea un vibrato lejer, egal și calm, cu o frecvență și amplitudine medie. Cucerea treptat registrul supra-acut al viorii, adăugând o anume pregnanță sonorități, însă păstrând mereu delicatețea. Interpretele realizau acel balans romantic între elan și reținere, între tensiune și relaxare. frumos a sunat tema secundă, cu acea colorație pianistică, evoluând între întuneric și lumină. Maria a reușit superb să combine vibrato-ul cu portato-ul, pe fina creștere spre maximul ambitusului din motivul generator. Iar pianista Daria Tudor activa, pe rând, în Repriză toate zonele de rezonanță ale instrumentului, prin reverberațiile acordurilor largi. Admirabile acele culminații interogative. Iar Coda, conținând acea triplă întârziere, conferea un suspans mirific.
În partea a doua, Allegro, era prezentă o energie frapantă, înflăcărată, ce aducea contrastul față de prima mișcare a Sonatei. Atmosfera vulcanică deriva din frecvența ritmică declanșată de procedeul ostinato, ca unitate dinamizatoare. În această parte se atinge apogeul virtuozistic al viorii. Maria reușea să păstreze continuitatea ideilor, chiar divizate prin cezuri. Combinațiile de troheu și amfibrah, precum și formulele sincopate, aduceau un anume patos incitant. Tema viorii, cântată pe coarda gravă, sugera virilitate.
"În creația lui César Franck, dialogul dintre divinitate și om este deseori întâlnit (...) în timp ce pianul expune calm și bogat, deși într-o nuanță siderală, vioara exprimă multă sinceritate sentimentală, totodată sonoritatea ei fiind încărcată de tristețe" [3].
Maria utiliza o paletă diversă de mijloace expresive, iar pasajele în tremolo și trăsăturile de arcuș, cu viteză mare, bine controlate 'stârneau' corzile instrumentului într-un șuvoi plin de virtuozitate.
În partea a treia a Sonatei, Ben moderato: Recitativo-Fantasia, caracterul improvizatoric domina. Este singura parte care are un titlu edificator, ce conduce la ideile de dramatism și poezie. Interpretarea celor două muziciene căpăta aici dimensiunile unei confesiuni pline de evlavie. (George Enescu asemăna această muzică cu Agnus dei qui tollis peccata mundi / Mielul lui Dumnezeu care iei asupra ta păcatele lumii).
Impresionantă intervenția cadențială a viorii - un recitativ solo (în care tehnica de legato este indispensabilă) - ca răspuns la provocările armonice ale introducerii pianului. Ascultam cum timbralitatea modificată genera mereu alte suite de tensiuni, de la gravitate (pianul) la exaltare (vioara).
Maria Marica și Daria Tudor, au reușit să exprime o mulțime de afecte: revoltă, supunere, contemplare, implorare ori beatitudine.
Cele două interprete de la sala Ateneului au construit și pregătit temeinic zona culminantă a întregii Sonate. Vioara cânta în registrul acut, în arhifortissimo, molto largamente e drammatico, iar armoniile pianului abundau de septime evoluând cromatic.
Finalul, Allegretto poco mosso, cea mai amplă mișcare a Sonatei, aducea o împăcare cu sine, unificarea cu divinitatea. Ea este departe de a fi o încheiere veselă, dansantă. În interpretarea Mariei Marica și a Dariei Tudor simțeam, mai degrabă, domnia unei cantabilități generoase, cu elemente variaționale și de polifonie. Reapăreau aici brusc, teme din părțile precedente. Frumos a sunat și momentul marșului armonic, cu deplasările sale cromatice, precum și canonul dintre pian și vioară, sugerând aspectul apoteotic. Daria Tudor a echilibrat mereu creșterile dinamice, spre a nu acoperi vioara.
Măreț a sunat Coda, în care pulsația identică a celulelor ritmice și posibilitatea segmentării sale permiteau desfășurarea motivului muzical pe întreaga claviatură a pianului. O încheiere, cu un sunet retezat al viorii pe tonică, a oprit parcă lumea în loc.
Aplauze puternice și buchete de flori le-au răsplătit pe tinerele interprete.
A fost un recital de zile mari!
NOTE
[1] Robert Schumann a scris următoarea dedicație pe partitura originală: "FAE: In Erwartung der Ankunft des verehrten und geliebten Freundes JOSEPH JOACHIM schrieben diese Sonate RS, JB, AD" ("FAE: În așteptarea sosirii prietenului lor venerat și iubit, Joseph Joachim, această sonată a fost scrisă de RS, JB, AD").
[2] Eugène Ysaÿe a păstrat Sonata pentru vioară în repertoriul său pentru următorii 40 de ani din viață, cântând-o cu pianiști precum: Théo Ysaÿe, Ernest Chausson, Ferruccio Busoni, Vincent d'Indy, Raoul Pugno, Camille Decreus, Arthur De Greef, Leopold Godowsky, Yves Nat și mulți alții.
[3] Vornicelu, Dan-Claudiu: Repere stilistice ale muzicii de cameră franceze în sonata pentru vioară și pian 1850-1900, Editura Universității Naționale de Muzică din București, 2009, pag. 96.
https://es.wikipedia.org/wiki/Sonata (Schumann)
https://en.wikipedia.org/wiki/Violin_Sonata_(Franck)