În debutul serii, după cuvintele introductive ale lui Cristian Marica, oferind publicului câteva date din istoria muzicii, despre lucrările ce urmau a fi audiate și despre tânăra Orchestră Română Simfonietta, în aplauzele celor prezenți în sala Ateneului, a intrat concertmaistrul și dirijorul Alexander Sitkovetsky. Așezat pe un podium, amplasat pe locul conducătorului compartimentului primei viori, el a 'lansat' atacul prime părți a Simfoniei nr. 52 în do minor de Joseph Haydn. Compus în anul 1770, acest opus muzical este considerat a fi 'bunicul' Simfoniei a cincea a «Destinului» de Ludwig van Beethoven (ambele fiind în tonalitatea do minor). Lucrare haydniană este laconică (cca. 27 minute), conținând patru părți: 1. Allegro assai con brio; 2. Andante; 3. Menuetto și Trio Allegretto; 4. Finale. Presto.
Ascultam cum în prima mișcare - un exemplu puternic al stilului Sturm und Drang/furtună și avânt (cu scrieri năvalnice, în tonalități minore) - compozitorul utiliza teme puternice și energice, redate dramatic de către interpreții Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijată de Alexander Sitkovetsky. Interesant era și faptul că, atât în Expoziție, cât și în Repriză, își găseau locul adesea, progresii înșelătoare. Tema secundă însă, venea calm și grațios, ca un balsam auditiv. Andante-le, început liniștit, evolua din ce în ce mai învolburat. Frumos au sunat solo-urile oboiului. De asemenea, erau bine sincronizate compartimentele instrumentelor cu coarde, care conduceau cu eleganță melodia, folosind o agogică reținută. Pedalele cornilor răsunau limpede. Menuetul aducea formule ritmice pregnante, imprevizibile. Trio-ul, mai destins, se desfășura într-o atmosferă ce evoca o Curte princiară. Finalul, în tempo Presto, readucea forfota și agitația, prin pasajele de virtuozitate ale corzilor și prin lanțurile de sincope. Iar intervențiile extrem de precise ale contrabasurilor mențineau și chiar întețeau un flux antrenant, plin de optimism. Haydn a folosit în părțile exterioare ale simfoniei o pereche de corni acordați diferit, ceea ce conferea sonorității o textură neobișnuită.
Alexander Sitkovetsky conducea cu fermitate pe tinerii muzicieni. Dacă la începutul simfoniei părea că sunetul viorii sale domina ansamblul, pe parcurs, totul a devenit mai omogen, precum o orchestră de cameră bine 'sudată'.
După schimbarea amplasamentului scenei, a urmat Concertul pentru două viori în re minor, BWV. 1043 de Johann Sebastian Bach, soliști Alexander Sitkovetsky și Maria Marica.
În arta sonoră italiană a Barocului se găsesc creatorii stilului violonistic și ai genului concertant: Giovanni Legrenzi, Giovanni Battista Bassani, Tomaso Antonio Vitali, Arcangelo Corelli, Giuseppe Torelli, Francesco Saveno Geminiani, Antonio Vivaldi, Giuseppe Tartini. Școlile de la Bologna, Roma, Veneția, Padua au exercitat o mare influență asupra creației altor popoare, vecine. Alessandro Stradella, Gottliebed Muffat, Giuseppe Torelli - și mai cu seamă Arcangelo Corelli - au pus bazele concertului grosso. Apoi, genul va culmina în creația lui Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel și Johann Sebastian Bach.
Concertul pentru două viori și orchestră în re minor al lui J.S. Bach a fost compus în jurul anului 1730 și este o capodoperă de echilibru, de perfecțiune a formei și de expresie nobilă, în care sentimentele sunt epurate de orice sentimentalism. Structura muzicală a acestei lucrări folosește imitație de tip fugă. În jurul anilor 1736-1737 Johann Sebastian Bach a aranjat concertul pentru două clavecine, transpus în do minor, BWV 1062.
Concertul pentru două viori a fost înregistrat prima oară de către celebrii violoniști Fritz Kreisler și Efrem Zimbalist, în anul 1915. Amintim alte câteva înregistrări de notorietate ale Concertului: Yehudi Menuhin și George Enescu (1932); Joseph Szigeti și Carl Flesch (1937); Yehudi Menuhin și David Oistrah (1946); Yehudi Menuhin și Christian Ferras (1959); Jascha Heifetz și Erick Friedeman (1961); Itzsak Perlman și Pinkas Zukerman (1971); Henryk Szeryng și José Louis García Asensio (1972); Arthur Grumiaux și Herman Krebbers (1978); Yehudi Menuhin și Ruggiero Ricci (1979); Viktor Tretiakov și Oleg Kagan (1984); Pinkas Zuerman și Midori Goto (1986); Dmtri Sitkovetski și José Louis García Asensio (1987); Nigel Kennedy și Daniel Stabrawa (2000); Isabelle Faust și Bernhard Forck (2017).
În România, o interpretarea memorabilă Dublului concert în re minor de J.S. Bach a fost cea dată de către Yehudi Menuhin, David Oistrah și Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijate de George Georgescu, în amintirea memorabilei lor colaborări cu George Enescu. Concertul aniversar a avut loc la 18 septembrie 1958, la Ateneul din București. Mai aproape de zilele noastre, într-o ediție a Festivalului Internațional George Enescu i-am asculta pe violoniștii Remus Azoiței, împreună cu Nigel Kennedy.
Concertul este astăzi una dintre cele mai cunoscute și mai des interpretate lucrări ale compozitorului, mai ales datorită părții sale mediane.
Pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Vara Magică - 2023 violoniștii Alexander Sitkovetsky și Maria Marica, acompaniați de Romanian Sinfonietta Orchestra au oferit o minunată interpretare a acestei capodopere bachiene. Totul era plin de viață și bucurie a întâlnirii cu frumusețea sonoră a unei muzici atât de actuale ca sens (scrisă acum aproape 300 de ani). A fost ceva legat intrinsec de trăirea umană imposibil de înlocuit vreodată cu nici o inteligență artificială.
Doi soliști parcă veniți din Eden (doar în vizită, nu alungați), cu un sunet poleit cu aur. A fost o veritabilă falie temporală în care am plutit, sperând să nu se mai termine această muzică. Imitații, concordanțe fonice, frazare condusă printr-o emisie calitativă și omogenă între cei doi soliști, cu temperamente diferite, dar cu intenții interpretative convergente, superb realizate au creat sonorități ce exprimau elevație spirituală și trăiri intense.
A fost o surpriză plăcută, audierea acestei orchestre, formată din tineri liceeni, aflați pe drumul către Conservatorul de Muzică, dar cu siguranță extrem de talentați, care dovedesc veridicitatea dictonului franțuzesc: «Aux âmes bien nées, la valeur n'attend point le nombre des années» / Pentru sufletele bine născute, valoarea nu așteaptă numărul anilor [3].
La cererea publicului, după aplauze puternice și insistente, Alexander Sitkovetsky și Maria Marica au cântat în duet Baladă și Joc de György Ligeti, compozitor de la a cărui naștere se împlinesc 100 de ani. O lucrare tonică, având teme folclorice pline de culoare, cântată cu aplomb.
După pauză, în partea a doua a serii muzicale, publicul a ascultat Suita «Carmen» pentru instrumente cu coarde și percuție de Bizet / Scedrin cuprinde: 1. Introducere - Andante assai; 2. Dans - Allegro 3. Primul Intermezzo - Allegro moderato - Andante moderato - (attacca); 4. Schimbarea gărzii - Moderato; 5. Intrarea lui Carmen și Habanera - Allegro moderato - Quasi andante; 6. Scenă - Allegro moderato - Tempo precedente - Andante assai; 7. Al doilea Intermezzo - Larghetto; 8. Bolero - Allegro vivo; 9. Toreador - Moderato con stoltezza; 10. Toreador și Carmen - Lento - Tempo I; 11. Adagio - Andante moderato - Adagio; 12. Profeții- Andantino - Andante assai; 13. Final - Allegro - Tempo precedente - Andante assai.
Suita combină teme din muzica lui Georges Bizet (opera Carmen, Muzică incidentă pentru L'Arlésienne și opera La Jolie Fille de Perth).
Baletul într-un act Carmen a fost creat în 1967, de coregraful cubanez Alberto Alonso, pe muzică lui Rodion Șcedrin, pentru soția sa, prima balerina absolută Maya Plisetskaya. Premiera a avut loc pe 20 aprilie 1967, la Teatrul Bolșoi din Moscova. Dar a fost interzis de cenzură, imediat după premieră, ca fiind o lucrare insultătoare, la adresa capodoperei lui Bizet. Ulterior interdicția a fost ridicată, iar Plisetskaya a mărturisit în autobiografia ei că, fără ajutorul lui Dmitri Șostakovici, interzicerea Carmen Suite ar fi putut rămâne permanentă. După multe șicanări, începând cu anul 1968, baletul lui Rodion Șcedrin a fost pretutindeni acceptat.
În Suită, melodiile lui Georges Bizet sunt reîmbrăcate într-o varietate de culori proaspete și sunt înfățișate pe ritmuri noi, formulate cu multă abilitate. Unele melodii sunt combinate în manieră contrapunctică, altele întrerupte și încă mai mult, lăsate neînsoțite, acolo unde Șcedrin presupune că ascultătorul cunoaște prea bine atât muzica, cât și povestea. El adaugă, de asemenea, o serie de accente umoristice (Toreador). Habanera este introdusă într-un duet săltăreț pentru vibrafon și timpane. Alteori, diverse instrumente de percuție accentuează note separate (precum în scena Schimbarea gărzii, pentru a 'zdrăngăni' în mod neașteptat linia melodică. Amploarea înnoirilor lui Șcedrin, precum și fidelitatea față de muzica lui Georges Bizet (și a cunoscutei nuvele a lui Prosper Mérimeé), sunt toate înfățișate în finalul baletului, unde, deși melodiile sunt răsucite, aruncate la percuție și aproape călcate în picioare, muzica rezultată este una dominată de pasionalitate. Iar zona culminantă și în Coda - în care se aud din depărtare sunete de clopote, acompaniate de instrumentele cu coarde, în pizzicato - aceste timbre conferă discursului gravitate și adâncime.
Pe scena Ateneului Român, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijată de Alexander Sitkovetsky a realizat o versiune excelentă a acestei suite deosebit de frumoase. Temele arhicunoscute erau cântate cu naturalețe, parcurgând vertiginos stări sufletești care generau confruntări. Interludii calme, îmbibate cu armonii dulci, contrastau cu loviturile brutale, executate de instrumentele de percuție. Admirabili acești tineri care jonglau între instrumente de mare diversitate; cinci muzicieni mânuiau o serie de instrumente precum: marimbă, vibrafon, xilofon, castaniete, bongos, guiro, clopote tubulare, tamburină, woodblocks, trianglu, claves, glockenspiel, crotales, maracas, bici, cabasa, temple blocks, tobă mare, tam-tam, cinele, tom-toms, hi-hat și timpane.
Fiecare îmbogățea timbral discursul muzical la momentul oportun. Schimbarea gărzii, de pildă, era marcată prin zornăitul unei tobe mici. În secțiunea Toreador, se percepea o combinație de cinel și tobă mare, însoțite de contrabasuri, în pizzicato și de tremolo la viori. Copleșitoare erau momentele dramatice, asemănătoare loviturii fatale a ghilotinei de pe eșafod, din Simfonia Fantastică a lui Hector Berlioz. Vibrafonul și timpanul, cu motive ostinato în crescendo, aduceau o atmosferă misterioasă, tenebroasă cu iz funebru. În alte scene, accente teribile veneau dinspre cinele. Spre final, tema simbol a lui Carmen era abia șușotită la contrabasuri și acompaniată de viori, în pizzicato.
Încercam să-mi explic incredibila capacitate de înțelegere a acestor interpreți, vizând o astfel de muzică temperamentală. Bănuiesc că o bună parte dintre violoniștii ansamblului (selectați pe sprânceană) au cântat Fantezia Carmen (Pablo de Sarasate sau cea de Vaxman) ori au vizionat în vreun fel opera lui Georges Bizet.
În anii '60, Baletul Carmen de Bizet/Șcedrin, a fost realizat la Teatrul Bolșoi, cu Maya Plisetskaya, Nicolay Fadeyechev, Sergei Radchenko, în coregrafia lui Alberto Alonso. Este un fapt cunoscut că marea balerină Maya Plisetskaya se cam plictisise de baletul clasic academist și dorea un rol diferit, în care să se poate exprima mai liber.
Interpreții conduși de acest muzician complex Alexander Sitkovetski au realizat un concert de un nivel artistic impresionant, cântând un repertoriu variat și destul de dificil.
După ovații și aplauze îndelungate, la bis, artiștii au reluat o parte lirică din Suita Carmen.
La final, buchete de flori, aplauze și rechemări la rampă a dirijorului, au răsplătit un efort uriaș al acestor interpreți, de mare viitor. Ei au salutat publicul printr-o elegantă aplecare la unison, la îndemnul lui Alexander Sitkovetsky, care a mulțumit în câteva cuvinte publicului (și a subliniat faptul că a putut lucra excelent cu acești tineri), după care a evidențiat percuția.
Le dorim mult succes!
NOTE
*fotografiile din concert au fost realizate de Virgil Oprina.
[1] Violonistul britanic de origine rusă Alexander Sitkovetsky s-a născut în anul 1983, la Moscova. într-o familie cu tradiție muzicală (tatăl, chitarist și compozitor, mama, pianistă, Alexander fiind nepot al lui Dmitry Sitkovetsky). Debutul său în concert a avut loc la vârsta de opt ani, iar în același an s-a mutat în Marea Britanie pentru a studia la Școala Yehudi Menuhin cu Natalya Boyarskaya și Hu Kun. A urmat cursuri de master cu Lord Yehudi Menuhin, Dmitry Sitkovetsky, Mauricio Fuks, György Pauk, Maya Glezarova, Zvi Zeitlin, Abram Stern, Oleksandr Semchuk și Maxim Vengerov. Alexander Sitkovetsky studiază în prezent, sub îndrumarea lui Pavel Vernikov, la Viena. Cele mai importante concerte ale sale recente includ apariții cu Orchestra Simfonică Yomiuri Nippon, Orchestra Filarmonică Regală, Orchestra de cameră din München, Orchestra Konzerthaus Berlin, Orchestra Simfonică Regală de Nord, Orchestra Simfonică Scoțiană a BBC, Sinfonietta Riga, Orchestra Simfonică Națională Lituaniană, Orchestra Simfonică a Țărilor de Jos, Tokyo Orchestra, Orchestra de cameră a Uniunii Europene, Orchestra Halle, Academia St. Martin in the Fields, Orchestra Simfonică din Moscova, Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg, Orchestra Simfonică a Radioului Polonez, Orchestra Filarmonică de Stat din Rusia, Residentie Orkest Haga, Aarhus Simphonic Orchestra, Welsh National Opera Orchestra, BBC National Orchestra of Wales, London Philharmonic Orchestra, Novosibirsk Symphony Orchestra, Philharmonia Orchestra, Arctic Philharmonic Chamber Orchestra și Anhaltische Philharmonie Dessau. De asemenea, a regizat și cântat ca solist în mod regulat cu Australian Chamber Orchestra, Norwegian Chamber Orchestra, Amsterdam Sinfonietta, London Mozart Players, Lithuanian Chamber Orchestra, New York Chamber Players, Orchestra Tonkünstler, Camerata Zürich și Arctic Philharmonic, Orchestra de Cameră. Înregistrarea Concertului pentru vioară al lui Andrzej Panufnik, cu Orchestra Konzerthaus Berlin, a câștigat un Premiu Special pentru Realizări ICMA. Alexander a fost distins cu premiul I la Concursul de duo Trio di Trieste, alături de pianistul Wu Qian. Este un absolvent al prestigiosului program Chamber Music Society Two" de la Lincoln Center, iar în 2016 a primit Premiul Lincoln Center Emerging Artist Award. Alexander este membru fondator al Sitkovetsky Piano Trio, cu care a câștigat diverse premii, inclusiv Premiul Mecklenburg-Vorpommern Kammermusik. Trio-ul a cântat în toată Marea Britanie și Europa, inclusiv Alte Oper Frankfurt, Concertgebouw Amsterdam și Wigmore Hall, și a făcut turnee recent în Asia. A realizat înregistrări pe CD, pentru Casa de discuri BIS Records. Alexander Sitkovetsky cântă pe vioara Parera, construită de Antonio Stradivari, în 1679, împrumutată de Societatea Internațională de Vioară «Beare».
[2] Tânăra violonistă Maria Marica este câștigătoarea secțiunii vioară a Concursului internațional George Enescu, București, 2022, a fost de asemenea, distinsă cu un Premiu Special din partea Asociației IMK Vienna, reprezentată de Igor Petrushevski. Maria Marica a început studiul viorii de la vârsta de șapte ani. A fost îndrumată de Nicușor Szilaghi, la Cluj. A studiat cu David Grimal, la Universitatea de Muzică din Saarbrücken. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Leonidas Kavakos, Nora Chastain, Mihaela Martin, Rosanne Philippens și Gabriel Croitoru. În cadrul Festivalului SoNoRo a lucrat cu Diana Ketler, Thorsten Johanns și Alexander Sitkovetsky. a participat la Cursurile de Vioară de la Kronberg (2021), unde a studiat cu Kolja Blacher și Gerhard Schulz. În 2015 a participat la Programul Young Performers al Festivalului Music@Menlo din California, SUA, unde a studiat cu Clive Greensmith, Erin Keefe, Arnaud Sussmann, membri ai Cvartetului Escher și ai Cvartetului Dover. Maria Marica se numără printre finaliștii Concursului Luis Sigall, Chile, 2022. Ea este laureată a mai multor concursuri de vioară din țară. A susținut recitaluri și concerte atât în România, cât și în Franța, Italia, Germania și Statele Unite și a concertat în formule camerale alături de muzicieni renumiți, precum Marc Coppey, Philippe Cassard, David Grimal, Frans Helmerson, Boris Brovtsyn, Sergey Malov, Victor Julien-Laferrière și Solenne Païdassi. Este membră a Ansamblului Les Dissonances și a fost, de asemenea, membră a Orchestrei Române de Tineret, alături de care a avut șansa să concerteze în săli precum Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin. Maria Marica a fost susținută în trecut de Fundația Constance et Andrei Rhoe și de MOL România, de Uniunea Interpreților din România și în prezent este sponsorizată prin Deutschlandstipendium. Maria Marica a câștigat Concursul Grand Prix New Hope, Cluj-Napoca,2022, având astfel șansa de a cânta cu zece orchestre din toată România, în stagiunea 2022-2023. Violonista cântă pe o vioară construită de August Sébastien Philippe Bernardel, din 1845, care a aparținut lui Suzanne Gessner și deține de asemenea, un instrument modern al lutierului român Niculae Vădan.
[3] Pierre Corneille: tragedia Cidul / Le Cid (1636).
*fotografiile din concert au fost realizate de Virgil Oprina.
[1] Violonistul britanic de origine rusă Alexander Sitkovetsky s-a născut în anul 1983, la Moscova. într-o familie cu tradiție muzicală (tatăl, chitarist și compozitor, mama, pianistă, Alexander fiind nepot al lui Dmitry Sitkovetsky). Debutul său în concert a avut loc la vârsta de opt ani, iar în același an s-a mutat în Marea Britanie pentru a studia la Școala Yehudi Menuhin cu Natalya Boyarskaya și Hu Kun. A urmat cursuri de master cu Lord Yehudi Menuhin, Dmitry Sitkovetsky, Mauricio Fuks, György Pauk, Maya Glezarova, Zvi Zeitlin, Abram Stern, Oleksandr Semchuk și Maxim Vengerov. Alexander Sitkovetsky studiază în prezent, sub îndrumarea lui Pavel Vernikov, la Viena. Cele mai importante concerte ale sale recente includ apariții cu Orchestra Simfonică Yomiuri Nippon, Orchestra Filarmonică Regală, Orchestra de cameră din München, Orchestra Konzerthaus Berlin, Orchestra Simfonică Regală de Nord, Orchestra Simfonică Scoțiană a BBC, Sinfonietta Riga, Orchestra Simfonică Națională Lituaniană, Orchestra Simfonică a Țărilor de Jos, Tokyo Orchestra, Orchestra de cameră a Uniunii Europene, Orchestra Halle, Academia St. Martin in the Fields, Orchestra Simfonică din Moscova, Orchestra Simfonică din Sankt Petersburg, Orchestra Simfonică a Radioului Polonez, Orchestra Filarmonică de Stat din Rusia, Residentie Orkest Haga, Aarhus Simphonic Orchestra, Welsh National Opera Orchestra, BBC National Orchestra of Wales, London Philharmonic Orchestra, Novosibirsk Symphony Orchestra, Philharmonia Orchestra, Arctic Philharmonic Chamber Orchestra și Anhaltische Philharmonie Dessau. De asemenea, a regizat și cântat ca solist în mod regulat cu Australian Chamber Orchestra, Norwegian Chamber Orchestra, Amsterdam Sinfonietta, London Mozart Players, Lithuanian Chamber Orchestra, New York Chamber Players, Orchestra Tonkünstler, Camerata Zürich și Arctic Philharmonic, Orchestra de Cameră. Înregistrarea Concertului pentru vioară al lui Andrzej Panufnik, cu Orchestra Konzerthaus Berlin, a câștigat un Premiu Special pentru Realizări ICMA. Alexander a fost distins cu premiul I la Concursul de duo Trio di Trieste, alături de pianistul Wu Qian. Este un absolvent al prestigiosului program Chamber Music Society Two" de la Lincoln Center, iar în 2016 a primit Premiul Lincoln Center Emerging Artist Award. Alexander este membru fondator al Sitkovetsky Piano Trio, cu care a câștigat diverse premii, inclusiv Premiul Mecklenburg-Vorpommern Kammermusik. Trio-ul a cântat în toată Marea Britanie și Europa, inclusiv Alte Oper Frankfurt, Concertgebouw Amsterdam și Wigmore Hall, și a făcut turnee recent în Asia. A realizat înregistrări pe CD, pentru Casa de discuri BIS Records. Alexander Sitkovetsky cântă pe vioara Parera, construită de Antonio Stradivari, în 1679, împrumutată de Societatea Internațională de Vioară «Beare».
[2] Tânăra violonistă Maria Marica este câștigătoarea secțiunii vioară a Concursului internațional George Enescu, București, 2022, a fost de asemenea, distinsă cu un Premiu Special din partea Asociației IMK Vienna, reprezentată de Igor Petrushevski. Maria Marica a început studiul viorii de la vârsta de șapte ani. A fost îndrumată de Nicușor Szilaghi, la Cluj. A studiat cu David Grimal, la Universitatea de Muzică din Saarbrücken. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Leonidas Kavakos, Nora Chastain, Mihaela Martin, Rosanne Philippens și Gabriel Croitoru. În cadrul Festivalului SoNoRo a lucrat cu Diana Ketler, Thorsten Johanns și Alexander Sitkovetsky. a participat la Cursurile de Vioară de la Kronberg (2021), unde a studiat cu Kolja Blacher și Gerhard Schulz. În 2015 a participat la Programul Young Performers al Festivalului Music@Menlo din California, SUA, unde a studiat cu Clive Greensmith, Erin Keefe, Arnaud Sussmann, membri ai Cvartetului Escher și ai Cvartetului Dover. Maria Marica se numără printre finaliștii Concursului Luis Sigall, Chile, 2022. Ea este laureată a mai multor concursuri de vioară din țară. A susținut recitaluri și concerte atât în România, cât și în Franța, Italia, Germania și Statele Unite și a concertat în formule camerale alături de muzicieni renumiți, precum Marc Coppey, Philippe Cassard, David Grimal, Frans Helmerson, Boris Brovtsyn, Sergey Malov, Victor Julien-Laferrière și Solenne Païdassi. Este membră a Ansamblului Les Dissonances și a fost, de asemenea, membră a Orchestrei Române de Tineret, alături de care a avut șansa să concerteze în săli precum Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin. Maria Marica a fost susținută în trecut de Fundația Constance et Andrei Rhoe și de MOL România, de Uniunea Interpreților din România și în prezent este sponsorizată prin Deutschlandstipendium. Maria Marica a câștigat Concursul Grand Prix New Hope, Cluj-Napoca,2022, având astfel șansa de a cânta cu zece orchestre din toată România, în stagiunea 2022-2023. Violonista cântă pe o vioară construită de August Sébastien Philippe Bernardel, din 1845, care a aparținut lui Suzanne Gessner și deține de asemenea, un instrument modern al lutierului român Niculae Vădan.
[3] Pierre Corneille: tragedia Cidul / Le Cid (1636).