Midnight City - Han Solo o înșală pe Leia cu Ally McBeal pe covorul roșu - Cannes, 2023

Nagaya shinshiroku / Record of a Tenement Gentleman și covorul roșu cu Harrison Ford, Calista Flockhart, Mads Mikkelsen, Sean Penn și Ester Expósito

Festivalul de Film de la Cannes nu este doar despre celebrități în rochii sclipitoare și filme ce au marcat cinematografia mondială. Este și despre oameni și interacțiunile care se formează mânate de o pasiune comună, despre întâlniri ce altfel nu ar avea loc, unele mai fericite, altele mai frustrante. Despre domnul de la securitate care mi-a controlat ghiozdanul și apoi mi-a spus "I need my space too", apoi, observându-mi confuzia, a arătat înspre tricoul meu pe care era imprimat mesajul "I need my space" și căruia i-am răspuns cu un surâs și un candid și jucăuș "yeah, it's crowded in Cannes".

Este despre băiatul queer pus pe glume, cu șlapi multicolori ce relevau unghii albastre, și doamna de culoare îmbrăcată de gală, care au început să converseze fiindcă am întrebat eu dacă locul dintre ei e liber și care mi-au spus că sunt suficient de tânără încât să am șanse la Leonardo DiCaprio. Au mărturisit că și lor le e greu să prindă bilete la proiecțiile importante, dar nu se stresează fiindcă au cinematografe și în orașul lor, ceea ce m-a ajutat să mă mai relaxez în privința filmelor pe care nu am ocazia să le văd la Cannes, 2023. Este despre alt domn de la securitate care m-a întrebat pe franțuzește care este lecția la școală, când eu încercam să urmăresc acțiunea de pe covorul roșu. Nici până acum nu am înțeles la ce se referea exact, dar i-am mărturisit că am 22 de ani doar ca să mă asigur că nu mă crede fugită de acasă.

Este despre oameni, vechi și noi. Dar mai este și despre povești vechi și noi. Asemeni filmului pe care l-am vizionat în a treia zi de festival, un alt Cannes Classics - încep să cred că este secțiunea mea favorită. Nagaya shinshiroku / Record of a Tenement Gentleman a fost proiectat ca un omagiu adus renumitului regizor și scenarist japonez Yasujirô Ozu, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naștere și 60 de ani de la moartea, pe aceeași dată (12 decembrie, 1903, respectiv 1963). În cultura japoneză, al 60-lea an al unei persoane este considerat un an pentru reflecție, fiind asociat renașterii sau reîntoarcerii la copilărie. Discursul lui Meri Koyama, reprezentant al distribuitorului internațional Shochiku, a precedat proiecția.


Cu un scenariu scris în doar două săptămâni și filmat în primăvara lui 1947 la locație - o Japonie care nu se sfia să arate urmările recentului războiul -, Nagaya shinshiroku / Record of a Tenement Gentleman prezintă, cu mult umor în ciuda subiectului tragic, povestea unui băiețel care e separat de tatăl lui. Proprietarul clădirii în care cei doi stăteau cu chirie nu este dispus să se implice în găzduirea copilului rămas singur, astfel că datoria de a avea grijă de copil cade întâmplător (o întâmplare mai mult sau mai puțin măsluită) pe umerii vecinei Otane, o văduvă aprigă ce disprețuiește copiii.

Felul atipic al adulților și al filmului de a face haz de necaz se apropie surprinzător de mult de un specific românesc. Însă dialogul și comicul de situație al băiatului tăcut care se ține scai de noua sa "stăpână", asemeni unui cățel, nu sunt singurele elemente amuzante. Stilul de filmare și jocul actorilor, cu o cameră complet statică, cu planuri medii intercalate în timpul interacțiunii dintre Otane și băiat și cu grimase ce exprimă mai mult decât o mie de cuvinte, potențează comedia (amăruie) într-un mod firesc, lipsit de exagerări. Cei doi pleacă împreună într-o călătorie tipică basmelor, ce pare la început inițiatică pentru cel mic, însă se dovedește formatoare pentru bătrână. Finalul pare desprins din nuvela Nopți albe a lui Dostoievski. Când munca de convingere a fost făcută, scopul atins și atașamentul creat, universul ia înapoi ceea ce a dat. Dar nu fără o lecție de viață.

Momentul cheie al serii a fost premiera mondială a celui de-al cincilea film din celebra serie Indiana Jones: Indiana Jones and the Dial of Destiny, în regia lui James Mangold și avându-i în rolurile principale pe Harrison Ford și Mads Mikkelsen. Chiar că Jocurile Foamei! Îmbulzeala de pe lume. La prima apariție pe covor a echipei și a Calistei Flockhart - soția lui Harrison Ford, cunoscută pentru personajul iconic și omonim din Ally McBeal - am reușit să îi zăresc doar fugitiv. În schimb mamei mele, care se afla într-un loc cu mai multă vizibilitate, i-au dat lacrimile amintindu-și de impactul pe care l-au avut Star Wars și Han Solo asupra generațiilor tinere din comunism, dar și cum urmărea Ally McBeal împreună cu fratele meu mai mare. Eu mi-am anulat biletul la următorul film pe care îl aveam în program, realizând că pe unde au urcat vedetele trebuie să și coboare. Așa că m-am "plantat" cu o oră înainte la coada pentru zona de acces în fața covorului roșu, am prins o treaptă în al doilea rând și am așteptat. Și am așteptat.


Când și-au făcut apariția în capul treptelor Grand Théâtre Lumière, după cele cinci minute de aplauze răsunătoare de la sfârșitul filmului, am înțeles despre ce vorbea mama. Iar când Harrison Ford s-a apropiat și, înainte să se urce în BMW-ul oficial, s-a uitat înspre noi și a făcut cu mâna, am simțit fiorii unei unice întâlniri cu eroul copilăriei mele, cu carismaticul și ștrengarul Han Solo, despre care îmi scriu o parte din licență. Da, știu că eram la premieră la Indiana Jones... A fost subiect de dezbatere și în mulțimea isterică ce îl striga ori Harrison, ori Han Solo, dar nicidecum Indiana. Aș considera-o o insultă dacă nu ar fi, până la urmă, personaje create de aceeași minte strălucită ce îi aparține lui George Lucas.

După plecarea lor, au venit alții. Unii s-au oprit să facă poze cu fanii, alții nu. O blondă superbă - pe care am identificat-o ulterior, datorită prietenilor mei de pe Instagram, ca fiind Ester Expósito din serialul original Netflix, Elite - a interacționat cu multă căldură cu publicul. Actorul Michael Pitt - din lungmetrajul Black Flies al lui Jean-Stéphane Sauvaire, aflat în competiție - a văzut că este filmat așa că ne-a filmat și el la rândul lui, debordând de entuziasm. Sean Penn, cunoscut actor și regizor american mai ales pentru Into the Wild, a păstrat distanța, aruncând din când în când câte o privire. Dar era acolo. Toți erau. O mare de stele într-o seară la fel de înstelată, într-un oraș la fel de strălucitor, aproape de miezul nopții. Uitați de New York sau Paris sau Londra. Cannes is the Midnight City.

Notă: Deplasarea Oanei Balaci la Cannes a fost sprijinită de Facultatea de Teatru și Film a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Oana este studentă a secției de Filmologie a acestei Facultăți.