Extraña forma de vida / Strange Way of Life & Vincent doit mourir / Vincent Must Die & Les filles d'Olfa / Four daughters A patra zi a celei
de-a 76-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes 2023 a venit cu mai multe proiecții decât cele precedente. Primul pe listă a fost noul scurtmetraj al lui Pedro Almodóvar, westernul cu gay
Extraña forma de vida / Strange Way of Life, profund diferit în abordarea stilistică față de predecesorul lui,
The Human Voice - cu Tilda Swinton în rol principal -, însă asemănător în ce privește subiectul: angoasa unei iubiri eșuate.
În ambele filme, personajele găsesc soluții ingenioase pentru a face față situației. Și de data aceasta, distribuția se bucură de nume sonore. Pedro Pascal - pe care
l-am adorat în seriale de acțiune precum
The Mandalorian sau
Game of Thornes - în rolul lui Silva, și Ethan Hawke - departe de a mai fi băiețandrul din
White Fang sau tânărul pe care
l-am văzut în producțiile lui Richard Linklater,
Waking Life și
Tape - în rolul Șerifului Jake formează pe ecran un cuplu ce se regăsește după douăzeci și cinci de ani. Însă aflăm pe parcurs că Silva are propriile interese pentru care a ales să traverseze deșertul după tot acest timp.
Culorile vibrante, preponderent calde, muzica cu specific latin și alegerea atipică de a realiza un film despre un Vest Sălbatic care recunoaște existența homosexualilor poartă marca renumitului regizor spaniol, militant al promovării comunității
queer prin multe din creațiile sale. Acțiunea inopinată și pe alocuri aparent absurdă, dar justificată ulterior narativ - nu degeaba scurtmetrajul se intitulează
A Strange Way of Life - conferă o tensiune demnă de un western, însă răstoarnă paradigma și sparge convențiile stabilite de acest gen cinematografic.
Următoarea vizionare la care
m-am prezentat a fost prima proiecție specială a unui lungmetraj în cadrul secțiunii
Semaine de la Critique 2023. Comedia neagră, thrillerul și filmul de acțiune
Vincent doit mourir / Vincent Must Die pornește de asemenea de la o premisă originală, una ce pare însă mai degrabă potrivită pentru un joc horror decât pentru un produs cinematografic. Regizorul Stéphan Castang împreună cu o echipă de actori entuziaști și plini de umor au urcat pe scenă pentru a descrie experiența procesului de lucru - actorul Karim Leklou, aflat în rolul personajului din titlu, glumind chiar că, deși e un film de acțiune, "pătrățelele eroului
s-au topit".
Firul narativ îl urmărește pe Vincent în încercarea lui disperată de a evita moartea după ce o "epidemie de violență" a făcut din anumite persoane alese aparent aleator ținta unor atacuri ale celor din preajma lor. Suspansul se resimte încă din creditele de început, datorită coloanei sonore și vizualurilor, iar ideea are foarte mult potențial, însă narațiunea prezintă anumite inconsistențe și eșuează în a emite o concluzie satisfăcătoare ce ar răspunde întrebărilor publicului. În lipsa unei veridicități chiar și în interiorul universului
science fiction construit special pentru acest film, spectatorul este nevoit să facă abstracție de (in)coerența scenariului și să se concentreze pe ceea ce
Vincent doit mourir / Vincent Must Die dorește să transmită, cu un umor morbid și multe scene sângeroase: o atenționare cu privire la creșterea agresivității și urii față de aproapele nostru. Finalul ce îl înfățișează pe Vincent legat la ochi
într-o barcă reprezintă o trimitere puternică la
hit-ul horror de pe Netflix,
Bird Box.
Am încheiat seara cu un documentar aflat în
Competiția Oficială, reținerea acestuia în selecția principală reprezentând în sine o performanță rar întâlnită la Cannes.
Les filles d'Olfa / Four Daughters îmbină realitatea cu ficțiunea pentru a expune povestea unei femei tunisiene pe nume Olfa Hamrouni, mamă a patru fiice, dintre care două, cele mai în vârstă, au dispărut. Regizoarea Kaouther Ben Hania angajează trei actrițe (două pentru fetele ce lipsesc și una care ia locul mamei când aceasta se simte prea copleșită de poveste pentru a o reda) pentru a reconstitui împreună cu familia reală toate momentele cheie care au dus la plecarea celor două surori. Rănile sunt redeschise și presărate cu sare, abuzurile din partea mamei, dar și din partea iubiților ei, sunt relevate pentru ca întreaga lume să le vadă. Dezbateri despre cultura și valorile arabe, despre corpul femeii și despre legăturile dintre sexul feminin și cel masculin sunt purtate, uneori în contradictoriu.
Produsul final realizat de Ben Hania este mai degrabă un
behind-the-scenes al acestor reconstituiri, care ne permite să aruncăm o privire în prezent, la femeile în care
s-au transformat fiicele mai mici, care la momentul dispariției nu erau nici măcar adolescente, la relațiile lor actuale de familie și la perspectiva nouă asupra trecutului. Inteligența și reziliența lor este surprinzătoare și de admirat, iar fericirea pe care o emană în pofida tuturor adversităților este inspirațională.
Plot twist-ul filmului (dacă există așa ceva la un documentar) este realizarea că cele două fete "devorate de lup" au ales de fapt să plece de bună voie și să se alăture unor organizații teroriste,
aflându-se în prezent
într-o închisoare din Libia. Cu acest documentar în cromatică albastră, în care se regăsesc intercalate imagini de arhivă, atât regizoarea, cât și Olfa doresc să condamne incapacitatea guvernului Tunisian de a o împiedica pe sora mai mică să o urmărească pe cea mare în aderarea la Statul Islamic, în ciuda exprimării clare a dorinței, și refuzul acestuia de a repatria prizonierele.
Dar hei, chiar dacă cele trei filme au creionat un expozeu al violenței și tragediei, fiecare
ne-a arătat și un pic de speranță. Deci, per total,
it was a beautiful day in Cannes.
Notă: Deplasarea Oanei Balaci la Cannes a fost sprijinită de Facultatea de Teatru și Film a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Oana este studentă a secției de Filmologie a acestei Facultăți.