mai 2023
Festivalul TIFF 2023
Actor, regizor, caricaturist și scriitor, Horațiu Mălăele va primi Premiul de Excelență la Gala de Închidere TIFF 2023.

Parte din programul festivalului, acesta va susține show-ul Sunt un orb la Cinema Florin Piersic, sâmbătă, 17 iunie 2023, de la ora 18:00. Biletele au fost puse în vânzare online - tiff.eventbook.ro.

Mălăele va participa și la o proiecție specială a filmului Piciu (r. Iosif Demian, 1984).

"Eu merg pe un principiu știut și împrumutat de la Chaplin. Dacă produci un lucru de artă care place, în egală măsură, bătrânului și copilului, prostului și înțeleptului, profanului și inițiatului, asta este suprema desfătare a creatorului în raportul lui unilateral cu privitorul."

Peste ochelarii rotunzi, privirea lui Horațiu Mălăele a devenit cunoscută publicului din mai mult de 60 de filme. De la debutul său din 1974, cu rolul principal din Muntele ascuns (r. Andrei Cătălin Băleanu), Mălăele a lucrat cu unii dintre cei mai importanți regizori români, printre care Geo Saizescu (Secretul lui Bachus, 1984), Alexandru Tatos (Secretul armei secrete, 1988) și Ion Popescu Gopo (Maria Mirabela în Tranzistoria, 1989). În 1984 a interpretat rolul unui dascăl în Piciu, ultimul film regizat de Iosif Demian înainte de plecarea din țară, pe un scenariu scris de Mircea Diaconu. Povestea unui grup de elevi în vacanța de vară atrage, la lansare, peste 1,5 milioane de spectatori în cinematografe. Distribuția filmului îi include pe Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu și Diana Lupescu.

În 1992, rolul din Divorț... din dragoste (r. Andrei Blaier), cel al unui tânăr nevoit să își destrame mariajul din cauza absurdității sistemului comunist, îi aduce premiul de interpretare la Festivalul de la Costinești. În 1994 este distribuit de Mircea Daneliuc în comedia Această lehamite, unde îl joacă pe Bebe, un viitor tată care se confruntă cu moartea soției gravide, dar și cu ambiția unei doctorițe de a-i ține în viață copilul nenăscut. Va colabora din nou cu Daneliuc pentru Ambasadori, căutăm patrie (2003). Dintre rolurile recente, poate cel mai cunoscut și iubit de public este cel al lui Ilie Moromete din Moromeții 2 (r. Stere Gulea, 2018), pentru care a primit o nominalizare la Premiile Gopo. Horațiu Mălăele a lucrat și în coproducții internaționale, cu regizorii Costa Gavras (Amen, 2001) și Robert Guédiguian (Armata crimei, 2009).

Ca regizor, semnează Nunta mută (2008), Funeralii fericite (2012) și Luca (2020), toate trei avându-l ca scenarist pe Adrian Lustig.

În teatru a obținut un număr impresionant de premii. A jucat pe scenele din Piatra Neamț, București, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov sau Constanța, unde a interpretat roluri în spectacole legendare precum Karamazovii, în regia lui Dan Micu, Acești îngeri triști, montat de Mircea Cornișteanu sau Scapino, în regia lui Alexandru Dabija. Din 1982, regizează spectacole de teatru, punând în scene piese precum O sărbătoare princiară de Teodor Mazilu, Puricele de Georges Faydeau sau Carlo contra Carlo de Paul Ioachim. Spectacolul său Sunt un orb este un one man show plin de umor, inteligență și virtuozitate; conceput ca un monolog alcătuit din poezii, proză scurtă și scene memorabile din piese de teatru, acesta a fost prezentat și în comunități de români din afara țării. În teatrul de televiziune a jucat peste 150 de roluri.

Nu în ultimul rând caricaturist și scriitor, Mălăele a expus în peste 30 de expoziții circa 3000 din creațiile sale și a fost redactor șef al publicației Satirul. A publicat două cărți autobiografice: Horațiu despre Mălăele (2008) și Rătăciri (2012).

***
Ne puteți urmări pe:

tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok

***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Europa Creativă - MEDIA, Scandinavian Films
Sub egida: UNESCO City of Film
Prezentat de: Banca Transilvania
Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL, Audi & Autoworld, Cemacon, MOL România, Ursus, Tenaris Silcotub, IQOS, Fortech, Regina Maria, Pepsi, JTI, Campari, Armani Beauty, Emerson, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Iulius Mall, E-ON, Compania de Apă Someș, Conceptual Lab by Theo Nissim, Farmec, Foundever, Domeniile Averesti, Pandora, Cotnari,.msg România, CSI
Cafeaua oficială: NESPRESSO
Transportator oficial: Tarom
Asigurător oficial: Groupama
Partener logistic: DHL
Partener de comunicare: Leo Burnett
Partener vestimentație: Tudor Tailor
Partener tehnologic: Reea
Partener de ospitalitate: Eximtur
Parteneri: PMA, Lecom, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino, Carturesti, Ototo
Partener media principal: PRO TV și Pro Cinema
Recomandat de: Europa FM
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Parteneri media: ELLE, Radio România Cultural, TV5MONDE, TV5MONDEplus, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Gen, stiri!, Revista BIZ, Haute Culture Magazine, Films in Frame, Scena9, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanica
Afaceri.news, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj
Parteneri media internaționali: Screen International, Variety



Descarcă catalogul și aperiTIFF 2023 aici, respectiv aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus