mai 2023
Festivalul de Film Cannes, 2023

Blazh / Grace, Asteroid City, Rapito / Kidnapped și Wes Anderson, Scarlett Johansson, Adrien Brody & Tom Hanks pe covorul roșu

La jumătatea festivalului, soarele pe care îl cunoșteam atât de bine de la ediția 2022 și-a aruncat din nou razele strălucitoare asupra Coastei de Azur. Am profitat de ocazie și, dat fiind că răcisem cobză, am făcut o excursie până la Château de la Napoule, unde am stat pe plajă și am înotat în Marea Mediterană probabil pentru prima și singura dată în acest sejur. Am citit din Vanity Fair, am mâncat o înghețată artizanală și apoi m-am pus din nou pe treabă. Urma o zi plină.

Cele trei lungmetraje pe care le aveam programate pentru a opta zi a celei de-a 76-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes nu puteau să fie mai diferite tematic și stilistic. Prima a fost producția rusească Blazh / Grace, o dramă slow-burn despre un tată introvertit și fiica lui adolescentă ce trăiesc într-o dubiță și se plimbă din localitate în localitate, proiectând filme pentru cei fără posibilități, cu ajutorul unui cinema portabil. Cu un ritm lent și cadre lungi, regizorul Ilya Povolotsky prezintă călătoria celor doi de la peisajul muntos al Rusiei și până la marea învolburată în care protagonista - ce amintește ușor de Rosetta din pelicula omonimă a Fraților Dardenne - aruncă cenușa mamei ei. Echipa filmului, alături de Gela Chitava și Maria Lukyanova - în rolul tatălui și, respectiv, al fiicei -, a fost prezentă la premieră, cea din urmă participând și la alte proiecții în calitate de spectator.

Proiectat în cadrul Quinzaine des cinéastes, Blazh / Grace înfățișează o panoramă a Rusiei sălbăticite mai puțin cunoscută, asemănătoare cu cea din Kitoboy / The Whaler Boy. Cadrele zăbovesc când pe o apă curgătoare, când pe o centrală eoliană cu o elice hipnotizantă, când pe valurile mării. Stilul de filmare, cu multe planuri generale sau secvență și zoom-uri, se încadrează cinemaului de autor est-european, iar viața dezrădăcinată pe care duo-ul tată-fiică o duc pare desprinsă din Căutătorul de vânt. Dialogul este rar, dar de efect, menit să clarifice încetul cu încetul ambiguitatea narațiunii, iar coloana sonoră conturează un suspans îngrijorător. Replica tatălui "cunoașterea viitorului îl face inevitabil" și interesul său pentru filme și cărți, dar și predilecția fiicei pentru Kafka și fotografie, relevă o latură intelectuală și artistică a familiei și o scoate astfel din zona clasei defavorizate și lipsite de educație în care ar fi putut fi încadrată la început. Deși filmul este plasat temporal în era tehnologiei, distanța față de spațiul urban și apariția elementelor vintage precum camera polaroid și cinematograful drive-in îi conferă sentimentul unei pelicule din anii '80.

Asteroid City al renumitului nonconformist Wes Anderson, deși nu posedă aceeași grandoare precum The Grand Budapest Hotel - pentru mine filmul acesta a trecut cu lejeritate pe lângă - debordează de stilul artistic specific autorului prin culori "spărgătoare de cabină", personaje neconvenționale, întâmplări neașteptate și aleatorii, dialoguri pline de referințe și detalii, umor presărat cu ironie, principiul povestirii în ramă, split-screenuri și un mod antrenant și autentic de filmare. Distribuția impresionantă a filmului reunește vedete precum Jason Schwartzman - actor fetiș al regizorului -, Scarlett Johansson, Tilda Swinton, Tom Hanks, Adrien Brody sau Margot Robbie, o parte dintre ele fiind prezente pe covorul roșu.


Asteroid City este de fapt orașul ficțional din spectacolul pe care un regizor încearcă să îl monteze. Convenția lui Anderson este următoarea: rama - în care urmărim procesul de lucru al echipei, introdus adeseori de un prezentator decupat și editat în cadru - este alb-negru, iar tabloul-povestire - în care ne este prezentată narațiunea fără intervenții din exterior, cu excepția momentului în care un actor greșește scena - este marcat de o cromatică suprasaturată. Acțiunea pleacă de la organizarea în oraș a unei convenții pentru tineri pasionați de astronomie, întreruptă de o apariție extraterestră amicală. Cu o împărțeală pe acte și scene, Asteroid City satirizează atât sistemul politic din SUA (mai ales în cazul unor evenimente ce pot induce panica la scară largă și în ce privește testarea armelor nucleare), cât și industria artistică și relațiile interpersonale pe baza cărora funcționează.

Drama istorică Rapito / Kidnapped, în regia veteranului Marco Bellocchio, se află, alături de producția lui Anderson, în Competiția Oficială. Bazat pe fapte reale, filmul prezintă cazul lui Edgardo Mortara, un copil evreu de doar șase ani care, în urma unui botez realizat de servitoarea familiei, este în 1858 răpit de Inchiziție, la ordinul lui Papa Pius al IX-lea, pentru a fi crescut conform dogmelor catolice. Interpretarea remarcabilă a fragedului Enea Sala, împreună cu scenele de climax marcate de muzică grandioasă de operă, mișcări frenetice ale camerei, dinamism și haos, potențează tragicul poveștii.

Cu o cromatică portocalie-albastră, filmul lui Belocchio vorbește despre o temă colectivă prin prisma unui caz individual, Edgardo fiind victima unui conflict de valori și principii asupra cărora e prea tânăr să se pronunțe. Scandalul iscat de presiunile familiei pentru a-și recupera copilul zguduie Bologna și chiar întreaga Italie, tensiunile acumulându-se până la dizolvarea Statului Papal și anexarea lui la Regatul Italiei, pe 20 septembrie 1870. Datele și scurtele descrieri explicative scrise în roșu ajută la plasarea temporală a acțiunii. Rapito / Kidnapped arată puterea manipulării și cum mentalitatea și atitudinea unei persoane se poate schimba radical în funcție de educația primită și de mediul în care aceasta se dezvoltă.

În ce privește covorul roșu, s-au întâmplat două evenimente noi față de celelalte zile: 1. Am văzut-o pe Scarlett sărutându-se pasional cu soțul ei. 2. Am urmărit o discuție aprinsă între o franțuzoaică care așteptase ore în șir la coadă ca să prindă loc în primul rând și tipul de la securitate, care a vrut să bage un bărbat durduliu - probabil vreo pilă - în locul ei. Fata s-a ținut tare și până la urmă au stat amândoi mai mult sau mai puțin pe aceeași scară. Ce să facem, s-a înflăcărat lumea de la căldură. Damn, those heat waves...

Notă: Deplasarea Oanei Balaci la Cannes a fost sprijinită de Facultatea de Teatru și Film a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Oana este studentă a secției de Filmologie a acestei Facultăți.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus