Reality - Remake la Camera Iadului, experiențe culinare și Partidul Comunist Italian - Cannes, 2023

Chambre 999 / Room 999, The Pot au Feu / La passion de Dodin Bouffant & Il sol dell'avvenire / A Brighter Tomorrow

Trei filme, dintre care un Cannes Classics și două din Competiția Oficială, mi-au marcat a noua zi de festival, vorbind despre realitatea de acum și de altă dată. Urmând modelul documentarului Chambre 666 / Room 666 în regia lui Wim Wenders, patruzeci de ani mai târziu Lubna Playoust își face debutul în lungmetraj cu Chambre 999 / Room 999. Filmul discută aceeași problemă a cinemaului aflat pe moarte, dar prezintă o diversitate mai mare decât predecesorul său atât în ce privește genul, cât și naționalitatea intervievaților. Nu mai puțin de treizeci de regizori au fost invitați într-un cadru fix să dezbată subiectul. Printre ei cineastul român Cristian Mungiu alături de alte nume contemporane sonore precum însuși Wim Wenders, Asghar Farhadi, David Cronenberg, Joachim Trier, Alice Rohrwacher sau Ruben Östlund. Părerile variază de la pesimism desăvârșit la o dorință de adaptare la "revoluția digitală" în folosul tuturor. Picătura de altfel e adusă de Kirill Serebrennikov preferă să lase timpul să răspundă, exprimându-și opinia printr-un dans fervent în fața camerei.

Sfântul Augustin a spus odată "fericirea e să dorim în continuare ceea ce avem deja". Regizorul vietnamez Anh Hung Tran incorporează acest citat în drama romantică și istorică The Pot au Feu / La passion de Dodin Bouffant, atât în replica unui personaj, cât și ca simbol pentru întregul film. Scenariul spune povestea gurmandului Dodin și a bucătăresei lui Eugenie - jucată de extraordinara Juliette Binoche - care lucrează pentru el de douăzeci de ani și de care este îndrăgostit nebunește. Femeia nu își dorește să se căsătorească cu el deoarece consideră că sunt fericiți în contextul actual. Să fie oare indisponibilitatea ei cea care îi alimentează protagonistului pasiunea? Să rezide farmecul ei în faptul că se află atât de în antiteză cu alte femei în ce privește obiectivele și dorințele din viață și în faptul că este mulțumită cu statutul ei de bucătar - care, de altfel, îi oferă mai mult control asupra situației?

În culori specifice naturii și pământului, regizorul spune o poveste de dragoste în care dialogul personajelor face un pas în spate și lasă loc limbajului culinar, ce devine cel mai important mod de exprimare. Fiecare rețetă realizată de Eugenie întocmai după proiecția din capul lui Dodin este un sărut acordat lui. Fiecare frământare a aluatului este o mângâiere adusă bărbatului. Jumătate din film este construit din imagini ce o înfățișează pe protagonistă și pe cele două ajutoare ale ei gătind felurite delicatese și specialități - o adevărată cruzime la adresa audienței flămânde, aș adăuga. Când Dodin inversează rolurile de gen și o înlocuiește pe Eugenie în bucătărie, gătind pentru ea, aceasta acceptă în sfârșit propunerea lui și astfel se căsătoresc în "toamna vieții lor". Însă tragedia realității nu ne va lăsa niciodată să aflăm dacă protagonistul ar fi rămas fericit cu ea pe termen lung.

Nanni Moretti concurează anul acesta la Cannes cu Il sol dell'avvenire / A Brighter Tomorrow, epitomul tragi-comediei italiene. Cu mult peste Tre Piani / Three Floors, filmul construiește migălos portretul lui Giovanni - interpretat chiar de cineast -, un personaj autentic și greu de gestionat, cu principii bine conturate, ce șochează chiar și lumea artistică din care face parte. Protagonistul se confruntă cu probleme atât în viața lui personală - soția și colega sa de platou Paola vrea să îl părăsească -, cât și pe plan profesional, în procesul de producție al celui mai nou film al lui despre impactul pe care l-a avut invazia Uniunii Sovietice în Ungaria din 1956 asupra Partidului Comunist Italian.

Il sol dell'avvenire / A Brighter Tomorrow duce umorul specific italian la un alt nivel, ajutat nu doar de replicile inteligente, ci și de mimica actorilor și în special a lui Moretti, însă abordează și subiecte grave precum sinuciderea și cruzimea istoriei recente - pe care într-un final Giovanni alege să o schimbe în filmul său, asemeni lui Tarantino. Comedia se împletește cu drama într-un mod atât de firesc încât e greu de trasat o linie unde se termină una și începe cealaltă, iar momentele de musical cu cântece italiene adaugă dinamism unui zvâc deja intrinsec italienilor. Nanni Moretti realizează astfel un film de metacinema ce vorbește cu o pasiune aparte despre operele cinematografice ce l-au precedat, dar și despre o realitate a trecutului care nu mai poate fi transformată decât prin creații artistice.

Notă: Deplasarea Oanei Balaci la Cannes a fost sprijinită de Facultatea de Teatru și Film a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Oana este studentă a secției de Filmologie a acestei Facultăți.