Different World - Despre lumi diferite - Cannes, 2023

Perfect Days, Salem, May December & Elemental și Ceremonia de Închidere

Filmele din Competiția Oficială și din secțiunea Un Certain Regard au fost proiectate din nou în ultima zi a celei de-a 76-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes, prilej cu care am avut ocazia să recuperez o parte dintre ele. Dimineața a început cu Perfect Days al lui Wim Wenders, un film desăvârșit din punct de vedere estetic despre un bărbat care curăță toaletele publice din Tokyo (jucat de Kôji Yakusho, premiat pentru cea mai bună interpretare în rol masculin la Ceremonia de Închidere).


Filmând pe peliculă, Wenders ne prezintă rutina simplă a unui om ce, conform nepoatei sale care își parafrazează mama, "trăiește într-o altă lume". Desprins de tehnologie, preferă să asculte muzică rock pe casete, să citească volume cumpărate de la anticariat, să facă poze cu o cameră vintage și să le developeze sau să se îngrijească de plantele sale. Însă stilul disciplinat de viață și nevoia obsesiv-compulsivă de ordine ascund o singurătate cu care protagonistul s-a resemnat într-atât de mult încât a ajuns să o prefere. Melodiile alese pentru coloana sonoră reflectă starea lui, începând cu House of the Rising Sun și până la Feeling Good din finalul filmului, acompaniată de un prim-plan ironic al personajului principal în lacrimi.

Jean-Bernard Marlin a fost prezent la Cannes cu Salem - care se traduce prin "pace" -, un fantasy apocaliptic împărțit pe trei capitole care începe ca un film realist despre o comunitate defavorizată. Într-un cartier mărginaș din Marseille, două clanuri rivale se luptă pentru dominanță: Greierii și Lăcustele, primul grup al rromilor, celălalt conținând predominat persoane de culoare. În acest context tensionat, doi adolescenți aparținând de clanuri diferite încep o poveste de dragoste de tip Romeo și Julieta care va zdruncina și mai puternic pacea firavă. La doar paisprezece ani, Camilla rămâne însărcinată și decide să păstreze copilul. Însă unul dintre membrii clanului ei e ucis de mafiotul Black Cat, iar blestemul lui va coborî două dintre plăgile biblice asupra întregii lumi. Protagonistul Djibril este considerat nebun până se dovedește contrariul. Fiica lui - prezentată la final într-o ținută complet albă, ca un fel de Mesia arab - este singura care poate readuce pacea între aceste două lumi diferite. Scena uciderii lui Black Cat alternată cu înjunghierea unei oi amintește de o paralelă asemănătoare făcută în Apocalypse Now.

May December, ce le are în rolurile principale pe Natalie Portman și Julianne Moore și în rol secundar pe Charles Melton - cunoscut pentru serialul Riverdale -, expune o poveste mai apropiată de cultura noastră, dar la fel de tulburătoare. Filmul lui Todd Haynes arată cum se construiesc producțiile bazate pe fapte reale. Elisabeth, o actriță care se documentează pentru viitorul său rol, încearcă pentru o perioadă scurtă de timp să se integreze în familia lui Gracie, implicată în trecut într-un scandal de pedofilie. Gracie și Joe, elevul de clasa a șaptea cu care a desfășurat activități sexuale, sunt în prezent căsătoriți și au copii, însă situația lor amoroasă se dovedește a nu fi atât de fericită pe cât ar vrea ei să o prezinte.
 

Filmul lui Haynes explorează complexitatea unui astfel de caz și linia fină dintre victimă și prădător care se estompează tot mai puternic pe parcurs. Naivitatea excesivă a lui Gracie și maturitatea precoce a lui Joe îi aduc pe poziții de egalitate și nu putem să nu ne întrebăm, așa cum se întreabă și ei, cine a sedus pe cine? Elisabeth servește pe post de detectiv trimis să descopere lumea diferită din capul fostei condamnate, în care aceasta trăiește în majoritatea timpului, aflată la adăpost de nesiguranța și deziluziile care o acompaniază la tot pasul. Ieșirea din cocon a fluturilor de care se îngrijește Joe reprezintă o metaforă atât pentru el, cât și pentru soția lui.

La Ceremonia de Închidere au fost decernate premiile de-a 76-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes. Nu are rost să le enumăr sau să îmi dau cu părerea despre ele, fiindcă umblă vorba (care sper să nu fie adevărată) că se acordă din în ce mai mult pe criterii politice în loc de artistice. Nici despre discursuri nu am prea multe de spus, fiindcă au fost dublate în franceză (din nou, cu foarte puțin respect față de nevorbitori). Însă pot să vorbesc despre filmul de închidere cu accente sociale, Elemental, în regia lui Peter Sohn. Singura animație pe care am vizionat-o în cadrul festivalului, despre o metropolă în care se adună toate elementele (apă, aer, pământ și foc) pentru a conviețui în ciuda diferențelor dintre ele, pare o alegorie pentru situația actuală a globalizării.


Dragostea de tip Romeo și Julieta se întoarce din nou. Ember, o tânără de foc - elementul cel mai defavorizat și evitat din cauza potențialului pericol pe care îl reprezintă (asemeni refugiaților, dacă vreți) - se îndrăgostește treptat de un băiat de apă, Wade. Împreună, ei trec printr-o serie de aventuri și întâmplări care le vor schimba viitorul și percepția, realizând că, până la urmă, nu trăiesc în lumi chiar atât de diferite.

Astfel s-a terminat Cannes-ul 2023. Dar mă voi reîntoarce anul viitor după o "excursie" de unsprezece luni și jumătate în România. Ca să mai gust și eu puțin din această lume diferită de pe Coasta de Azur.

Notă: Deplasarea Oanei Balaci la Cannes a fost sprijinită de Facultatea de Teatru și Film a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Oana este studentă a secției de Filmologie a acestei Facultăți.