În deschidere a fost programat, în sala "György Harag" a Facultății de Teatru și Film din cadrul UBB, spectacolul invitat Eleos, producție a școlii de teatru Athanor Akademie din Passau, Germania, ansamblu teatral înființat cu ani în urmă de regizorul David Esrig. Cei patru tineri, trei fete și un băiat, Zoë Dobrileit, Doris Länglacher, Ardi Malikova și Evelyn Schulz, evoluează într-o formulă de teatru postdramatic axat pe un limbaj dinamic, autonom, ce înlătură schematismul clasic dialogat și eliberează de orice constrângeri fantazarea în structuri puzzle. Scenariul schițat de Caren Jess propune o îmbinare de 36 de secvențe / miniaturi, delimitate ca atare și repartizate în două acte complementare. Regizorul Florian von Hoerman a închegat un spectacol tip colaj, dezbărat de convenții și prejudecăți. Cei patru tineri actori sunt în stare să facă orice. La început, ei își urlă furia în sunete cavernoase, apoi trec să întruchipeze o sumedenie de personaje, situații din evantaiul policrom al vieții. Exprimă trăiri și sentimente, cântă și dansează, fac tumbe, echipați sumar sau schimbând elemente vestimentare. Lada-capcană, cât un container misterios, amplasată central, asimetric, obstrucționează intenționat, agresiv jocul actorilor, ca orice inconvenient ivit brutal în viața noastră cotidiană ce produce cantități îngrijorătoare de stres. Desigur, acestui simbol masiv al impedimentelor de orice fel i se adaugă treptat alte fațete ale inconvenientelor mărunte ce fac viața noastră de fiecare zi insuportabilă: frustrări, violență, vulgarități, incompatibilitate spirituală și sexuală, ură față de semeni. Scenele conțin mici răbufniri de furie, revoltă față de impunerea prin forță a oricăror forme de supunere și siluire morală. Cotidianul e un bombaridier de opreliști și tipizări din care omul contemporan vrea să iasă, să respire liber. Se face apel la libertate, la gingășie, la înțelegere, la clemență, la compasiune. Titlul spectacolului - Eleos - trimite la cuvântul din greacă ce înseamnă Milă, Îndurare. Nimic mai emoționant decât cei doi melci-codobelci aduși pe scenă în palmele gingașe ale celor două fete, la un moment dat. Apel la tandrețe. Ființe care trebuie protejate așa cum trebuie protejată și salvată sensibilitatea însăși din mâna diriguitorilor mâniei nestăpânite. În marș continuu, cazon sau aleatoriu, insinuând circării, cu trupurile contorsionate, actorii dau glas unor neliniști chinuitoare. Este ironizat și visul de a deveni german (pe muzică adecvată) până la ajungerea involuntară la salutul fascist. Sugestivitatea mișcărilor complinește textul rostit în germană și engleză.
Pe laturile lăzii-capcană care amenință să se întindă, să se multiplice peste lume sunt proiectate mereu imagini feerice, peisaje cu flori, minunățiile lumii în alternanță cu fețele actanților schimonosite de groază în fața unui dezastru iminent, ascuns poate în lada enigmatică, scandalos de prezentă. Ce trebuie să facem ca să scăpăm de această amenințare continuă? S-o eliminăm, să scăpăm de ea. Două interprete încearcă să tragă de lada împotmolită, înțepenită în prejudecăți maladive ca niște edecari din celebrul tablou al lui Ilia Repin Edecarii de pe Volga. Un travaliu insurmontabil rămas fără niciun rezultat. Lada, amenințarea rămâne o prezență implacabilă, deși întregul demers actoricesc face apel la îmblânzire, coabitare, înțelegere. Cum putem să ne descotorosim de acest monstru amenințător înainte de a fi prea târziu?
Spectacolul Eleos e un manifest împotriva amenințărilor de orice fel asupra omului spre a salva fragilitatea vieții. Un spectacol multivalent semantic, oracular, care pune multe probleme existențiale într-o grilă de eșalonări compulsive.