Marșul forțat, sincopat, al actorilor, de le început (împărțiți în două grupuri vrăjmașe, sugerând o luptă) induce tensiune și mister. Acel necesar captatio benevolentiae s-a produs din start. Jocul de lumini (Victor Lup) și sunet (Șerban Ursache, Bogdan Ifodi, Victor Lup) și muzica originală frisonantă (folosită de aceeași echipă) contribuie din plin la un incipit bine gândit pentru ceea ce urmează. Văduvele / vrăjitoarele târăsc afară din scenă pe cei uciși în bătălie. Afară - pe fereastra deschisă din spatele scenei. Trebuie spus aici că spectacolul e foarte bine organizat și folosește admirabil spațiul de joc cu specificitățile lui (uși, ferestre, firide). Macbeth și vrăjitoarele ce-i prevestesc viitorul primesc botezul sângelui. Moartea însăși (Ecaterina Ivănușcă), într-o rochie roșie solemnă, revarsă peste întregul grup lichidul roșu, simbolic al crimei. Dintr-o găleată oarecare. După aceea, numărul găleților utilizate crește exponențial pe parcurs, umplute cu apă și folosite cu scop purificator. Macbeth și Lady Macbeth își spală înfrigurați mâinile de sânge, fără folos. Ascensiunea spre putere, identică până la indigo cu cea a lui Richard III, este pătată cu sânge și nu poate fi ștearsă din istorie. Simbolurile funcționează perfect.
Desigur, Macbeth întruchipează, în viziunea realizatorilor spectacolului și nu numai a lor, figura multiplicată a marilor tirani din opera lui Shakespeare. De unde avem până la urmă nu mai puțin de șapte actori care subliniază acest cumul multiplicativ: Bogdan Ifodi, Robert Ioan, Tudor Jula, Luca Platon, Valentin Nechifor, Gabriel Sandu, Adrian Stancu. E surpriza condusă spre rezoluții provocatoare. Lady Macbeth, împreună cu vrăjitoarele, sunt întruchipate de un grup de interprete remarcabile. Ele sunt: Raluca Balan, Ama Beschieru, Medeea Chiriac, Antonia Crișan, Carla Graur, Ecaterina Ivănușcă, Alexandra Rău, Andreea Radu, Jennifer Salma Sidor, Denisa Tudora. Jocul unduitor al "vrăjitoarelor", unitar și elocvent, dă coerență discursului scenic implementat ca ecouri asimilate din opera unor maeștri precum Silviu Purcărete, Andrei Șerban sau Alexandru Dabija. Aglomerarea de roluri și interpreți duce și la inerente nesiguranțe ale spectatorului obișnuit. Eu nefiind coleg cu interpreții, e greu să-i recunosc și să-i așez pe fiecare în rolul său. La un moment dat nu mai înțelegi care de care ține, cine e unul și cine celălalt, încurci fizionomiile, personajele, până te dumirești că ținta confuziei e cumulativă. Nu neapărat dorită, dar provocatoare de sens și mesaj. Se creează un fel de gigantism suprarealist în esență, grăitor ca limbaj și formă de reprezentare artistică. Și atunci înțelegi de ce cuplul fatidic Macbeth și Lady Macbeth dansează augmentat în șase sau șapte perechi, împletind replicile între ele. Sunt cupluri care se pot răspândi pe tot pământul, acționând și dănțuind similar. S-a dorit această extrapolare? Nu știu. Oricum, caracterul volitiv al femeii nu mi se pare suficient marcat și de aceea profilul ei pare ușor umbrit.
Mișcarea și coregrafia coordonate de Andrea Gavriliu și Peter Habala sunt componente vizuale de mare efect în spectacol. Cromatica vestimentației (Răzvan Dîrle), proiectată pe pereții întunecați, evidențiază trei nuanțe: negru, alb, roșu. În acest trio contrastant sunt fixate simbolurile dure, reprezentând caracterele și acțiunile personajelor. În rolul Banquo evoluează Robert Ioan, Gabriel Sandu, Adrian Stancu. În Duncan se furișează doi interpreți: Tudor Jula și Valentin Nechifor. Printre alte personaje greu identificabile sunt: Macduff: Luca Platon și Adrian Stancu; Lady Macduff: Raluca Balan; Ross: Bogdan Ifodi și Luca Platon. Dacă le-ați identificat funcția scenică, fără să-i știți ca prieteni și colegi, sunteți apți pentru reprezentări teatrale de asemenea factură! Chiar mai complicate. Copilul Alex Todea nu punea probleme de identificare.
Nu vreau nicidecum să diminuez valorile remarcabile ale acestui colaj teatral lucrat cu mult talent și sensibilitate. Cu pricepere. Cu ambiție. Un spectacol impresionant prin caracterul lui compozit, prin ținută și realizare, cu accent pus mai ales pe efecte vizuale și desfășurări ample de interpreți semi-figuranți la scenă deschisă. Vreau să cred că așa ceva interesează și pe unii spectatori mai puțin "speciali" sau "specioși". Pe aceștia întreba: ce ați înțeles din acest spectacol?