Două ore în care comicăriile invadează literalmente mica scenă a studioului "Radu Stanca" de la Filo. Spun mica scenă și mica sală deoarece decibelii ce ies neîntrerupt pe gura actorilor sparg timpanele spectatorilor. O sală mai mare se impunea de la sine. Dar cum nu e alta, e bună și asta. Într-o sală mai mare sau într-o piață publică de pildă, așa cum se reprezentau aceste producții stradale prin secolul XVII, ar fi fost perfect. Receptarea ar fi fost mult îmbunătățită dacă sonorul ar fi fost pus pe moderat. În condițiile date, emisia orală a actorilor ar trebui adaptată la condițiile în care se produce actul teatral. Dar s-a dorit ca reconstituirea să fie totală. E atmosfera din timpul când trupa ambulantă de actori, veniți cu toliga sau căruța prin târguri, cărând după ei decoruri și costume, făceau "artă" pe viu. Important era să fie vâlvă ca în piață, ca la bâlci. Și a fost până la șfichiuirea urechilor. Gălăgioși, expansivi, așa cum tinerii măscărici te întâmpină încă de pe coridorul de la intrare în sală. Lume - lume, veniți să vedeți minune!
Și am văzut o minune de spectacol colectiv, intens colorat, vivant, solid sudat, bubuitor ca un ansamblu de percuție în dezlănțuită acțiune, suav, evanescent ca și cum ai sufla într-o păpădie, presărat cu giumbușlucuri și prostioare scatologice pentru vulg, spre a nu cădea în plictiseală.
Demonul timpului figurează ca nod tematic deșirat în fâșii irizate, posibile fire narative destructurate ilar. Păpușa mecanică furată din turnul cu "orologiul lui Pulcinella" declanșează furia celor din jur, porniți să o caute. Peripețiile se țin lanț, din încurcătură în încurcătură, într-un ritm progresiv. Personajele emblematice, Arlecchino, Truffaldino, Pantalone, Colombina apar cu tot fastul lor de mahala. Regia a instalat printre spectatori un mic tobogan pe unde se coboară sau se furișează membrii familiei lui Pulcinella, făcând grimase ca toți actorii implicați în acest spectacol studențesc, cărora li se alătură, exemplar, profesorul Ionuț Caras.
Pulcinella, personaj de bază ivit din marionetele napolitane, e transferat la Veneția. Are nasul strâmb, burtă, cocoașă, are toate cele necesare să pară caraghios. Și este! Ca de altfel toate celelalte personaje, dotate cu măști comice și alte stridențe ilare în costumație, în travesti sau nu, se evidențiază prin mișcare, gesticulație, mers, vorbire, acrobație. Accentul cade pe arta actorului, nu a autorului, pentru că în commedia dell'arte nu există text scris. Prezența, intuiția și improvizația sunt "armele" actorului, folosite la maxim într-un iureș de dialoguri rostite cu litere mari. Când certăreț, când duios, când moldovinește chiar, aducând intriga pe câmpul ironiilor prezentului. Discursul scenic general este purtător al simbolurilor țărănești într-o Veneție animată, a târgoveților gălăgioși și vicleni, al căror simbol este Pulcinella însuși, adică Ionuț Caras care se copilărește cu grație alături de studenții săi. De menționat că mulți, foarte mulți dintre studenți, joacă și în alte spectacole ale "galei" într-un adevărat maraton artistic foarte solicitant.
Distribuția e repartizată pe grupuri sociale caracteristice. În spectacolul studenților este așa: Casa Dottore: Dottore Passato = Alexandra Rău, Dottore Presento = Carla Graur, Dottore Futuro = Ama Beschieru, Meraviglia, fiica acestora = Medeea Chiriac, Colombina, servitoarea acestora = Raluca Bălan. Casa Pantalone: Signor Ricco = Bogdan Ifoldi, Signor Povero = Andreea Radu, Trivelino, servitorul acestora = Antonia Crișan. Casa Pulcinella: Pulci-tata = Ionuț Caras, Pulci-mama = Gabriela Sandu, Arlechino = Robert Ioan.
Important în acest joc rotativ, colorat, este eclerajul scenei, realizat de Victor Pop, și el un joc antrenant și amăgitor. Astăzi, impulsul inițial stă sub îndemnul: Hai să ne copilărim și să ne veselim împreună, învățând și decupând pagini importante din istoria teatrului universal! Commedia dell'arte este una dintre acestea.