Mai întâi izbesc statura, înfățișarea, vestimentația, încălțămintea și harnașamentul pus pe interpretul lui Richard III - Robert Ioan. Un corset de piele neagră și curele peste pielea tatuată, pantaloni de catifea orange spre maro, pantofi albi de cocotă pe catalige. Stranietatea apariției te pătrunde până la os. Interpretul lui Richard poartă cercei, are o față efeminată și se deplasează șchiopătând. Are un umăr mai ridicat tot timpul în loc de cocoașa clasică. Un schilod travestit. El prevestește o atmosferă coborâtă în infern.
Din întuneric și fum se ivesc celelalte personaje fantomatice, costumate cam tot așa. Un candelabru răsturnat, căzut pe jos, sugerează o lume pe dos. Un simulacru de tron din fier forjat întărește convingerea de haos și istorie răsturnată, căzută în abis. O oglindă mare, rotundă, în fundal, dă prilej eroului să se admire și să se judece cu propriul lui destin. Apoi, mai târziu, în ea se vor oglindi fantomele celor omorâți de el. Richard e bântuit de coșmaruri sau tot ce mișcă în jurul lui e un coșmar continuu. Confruntarea e tensionată, menținută la cote înalte până în finalul din scena bătăliei, scena cu "un regat pentru un cal" socotită în spectacol scena agoniei. Epuizat, devastat de dracii care i-au dictat ascensiunea spre putere, Richard cade cu capul în mocirlă mânjindu-se pe față ostentativ, într-un gest de mântuire tardivă de povara crimelor sale.
Dacă citim spectacolul în această grilă sumbră, de fantezie neagră, în care toată acțiunea e coborâtă în întunecimile tartarului, și textul permite, trimite chiar spre această virtuală viziune, trebuie să recunoaștem, avem motivația unei montări cu punct de plecare în tragedia shakespeariană extrapolată horror. Dacă privim montarea prin prisma ambiției de a epata, textul Marelui Will e doar un pretext. Și măsurând distanța, îți sare în ochi micimea. Cât despre trimiterea spre acronimul LGBT (sărutări prelungite pe gură, hetero și homo, siluete și gesturi de transsexuali) nu se poate spune altceva decât că sunt în trend căutat cu lumânarea sub oblăduirea invocatului politically correct, așa încât, dacă UE ar ține cont de montări în această cheie, de aceasta de pildă, ne-ar da degrabă voie în Spațiul Schengen.
Năzbâtiile regiei evaporă istoricitatea textului, folosit oricum în fragmente, în ciuda numelor reale păstrate ale personajelor, țintind arhetipuri. Ca viziune, e de înțeles ca moda LGBT să prevaleze în dauna realismului istoric? E drept, și Vlad Mugur a montat la Cluj în stagiunea 1969 - 1970 Visul unei nopți de vară ca vis al unor beatnici, pentru că atunci ei erau la modă. Acum alta fiind moda visătorilor drogați ne dăm după nărăvirile timpului și ne nărăvim sau nu ne lăsăm nărăviți. Și tot Vlad Mugur a adus în Hamlet-ul său din 2001 noroi pe scenă pentru secvența din cimitir, așa că noroiul, pământul mocirlos în care se scaldă Richard și complicii săi, nu e o mare noutate, s-au mai făcut de-astea, dar reprezintă o idee funcțională, derivată din firul evenimentelor, adecvată viziunii horror. O idee de o expresivitate uluitoare, după cum ziceam, în ton cu ansamblul.
Robert Ioan se străduiește mult și e foarte bun în sublinierea firii malefice a eroului negativ, dar, din păcate, prestația lui nu-mi va rămâne în memorie precum cele ale lui Dan Nasta, Marcel Iureș, Ștefan Iordache sau Sebastian Marina (mai recent) tocmai pentru că îi lipsește accesul la clasicitate, la istorie. E prea actual. E un virtual monstru despre care se vorbește la știrile tv. Nu-i vorbă, s-au făcut atâtea montări șocante cu Richard III încât una în plus, acest rezumat coroziv, nu are cum să deranjeze prea mult. Jocul actorilor este cursiv, fără sincope. Alături de Robert Ioan în Richard se remarcă Adrian Stancu în Buckingham, Valentin Nechifor în Edward IV / Clarence / Tyrell, Ama Beschieru în Regina Elizabeth. Jocul e atât de bine legat încât numai atunci când apare Salma Sidor în rolul Primarului (ea are mai multe roluri) îți dai seama că e un spectacol de studenți și, în lipsă de alți interpreți, încearcă și ei să acopere cum pot cerințele. Sunt la fel de buni Carla Graur în Margaret, Bogdan Ifodi în Hastings / Catsby și Andreea Radu în Grey / Ratcliffe. Coordonator al proiectului este profesorul Răzvan Mureșan.
Mă întreb de ce spiritul malefic al tiranului Richard III din istoria Angliei are atâta căutare în teatrul actual, cunoscând atâtea sofisticate și mereu înnoitoare montări. Naționalul craiovean joacă de un an Richard III cu Sorin Leoveanu și exemplele pot continua. Mă întreb iarăși de ce nu li se propun studenților spre studiu și reprezentare pe scenă piese istorice românești. Se pare că studenții actuali nici n-au auzit de Apus de soare cu Ștefan Braborescu sau de Vlaicu Vodă cu George Motoi, ambele montări monumentale de pe scena Naționalului clujean cu mulți ani în urmă. Pe aceste piese nu se poate învăța teatru? Desigur, e mai greu să schimonosești eroii naționali pentru a-ți afirma personalitatea artistică. Greu spre imposibil. Și atunci dăm frâu liber destrăbălărilor regizorale din alte spații culturale. Montările cuminți, corecte, nu mai au căutare.