iunie 2023
Neliniște
Ivan Vîrîpaev e un autor foarte jucat la noi. N-aș zice că împărtășesc entuziasmul general: textele lui mi se par destul de slabe, cînd nu proaste de-a binelea (ca acela recent pus la Act de Radu Iacoban). E drept, însă, că toate au și ceva inteligent, plăcut și, de cele mai multe ori, ofertant pentru actori.

E cazul piesei Neliniște, montate la Odeon de Bobi Pricop. O celebră scriitoare americană, cu origini iudeo-polono-germane (mama, poloneză cu sînge evreiesc, dar botezată de mică și catolică practicantă, tatăl ofițer SS) aflată în culmea gloriei literare (lista scurtă pentru Nobel) acordă - lucru rarisim din partea ei - un interviu unei reviste poloneze. Agentul și fiica scriitoarei, cei care au pus la cale interviul ca să contracareze niște anterioare, absurde, acuzații de antisemitism, supraveghează îndeaproape desfășurarea interviului și încearcă să-i dicteze tînărului jurnalist polonez agenda, promițîndu-i marea cu sarea dacă pune doar întrebările care trebuie; acesta e prins între năzuința de a-și face meseria onest și dorința să scape din Polonia (motivată și de faptul că e gay), de visul la o slujbă în media americană.


Toate aranjamentele sînt însă date peste cap de scriitoare care vrea să transmită ceva lumii prin intermediul acestui puști pe care speră să-l manipuleze în folosul ei. Ce are ea de transmis sînt două lucruri complet diferite. Pe de o parte, felul cum înțelege creația și libertatea la care crede că are dreptul, mai ales în postură de creator, de a nu-și accepta identitatea etnică și de a o transgresa în felul ei, prin scris, și, pe de altă parte, felul cum privește și experimentează iubirea (dragostea e neliniște, de unde și titlul piesei).


Există deci trei linii de forță în textul acesta. Prima vorbește despre manipulare sub mai multe forme: a receptorului operei de artă de către artist, a artistului însuși de către societate, prin convenționalism și presiune social-politică, a celui mai slab de către cel puternic într-un context dat. A doua, despre libertatea artistului și a actului său de creație, despre limitele acestei libertăți în raport cu convențiile sociale de orice fel, inclusiv familiale, și despre posibilitatea depășirii lor. A treia, despre dragoste - e o încercare de definire a iubirii așa cum e percepută de o scriitoare bine trecută de prima tinerețe care, aparent, nu despre dragoste scrie.


Firește, toate temele sînt importante, relevante și generoase. Dar n-aș zice că alăturarea primelor două cu a treia servește textul. Cred, dimpotrivă, că tema dragostei diluează impactul primelor două care merg foarte bine una lîngă cealaltă. Dar autorul, așa cum am văzut, pe a treia temă a mizat.

Separarea temelor e evidentă în construcția piesei și a spectacolului. Într-o primă parte, textul curge alert, abundă replica scurtă, incitantă și spumoasă. După un intermezzo în care protagonista iese din scenă, interval în care are loc negocierea de tarabă dintre agent și fiica scriitoarei, pe de o parte, și jurnalist, pe de alta, scriitoarea revine și tensiunea scriiturii scade, replica scurtă cedînd locul tiradei.


Cînd faci un spectacol pe un asemenea text, esențială e distribuția. Aici, Bobi Pricop a mers la sigur. Cu Dorina Lazăr în rolul scriitoarei era greu să dea greș. N-a dat. Are și meritul de a-i fi oferit acestei mari actrițe, după mulți ani în care a jucat mai ales roluri mici, de culoare, o partitură consistentă în care-și poate da măsura. Pe care și-o dă, iertați calamburul, cu asupra de măsură.

 Întreg spectacolul, de la text la decor și costume, e organizat în jurul ei. Actrița stă aproape tot timpul așezată pe o canapea, pe axa centrală a scenei, dominînd-o din spate. Absolut remarcabil e felul în care reușește nu doar să transmită emoție și tensiune numai din voce (glasul stăpînit, dicție de invidiat, frazare inteligentă, lipsită de orice fel de zorzon inutil, pauze bine dozate, schimbări rapide de intonație și umoare, umor) și mișcări ale feței și mîinilor, ci și să expună limpede, cu multă sensibilitate, mai ales în partea a doua, un text abstract și destul de greu digerabil.


Toate celelalte personaje sînt gîndite în sprijinul protagonistei și, ca atare, rolurile respective nu oferă prea mult actorilor care, cu generozitate, le-au acceptat. Cu atît mai mare meritul Nicoletei Lefter (fiica) și al lui Mihai Smarandache (fotograful) care și-au construit niște personaje credibile din mai nimic. Ambii sînt foarte prezenți în spectacol, chiar și atunci cînd nu au replici (urmăriți mimica și ochii lui Smarandache în partea a doua, cînd stă în spatele scriitoarei). La fel, un personaj inedit, un pic misterios, face Gabriel Pintilei - prezentatorul: un raisonneur care intervine cînd amabil-îndatoritor, cînd insinuant, cu citate din clasici sau de te miri unde ca să lămurească vreo replică a scriitoarei; foarte interesantă și interpretarea poemului din final. S-a lucrat, din păcate, mai puțin cu Alexandru Papadopol, un agent literar cam prea agresiv dintru început și mult prea plat în interpretare, în stilul de rostire mai potrivită cu strada, nu cu lumea literară din care face parte, și cu tînărul Niko Becker, jurnalistul, parcă timorat și negăsind încă o cheie potrivită a personajului - sînt însă neajunsuri care se mai pot îndrepta, spectacolul e abia la început.


Merită menționată și scenografia Oanei Micu, funcțională și unitară, în acord cu felul cum a fost gîndit spectacolul, oferind expunere maximă protagonistei și permițînd evoluția partenerilor, întreg mobilierul pe un albastru intens sugerînd melancolia, și costumele potrivite rolurilor (am rezerve doar la felul cum l-a îmbrăcat pe Gabriel Pintilei, nu cred că era necesară acea trimitere explicită la tatăl scriitoarei prin uniforma nazistă).
Va fi un succes al Odeonului acest spectacol căruia-i doresc viață lungă. Actorii o merită din plin.

Neliniște
De Ivan Vîrîpaev
Traducerea Raluca Rădulescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Cu: Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.
Foto: Volker Vornehm



De: Ivan Vîrîpaev Regia: Bobi Pricop Cu: Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus