Naturalismul cinematografic al lui Rauni Mollberg - Maa on syntinen laulu / The Earth Is a Sinful Song / Pământul e un cântec păcătos la TIFF, 2023

Alegem adesea să vedem realitatea într-un soi de pastișă a acesteia, în tonuri pastelate, voalată și menajată de o serie de straturi prin care instinctualitatea și brutalitatea sunt, cu un acord unanim, evitate și puse deoparte. A vorbi despre brutalitatea naturii umane pare a fi ceva incestuos, asociat animalității și instinctualității pe care am decuplat-o de ceea ce înseamnă a fi "uman". Printr-o construcție narativă frustă, lipsită de menajamente, regizorul finlandez Rauni Mollberg investighează nuanțele naturii umane în filmul său Maa on syntinen laulu / The Earth Is a Sinful Song / Pământul e un cântec păcătos. Filmul face parte din selecția Focus Nordic din cadrul TIFF, 2023. Ecranizare după romanul omonim al autorului finlandez Timo K. Mukka, producția lui Mollberg, lansată în 1973, a fost considerată cel mai de succes film din Finlanda între anii 1972 și 1976.

Anii '40 într-o Laponie finlandeză surprind viața în atemporalitatea ei, în care fiecare zi e lipită de cea de dinaintea ei și amândouă se îmbrățișează într-un prezent amorf, lipsit de greutate. Martta (Maritta Viitamaki), o tânără de 19 ani, își desfășoară mișcările firești prin această lume pe care o primește ca atare, cu toate fațetele ei polimorfe: văduvele care, pentru a supraviețui, sunt nevoite să recompenseze sexual ajutorul din partea unui bărbat; sarcinile nedorite care-și găsesc sfârșitul în morți neașteptate; iubiri care se sufocă înainte să se fi născut. Erotismul este transfigurat într-un act mecanic, un automatism cu scop eliberator, în care femeia este redusă la simpla sa funcție de procreare. Mollberg, prin istoria Marttei, ne vorbește și despre turnurile inopinate ale unui destin care, uneori, merge dincolo de deciziile propriului liber-arbitru. Când aceasta rămâne însărcinată, tatăl său alcoolic este de-a dreptul scandalizat. Ce se întâmplă după? O înlănțuire de evenimente nefaste al căror tragism pare a fi inevitabil.


Vizualul propus de Mollberg - parcă desprins din tablourile lui Courbet sau Rembrandt - este de o violență care face spectatorul să-și chestioneze propria imagine asupra realității. Realitate care, în alte extremități geografice, divulgă senzorialitatea uitată a omului "civilizat". Imersiunea în acest peisaj rudimentar ridică întrebări majore despre ce înseamnă a fi uman și ce este viața, de fapt, dacă nu o serie de antinomii și oscilații între corporalitate și spiritualitate?