Camera-naratoare descoperă treptat, sibilinic, din aproape în aproape, viața eroului încorporat în grupul sărmanilor. Peste stratul real al vieții marginalilor din periferie se suprapune vizionarismul asupra sorții lumii, discret definit și strecurat. Purtătorul de mesaj al acestei dualități sugestiv urmărite este eroul principal Shakib, un singuratic muncitor cu ziua, excelent interpretat de Mohsen Tanabandeh. Fața lui are expresia unui om obosit de viață, un om care și-a acceptat cu stoicism condiția umilă. Cu barbă la început, apoi fără barbă, figura lui trasă, rezervată și tristă traversează filmul de la un capăt la altul. Shakib și-a pierdut soția și fiul într-un cutremur. De aici apar complexele de autoînvinovățire. Ar fi trebuit să le sară în ajutor, dar ce putea face din moment ce era departe de casă, la lucru? Cu toate acestea, complexele nu încetează. E un biet singuratic fără adăpost și de aceea, atunci când primește acceptul de a dormi în casa-decor construită pentru realizarea unui film de război, crede că viața lui se poate schimba. Dintr-un figurant oarecare ajunge să primească un rol în film. Și nu orice rol. Regizorul îl alege, i se pare potrivit să interpreteze rolul lui Hitler într-o peliculă despre ororile celui de Al Doilea Război Mondial. Optica celor din jur este că dintr-un "nimeni" poate deveni "cineva". Dar el nu se sinchisește prea mult de asta. În viața lui mizeră, sub-modestă, apare o femeie surdomută, pe nume Ladan (interpretată de frumoasa și delicata actriță Mahsa Hejazi). Ea vrea să profite de el și de adăpostul lui provizoriu, primit din partea realizatorilor filmului în casa roșie ridicată ca decor în film. O ascunde în subsolul casei, trăind mereu cu frica de a nu fi prins. Frică și teroare ca sub asediu.
Scenele pregătite pentru filmare, cu figuranți bătrâni în zeghe puși după gardul de sârmă al lagărului, sau dezbrăcați, introduși în camera de cazare, nu diferă prea mult de viața lor reală trăită în mizerie, lipsuri și promiscuitate. Camera insistă mult pe culoarele cu sârmă ghimpată și creează o atmosferă rece, deprimantă. Personajele se perindă pe acolo ca într-un cadru carceral, închis, limitat. E viața văzută ca închisoare într-o țară cu regim totalitar. E un paralelism insinuat drept critică severă, mușcătoare la adresa actualității sordide pe care o trăiesc semenii noștri oriunde în lume, deși regizorul spune povestea lui Shakib. Oameni înșirați, controlați, supravegheați - cum se întâmplă la orice filmare - de un regizor ascuns care ne dirijează existența și ne menține în situația de veșnici deținuți ai unor puteri oculte. Paralelism simbolic întâmplător sau alegorie căutată pentru a transcede planul real, manipulator de destine umane? În orice caz, nu întâmplător pe platoul de filmare se lucrează la o producție cinematografică despre război și umilire, despre totalitarism și dictatori. La machiaj, ni se sugerează aluziv, echipa pregătește deja, pentru alte filmări, pe cel care îl va interpreta pe Saddam Hussein. Urmează Putin? Războiul trecut și războaiele prezente sunt teme de actualitate în filme. În viețile noastre.
Eroul din Jang-e jahani sevom / World War III / Al Treilea Război Mondial, Shakib, un tip puternic interiorizat, protector cu cei din jur, taciturn, dovedește tenacitate și rezistență în calea furtunilor existențiale. Când e șantajat de virtualii complici ai femeii ascunse, se străduiește să o răscumpere, înfruntându-i pe agresori, dar când casa-decor, cu Ladan ascunsă în subsolul ei, e detonată de echipa realizatoare, după cerințele scenariului filmului, el nu mai poate face nimic. Nu se află acolo. Copie la indigo a situației din trecut cu pierderea soției și a fiului în cutremur. Acuzând echipa de filmare de această crimă, el acuză de fapt fatalitatea și lipsa de responsabilitate socială a unei lumi întregi. Shakib, un ins din rândul celor umiliți și obidiți în fața vieții. Ce rămâne? Răzbunarea. Și ea nu întârzie să vină. Să fie ea, răzbunarea globală pe această stare de lucruri sinonimă cu Al