Așa că pentru mine TIFF-ul a început a doua zi cu un film de la EducaTIFF: Ha'mishlahat / Delegation / Excursie cu clasa în regia lui Asaf Saban. Un grup de liceeni din Israel pleacă în excursie cu școala la Auschwitz pentru o lecție de istorie în care refac traseul evreilor condamnați la moarte. Filmul, pe care mi-ar fi plăcut să îl vadă mai mulți elevi, este o celebrare a vieții, o intersecție narativă între trecut și prezent, o poveste despre autenticitate și sinceritate, despre iubiri adolescentine, surprinse în cadre care trădează sensibilitatea și fragilitatea caracteristică vârstei. O lecție de istorie, predată altfel, cu scopul de a emoționa și empatiza, dar și un crochiu al tumultului interior pe care fiecare tânăr / tânără îl are în călătoria pe care o face înspre propriul suflet.
Cel de al doilea film la care am fugit de la Sapientia la Florin Piersic, a fost Tár. Un film regizat de Todd Field, pe care l-am așteptat, despre care am citit cronici și impresii ale celor care îl vizionaseră deja. Mă bucur că l-am văzut la cinema, acolo unde filmele se văd altfel. Cate Blanchett face din nou un rol epocal, așa cum ne-a obișnuit, impersonând prim-dirijorul / dirijoarea filarmonicii din Berlin. O personalitate puternică, flamboaiantă, intimidantă, critică, greu de gestionat (și uneori de înțeles) de către partenera de viață, asistenta personală și membrii orchestrei pe care o conduce, plină de patos, marcată de profesionalismul și geniul lui Bernstein, Linda, devenită Lydia Tár, pierde tot ce a construit de-a lungul vieții personale și profesionale, dar nu și dorința de a continua să dirijeze.
Filmul care mi-a plăcut cel mai mult ieri, și pe care îl recomand, este Á Ferð með Mömmu / Driving Mum / La drum cu mama. O coproducție Islanda- Estonia, pe care îl găsiți la Focus Nordic. De la început Hilmar Oddsson a gândit filmul alb-negru, cu trimiteri evidente la Polanski, Fellini, Jarmusch și Cehov. Construit pe capitole, cu un peisaj de o frumusețe care îți taie respirația, filmul urmărește călătoria (transformatoare a) lui Jon, bărbatul care nu a ieșit niciodată din satul în care a locuit toată viața cu părinții. Rămas doar cu mama, Jon duce o viață lipsită de evenimente notabile, petrecându-și mare parte din timp în casă împletind alături de aceasta pulovere pentru cooperativă.
O comedie neagră care pe alocuri ne poate trimite cu gândul la Aaltra regizat Benoît Delépine și Gustave Kervern, filmul este o radiografie a relației toxice dintre mamă și fiu, un monolog-dialog presărat cu reproșuri, regrete, frustrări, anxietăți care ies la lumină în călătoria pe care Jon o face împreună cu mama, moartă deja, pentru a-i îndeplini acesteia ultima dorință: aceea de a se întoarce în locul în care s-a născut pentru a fi îngropată, nedorindu-și să fie incinerată. Comicul de situație, comicul de limbaj, dialogurile care, desi aparent absurde, au o logică discursivă, burlescul care pe mine m-a făcut să mă gândesc nu doar la Fellini, ci și la Tiger Lillies, cadrele, ritmul, personajele care poartă nume precum Brejnev și Nadejda Allilueva fac din Á Ferð með Mömmu / Driving Mum / La drum cu mama un film sensibil, plin de umor, intertextual și introspectiv care merită văzut într-o zi de vară la TIFF.