E absolut magic. De parcă m-am întors undeva pe la șaișpe ani și am reînceput să cred în pactul cu diavolul, șamanisme & ezoterisme de care luasem o oarece distanță inexplicabilă, după ce, la vârsta aia, eram trup și suflet pentru ele. Îmi place (dar cui nu?) să misticizez totul, să gândesc lucrurile în forma asta, dar cumva ludic (și totuși, câți dintre noi n-am sperat vreodată la a avea calea ușoară pentru orice?).
Am crezut că urmează să asist la un film care (de)mitizează imaginea secolului ales asupra indigenilor (așa cum mi-aș fi dorit să facă) un film care trece în profunzimea lucrurilor și evită (benefic) teze clișeice și suprautilizate în toooaaată preimaginea asta culturală. Dar nu. Am asistat fix la un ezoterism marca *orice carte pentru copii cu vrăjitoare*, paradoxal întors cumva în lumea tarotului dat pe bani în clasa a șaptea, m-am simțit mințit & dezamăgit de produsul final, de parcă acum până și "vraja cu banana să nu poată sta fără tine să se gândească numai la tine" căpăta autenticitate, câștigând teren în fața "impresiei" ăsteia de film, zis și Magie neagră, sic! Nicio putere reală pe film, nu m-a ținut cu el (sunt supărat pentru că premise erau, se foarte putea să iasă ceva demențial doar dintr-un cultural appropriation corect), mă tot uitam la telefon, primele 40 de minute au trecut în cam două ore și tot așa.
Am mers cu filmul, ca un Netoma Credinciosul, l-am lăsat să mă ducă, nimic adânc, nimic. Nu m-am întrebat (în timpul filmului) nimic despre istoria colonialismului spaniol, m-am comportat de parcă melanjul Babel germano-indigeno-spaniol are o coerență istorică, că doar nu asta făcea filmul în ansamblul lui, ci despre magie trebuia el să fie.
Am mai scris și eu la viața mea sonete voodoo și vilanele voodoo și uneori chiar și haiku-uri voodoo și chiar am tot citit despre Sorcery, cu orice risc ar fi presupus asta. Am trecut & internalizat cutume din diferite filosofii care-mi plăceau, totalmente deschis la a înțelege mai bine repere culturale din cât mai multe locuri. Dar și reperele astea culturale, nu se rezumă la a filma un ceai de dafin aburind, sau o coadă de păr împletită târâtă mult timp prin hățișurile pădurii, cu focus pe ea, nu se rezumă la un ritm de comă, pseudo-static, aproape letargic. Iar realismul încercat acolo în binom cu misticul sofisticat e nici mai mult nici mai puțin decât un loop infinit avut pe un trip mai mult sau mai puțin reușit, care-și dizolvă totul într-un nonsens de suprafață.
Indigenii transformă oamenii în câini. Sunt judecați totalmente ipocrit de către hispanicii care-i colonizaseră, impresia că ar putea să se apere e cum nu se poate mai falsă. Bărbații vrăjitori sunt trimiși în temniță de câteva ori, eliberați de câteva ori, femeile sunt discreditate inițial, apoi sunt condamnate și ele. Urmează un nou val de ipocrizie al hispanicilor, conducătorul lor are nevoie să-și vindece soția, care trebuie să nască. Apelează la indigeni, de această dată chiar dorindu-și să practice vrăjitoria. Rosa tocmai descoperise că are și ea puteri, o telechinezie întâmplător-revelatoare. Și ea e mică, naivă și are o inimă mare, așa că se hotărăște să o ajute pe femeie să nască în siguranță. Regele vrăjitorilor știe că asta e o cursă, că odată ce interesul se va materializa, vor fi condamnați cu dovezi irefutabile, solide. Nu trebuie să fii mistic să prevezi așa ceva, nici măcar ca spectator, dar uite genul de lucruri pentru care Ioana d'Arc ar fi fost / a fost ucisă - ceva ce astăzi am numi intuiție. Perspicacitate. Spectatorii versați care au anticipat filmul Sorcery / Magie neagră ar trebui damnați aceluiași loop de a intra / ieși din celulă / sală de cinema, dar pentru moment condamnarea suficientă e strâns legată de timpul dilatat al filmului de față (implicit pierderea lui) / de ritmul atroce în care parcă trebuie să-ți încetinești bătăile inimii, respirațiile, să intri în meditație ca să poți duce pelicula asta.
Nici finalul nu e pe măsura sinopsisului, cum nimic pe măsura sinopsisului nu e. Clișeul e la cote uriașe, la tot pasul, sugerat, explicitat, cântat, fredonat, chiar jucat. Și - deși nu e tocmai referențial cinematografic - dar un clip cu perspective colonialiste (mai scurt, mai condensat ca ritm și mult mai fresh) face J. Cole în G.O.M.D.
Dovada că 3 minute (pe deasupra și muzicale) pot esențializa și cristaliza un concept, dar aici, în Sorcery / Magie neagră, concepte sunt vreo 3, germanii dintru început dispar pe undeva prin poveste și-s de negăsit tot filmul, există plot-holes și în ce privește iluzia libertății indigenilor, care într-un moment sunt nestingheriți, apoi în următorul sunt cu bocancul pe gât, apoi iar nestingheriți. Și sinopsisul chiar foarte minte, dacă tot îi faci vrăjitori & atotputernici, nu le chestiona atotputerea în fața spectatorilor care o așteaptă cu sufletul la gură + că pentru ea s-au întors (poate, eu sigur așa am făcut) înapoi în timp, la 16 ani, când încă mai credeau în lucruri. Sorcery / Magie neagră este, prin urmare, o filminciună cu impresii șamanice. Nota doi pentru joaca asta cu sentimentele mele, nu se face...:)