Pornind ca un studiu de personaj, filmul examinează viața intimă și publică a lui Simone, redefinind constant granițele dintre personal și politic, într-o cheie feministă care nu militează, ci chestionează. Poate că la început, aparté-urile vizuale inserate ca niște Easter eggs în cadru, de genul God is a woman scris pe tricoul protagonistei, distrag atenția de la parcursul personajului. Însă, treptat, ajută tocmai la construcția acestui parcurs, în care Simone-feminista-vocală ajunge să-și autosaboteze inconștient propriul discurs feminist, fără să se desprindă complet de valorile pe care le promovează. Și asta dă personajului multă carne.
Discursul filmului e o acumulare continuă de secvențe scurte (vignete) din viața ei: cursuri de drept penal, sesiuni de masturbare pe o platformă online, mărturii ale victimelor abuzului, scene domestice, discuții cu colegii de facultate, timp petrecut alături de prieteni, subliniat materia pentru examen, explorări bisexuale. Tensiunea se intensifică progresiv pe măsură ce Simone descoperă universul BDSM (practici sexuale care includ constrângere fizică, dominare, sadism și masochism, bazate pe încredere și negociere) și începe să experimenteze, trecând de la inocența unui începător la fervoarea unui dependent de plăcere. Cele două planuri - intimul și socialul - se întrec într-un dialog obsesiv în care întrebările nasc mai multe întrebări decât răspunsuri. Ce înseamnă consimțământul? Cum definim violența? Cum o pedepsim? Suntem liberi să ne explorăm propriul corp? Și dacă ne pune în pericol?
Paralela dintre cele două planuri creează un ritm narativ eficient care antrenează intermitent ochiul și mintea. Deși frustrant la început, acest montaj scoate la iveală contraste inconfortabile între evoluția ei profesională și revelațiile ei personale. Frustrant, deoarece reprezentarea cât se poate de francă a relațiilor sexuale și portretizare respectuoasă a nudității te învăluie ca o saună caldă, ca mai apoi discursurile despre legislația penală să te trezească la realitate ca un duș rece. De fapt, ăsta e și comentariul social al filmului, că potențialul revolutiv al legii e epuizat, e confortabil să discuți teorii utopice, însă realitatea onestă și factuală e cu totul alta.
Pe măsură ce filmul se apropie de final, dilema dintre promiscuitate și prudență creează atâta tensiune, că o tai cu cuțitul. Când același cuțit apare și ca jucărie sexuală în viața lui Simone, simți cum mușchii spectatorilor se încordează la unison. Departe de a fi gratuit, acest joc periculos se încheie în cel mai minunat mod cu putință: o discuție vulnerabilă printre lacrimi între ea și partener, care contextualizează conflictul ei interior și te face să te gândești de unde vine de fapt apetența pentru astfel de fetișuri, dintr-o curiozitate naturală sau o traumă nerezolvată care clocotește și despre care nu se vorbește?
Interesant de urmărit reacția publicului din sală la imaginile cu caracter sexual - variantele de a reacționa nu sunt multe: ori tăcere, ori râsete și comentarii care se vor a fi amuzante. A analiza aceste reacții (la sine și la celălalt) nu înseamnă implicit a judeca sau a căuta cauzele, dar pare că râsul în această situație denotă un mecanism de apărare în fața inconfortabilului. De ce a vedea corpuri goale pe un ecran poate fi inconfortabil e o altă discuție. O discuție care merită purtată după ce vezi acest film laureat cu Leopardul de Aur la cea mai recentă ediție a festivalului de la Locarno. Următoarea proiecție în cadrul festivalului de la Cluj este duminică, 18 iunie 2023, ora 21:00 la Casa de Cultură a Studenților. Te provoc.