Un film gândit structural din interiorul creierului lui Hitchcock, ca pe o scară de suprateme, dintre care Alfred amintește Dorința, Iubirea, Scăparea, Distragerea. Filmul lui este impregnat de Escapism, lucrurile sunt gândite simbolic, gesturile nu sunt întâmplătoare, unghiurile nu sunt întâmplătoare. Imaginile se reiau în construcția mai multor filme, toate cu aceeași semnificație, Alfred Hitch(bigfat)cock ne învață trucurile și tertipurile cu care ne ține atât de aproape de filmele sale. Ne vinde o serie de adevăruri și o minciună, dar abia la final ne spune care a fost, ca să încheie cu scop și deznodământ prelegerea tributului.
Mi-aș dori foarte mult să întâlnesc regizori care să-mi explice sincretic parabola carierei lor și da, poate că ar fi fost mai tare să fi fost mâna lui Alfred în acest demers, dar e absolut ireproșabil realizat chiar și așa, de un terț bine documentat. Psycho vs Vertigo, The Birds vs Rope, Rebecca vs Rear Window, North by Northwest vs To Catch a Thief & Co. - între filmele astea se exersează apropieri și distanțe (deci nu e întotdeauna cazul de-un versus, pentru că ele împreună fac un statement), în combinări de n luate câte k și posibilități infinite. La fel cum sunt și interpretările detaliilor filmelor lui.
My Name is Alfred Hitchcock este un supra-film, un meta-film, un documentar aparent confesiv (dar prin tehnică, prin mimesisul unui actor devenit postconfesiv), e un film distractiv și care-ți oferă nu doar reperele unei retrospective de regizor, ci și metode de lucru & finalitatea unor căutări. Cinci steluțe! (și primul film la care am dat așa).