*
Wow.Chiar nu mă așteptam. De fapt, mint. Dacă nu aș fi sperat, n-aș fi pregătit discursul fooooarte lung care urmează.
După trei nominalizări anterioare, prima în 1996 - iată! - și alte două în ultimii ani, cred că acest premiu vine ca o încununare meritată a muncii mele de dramaturg, chiar dacă numele premiului e altul, cu atât mai onorant și mai benefic, pentru că e vorba despre montarea unui text dramatic în premieră absolută.
Aș vrea doar să fac o remarcă scurtă față de argumentul juriului de nominalizări[i]: nu, nu sunt suficiente concursuri de dramaturgie în România la ora actuală. Sunt încă prea puține, ca și în domeniul literar, prea puține și prea puțin relevante, în comparație cu potențialul scriitorilor români care uneori primesc mai multă recunoaștere în străinătate decât acasă - și aici nu pot decât să salut din ce în ce mai multe producții europene pe texte de Elise Wilk, Mihaela Mihailov, Gianina Cărbunariu - și sper că tot mai mulți le vor călca pe urme.
Cei care s-au gândit să îmi dea acest premiu ar trebui să știe că e periculos să cheme pe scenă un artist independent, că cine știe ce se apucă să spună și, Doamne ferește, mai supără și lumea în această seară minunată, în această sărbătoare a teatrului românesc.
1. Mulțumiri
Aș vrea să-i felicit pe ceilalți nominalizați. Am fost extrem de onorat să fiu în această companie selectă. Și sunt încântat să văd că se adeverește profeția cum că un sau o Popescu va câștiga.
Aș vrea să mulțumesc în mod deosebit juriului de selecție al Festivalului Național de Teatru 2022, fără de a cărei atenție poate că Medeea mea, a noastră, nu ar fi intrat între cele mai bune spectacole de teatru ale stagiunii. Pentru că e foarte greu să te faci remarcat ca independent. Pun pariu că și acum jumătate din oamenii din sala asta, cel puțin, nu știu unde este Teatrul Apropo. Poate că nici acum nu au auzit de el. Ei, noi suntem, iată-ne aici.
De asemenea aș vrea să mulțumesc juriului de nominalizări și al celui de premiere. Ei chiar au ajuns la Teatrul Apropo, în Pipera:)
Recunoștința mea se duce către echipa minunată a acestui spectacol - Valentina, Diana, Lucian, Denis, Fulvia, Sidonia, Tony, Edy, Teodora, Adrian, cealaltă Diana - am făcut o treabă minunată împreună - vă mulțumesc!
Aș vrea să îi mulțumesc mamei mele că a acceptat acum, iată, aproape douăzeci de ani, faptul că am renunțat la Medicină pentru a mă dedica teatrului. Mama, sper că acum ești împăcată și crezi că am făcut alegerea bună.
Aș vrea să mulțumesc soției mele care acum zece - unsprezece ani m-a ținut în brațe seara atunci când plângeam la propriu într-un colț de pernă pentru că nu vedeam nici o perspectivă în a face undeva și cândva teatru. Și mai apoi a acceptat toate sacrificiile financiare, toată nebunia mea de a face teatru cu orice preț.
Aș vrea să mulțumesc întregii mele familii, copiilor. Fără voi posibil să fi realizat mult mai multe în plan artistic. Dar vreau să știți că nu regret o secundă și că voi sunteți adevărata realizare. Viața merită trăită numai pentru și prin ceilalți. Voi sunteți echilibrul și viitorul și sper ca toți cei adunați în această sală aici în seara asta dorim să lăsăm copiilor noștri o lume mai bună, să îi învățăm, prin actele noastre artistice, ce este corect, adevărat și bun.
2. Teatrul Independent
Aș vrea să dedic acest premiu teatrului independent, tuturor artiștilor care luptă și creează în teatrul independent.
Adevărul este că trăim în lumi paralele - creatorii din teatrele de stat și independenții. Am lucrat de curând într-un teatru de stat și oamenii de acolo, persoane minunate și dedicate, cărora le mulțumesc, se plângeau că au doar o echipă de patru mașiniști. Știm cu toții cât de importanți sunt tehnicienii din spatele unui spectacol. Ba chiar aș îndrăzni să spun că noi, regizorii, de multe ori ne ascundem și păcălim spectatorii cu mijloacele conexe, cu accesoriile pe care astăzi scena ni le pune la dispoziție. Multimedia, decoruri extraordinare, rotative și muzică dată la maximum. Ce vreau de fapt să spun este - în teatrul independent nu ai nici un mașinist. Nu ai nici măcar o femeie de serviciu. Nu ai macheuză, garderbieră, nimic. Minunata Valentina Zaharia din spectacolul premiat în această seară, pentru care, sincer, mă așteptam la o nominalizare pentru cea mai bună interpretare feminină la această Gală, ar fi meritat-o cel puțin la fel de mult precum textul meu, a fugit prin oraș cu o oră înainte de ultima reprezentație pentru a-și procura un consumabil indispensabil pentru spectacol. Cu o oră înainte. În timpul ăsta eu dădeam cu aspiratorul și fixam decorul pe scenă, iar ceilalți actori își călcau costumele și își făceau machiajele și coafurile.
Deci da, cred că trăim în lumi paralele. Nu cred că vom vedea prea curând vreun spectacol independent nominalizat la cel mai bun spectacol; și poate chiar nici la cea mai bună regie; cu siguranță nu la cea mai bună scenografie. Nu avem resurse pentru asta. Avem doar sinceritatea, pasiunea, dorința de a face. Și asta, la final, sunt lucrurile cele mai importante. În felul ăsta poate vom mai avea câte o nominalizare din când în când pentru interpretare sau pentru text. E tot ce putem face. Dar artiștii din teatrul independent nu sunt mai puțin artiști, ba poate că dimpotrivă.
De aceea mi-aș dori mai multe resurse pentru teatrul independent. Mai multă stabilitate. Mi-aș dori să avem și noi posibilitatea să plătim un mașinist, în așa fel încât să nu se mai întâmple accidente precum cel din toamna trecută, în care un regizor important din teatrul românesc a căzut de la înălțime de pe o scară unde se suise să centreze un reflector. Era în Grecia cu una din cele mai puternice și reprezentative organizații independente, reprezentând România, așa cum o fac de ani de zile, poate cu mai mult succes și cu mai multe rezultate decât multe teatre de stat.
Mi-aș dori mai mult respect pentru artiștii independenți, în așa fel încât să nu mai avem situația de astăzi, știută bine de toată breasla, în care într-una din cele mai importante și mai bogate instituții de spectacole din România colaboratorii nu sunt plătiți pentru lunile de repetiții. Ne batem cu toții pentru sloganul "munca artistică e muncă", dar iată că în 2023 încă se mai practică această formă de... cum să îi spunem? Sclavie? Pentru că nu se referă la artiștii consacrați. Această instituție știe că brandul pe care îl are îi va face pe tinerii artiști neangajați să accepte aproape orice fel de condiții pentru a avea apoi privilegiul de a-și trece pe pagina de Facebook "colaborator la Teatrul"... să nu dăm nume, totuși. Pentru că nu numele contează. Contează ca noi toți să înțelegem că așa ceva nu este, nu mai poate fi acceptabil.
Adevărul este că trăim cu toții într-o țară unde 35% din cetățeni nu au citit niciodată o carte, unde peste 40%, după unele statistici chiar mult mai mulți, dintre elevi sunt analfabeți funcționali, unde avem de 12 ani o lege a Educației încălcată an de an de politicieni și unde astăzi avem cel mai mic buget pentru Educație din istorie, iar bugetul Culturii - cât este, domnule ministru? - 0,1 la sută?
Trăim într-o Românie needucată.
Și da, adevărul este că în lumea reală nu contăm. Suntem o lume mică, câteva mese. Orice am face, dacă nu este politic, nu contează. De aceea probabil că în această seară singura persoană cu adevărat importantă sunteți Dvs., domnule ministru, ca și celelalte personalități cu putere de decizie politică. (nota LiterNet: domnul ministru al culturii nu a participat la Gală, ci doar a trimis un mesaj video)
Dar aș vrea să transmit un mesaj optimist în această seară. Cred că putem lăsa o lume mai bună pentru copiii noștri dacă fiecare dintre noi își va face treaba cât poate de bine în locul în care este. Cu mai multă generozitate, respect și corectitudine. Cu iubire, cu dragoste de meserie și de oameni. S-a vorbit mult despre abuzuri și egalitate de gen. Oamenii aceia vor avea întotdeauna justificări. Ceea ce noi, cu toții, putem face, este să nu mai acceptăm astfel de situații în jurul nostru. Mai ales noi, artiștii independenți, putem alege, suntem liberi. Putem alege să plecăm, putem alege să spunem nu. Aceasta este marea noastră forță, care poate uneori incomodează. De aceea vreau să dedic acest premiu colegilor mei din teatrul independent.
Pentru că la finalul zilei, al anului, al deceniului, când spectacolele se duc pe rând și mor - ce rămâne? Și noi vom muri, mai devreme sau mai târziu. Și vom fi uitați. Singurele lucruri care rămân cu adevărat sunt întâmplările vieții - bucuriile pe care le-am adus celor din jurul nostru. Poate și pe scenă, puțin. Dar mult mai mult în viața reală. De ce am tolera atunci abuzurile și minciuna? Pentru glorie? Pentru micile noastre orgolii artistice?
Vă mulțumesc.
[i] Motivația juriului de nominalizări de a înlocui premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului cu Premiul pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută a fost: "În contextul apariției a tot mai multe concursuri de dramaturgie la nivel național, după 30 de ani de existență a programului Cea mai bună piesă românească a anului, Senatul UNITER - Consiliul director al uniunii noastre a decis reformularea lui prin introducerea unui nou premiu în palmaresul premiilor cu nominalizări al Galei Premiilor UNITER, și anume Premiul pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută, în speranța că astfel vom valoriza mai bine noua dramaturgie românească și vom susține punerea în scenă a textelor noi."