Scrierea acestui articol este inspirată de spectacolul Jurnal de România #AiciSeViseazăLa Schimbare, regizat de Carmen Lidia Vidu, pe care l-am văzut în cadrul unei repetiții și care a avut un impact puternic asupra mea. Acesta este ultimul eveniment din anul 2024 la care am participat ca membră în Consiliul Spectatorilor, însă pe parcursul anului au fost multe momente petrecute în cadrul comunității pe care Catinca Drăgănescu o construiește la Masca. O voi lua cronologic și voi menționa întâmplările care mi-au rămas în minte.
În primăvara anului 2024 am văzut anunțul că se organizează un concurs pentru a forma Consiliul Spectatorilor Teatrului Masca și m-am entuziasmat. Apoi m-am gândit că stând foarte departe de cartierul Militari nu voi avea nicio șansă să fiu aleasă, mai ales că una dintre întrebările din formular punctau și proximitatea față de teatru. În același timp, o prietenă mi-a trimis linkul, adăugând că dacă nu aplic din cauză că stau departe de sectorul 6, nu îmi doresc destul de mult să mă implic într-un proiect unic. Această observație m-a făcut să dau click și să-mi trimit răspunsurile; în sinea mea îmi doream foarte mult să fac parte dintr-un grup care visează la ceva nemaimaginat până atunci. Am aplicat și am fost tare mândră de mine când am primit vestea că am fost aleasă dintr-un număr de peste 100 de alți spectatori.
Înainte de a fi acceptată să fac parte în Consiliu am fost la două noi spectacole din stagiune. Văzusem majoritatea creațiilor regizate de David Schwartz de la Replika, iar Criza. Kit de supraviețuire are aceeași temă social-politică, accentul punându-se pe impactul crizei economice din anii 2010 asupra copiilor și cum aceștia au trăit departe de părinții lor. Spectacolul format din istoriile personale ale actorilor este plin de umor și tandrețe, prezentând realitatea multor familii ai căror membrii au trecut prin schimbări importante, fie plecarea în străinătate, fie șomajul și reconversia profesională, totul într-un mediu emoțional și economic instabil.
În următoarea săptămână am fost să văd Caracatița, primul spectacol montat de Catinca Drăgănescu la Teatrul Masca pentru care a fost organizat și un casting. Deși nu am trăit niciuna dintre situațiile prezentate în spectacol - divorțul părinților, consumul de droguri, bullying - mi s-a părut tulburător. Aceste teme foarte frecvente în realitate, deși ignorate de societate, au un impact major asupra viitorului tinerilor. Prezentarea diverselor vicii care pot pune stăpânire pe tineri este atât de bine pusă în scenă, sub forma cauză-efect, până în punctul în care aș fi putut găsi scuze unui fapt îngrozitor.
Stagiunea 2023-2024 a avut sloganul Să vorbim pe bune despre noi!, iar la primele întâlniri de cunoaștere ale Consiliului Spectatorilor am fost invitați să discutăm pe baza unor întrebări pregătite de Raluca Cîrciumaru: ce știm sau credem despre teatrul Masca, ce tip de subiecte alegem atunci când mergem la teatru, ce ne dorim și ce așteptări avem de la singurul teatru de cartier. La aceste dezbateri au participat o parte din actorii angajați care și ei se aflau într-un proces de schimbare și de reimaginare. Ne-am gândit ce eroi contemporani știm și am fost surprinși că eroii unora dintre noi nu era cunoscuți de ceilalți.
M-a bucurat foarte mult și faptul că cei de Reactorul din Cluj au jucat două spectacole la Masca. Am reușit să văd (in)Corect - un spectacol independent nominalizat pentru regia Letei Popescu la premiile Uniter în 2021 cât și Punctul Nemo (regia Catinca Drăgănescu) - un experiment teatral, având ca temă principală supraviețuirea în urma unei crize climatice. Având ca premisă supraviețuirea planetei cât și a speciei umane, Punctul Nemo este realizat sub forma unui boardgames uman și transmis ca un reality show - în care participanții din două echipe sunt eliminați din joc pe criterii uneori absurde. Succesul jocului depinde foarte mult de gradul de implicare al spectatorilor cât și al dorinței acestora de a face compromisuri pentru a salva omenirea. Punctul Nemo poate fi privit din mai multe perspective în funcție de rolul pe care îl alegi - spectator activ sau simplu observator.
Teatrul Masca a găsit un partener de durată în colectivul asociației IOTA - am văzut două versiuni ale spectacolului Moartea și viața lui Bulă (regia Alin Uberti) diferite între ele atât ca dramaturgie cât și ca echipă. Câini vs. Uranus (regia Alin Uberti) a fost un maraton pentru actori, îmi amintesc că s-a jucat timp de 5 zile de la începutul lunii august 2024, iar amfiteatrul a fost mereu plin. Înaintea spectacolului am participat la tur ghidat prin amintirea fostului cartier Uranus și am aflat cum pe timp de pace o bucată din centrul orașului a fost dărâmată, iar toți locatarii mutați forțat prin cartierele nou construite. Dorothee Hasnaș ne-a împărtășit din amintirile ei de pe străzile care acum nu mai există sau despre pozele făcute în fața unor biserici strămutate.
Spre sfârșitul primăverii am văzut și două producții care au păstrat și din specificul teatrului gestual și stradal cu care Teatrul Masca este cunoscut de peste 30 ani. Farfuria (regia Dragoș Mușoiu) și nOu (regia Selma Dragoș) - două spectacole pentru copii de toate vârstele, se joacă în aer liber și explorează grădina și împrejurimile teatrului. Personajele poartă costume din materiale reciclate, apar actori pe picioroange, dar și marionete realizate tot din obiecte reutilizabile.
Amfiteatrul din curte este un loc unic și magic unde se pot organiza o mulțime de evenimente, de la spectacole, la proiecții de film, traininguri, workshopuri și lucrurile acestea chiar au avut loc pe parcursul anului. Am fost foarte entuziasmată când am auzit că în perioada verii, în fiecare sâmbătă, în amfiteatru se va desfășura CineMasca cu o selecție de proiecții curatoriată de Andrei Rus. Mi-am cumpărat imediat un abonament cu 5 intrări pentru că mă atrage ideea de a avea abonament la evenimente culturale, arată pasiune și responsabilitate în același timp. Am văzut filme pe care nu le poți vedea în mod legal pe ecran mare. Mă bucur că am mai adăugat colecției personale de filme încă un titlu cu Catherine Deneuve, un icon al cinematografiei - Dancer in the Dark un (anti)musical destul de greu de privit cu un final tragic. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult este din 1942 - To Be or Not to Be regizat de Ernst Lubitsch, un regizor pe care am început să-l urmăresc de câțiva ani. Am aflat că se va organiza o retrospectivă a filmelor lui Ernest Lubitsh pe care de abia o aștept. Proiecțiile CineMasca au fost animate de Mina și Jardel care se simțeau, pe bună dreptate, ca la ei acasă. Pisica Mina se plimba vioaie prin fața ecranului, participând activ la acțiunea de pe ecran iar spectatorii erau mai atenți la joaca ei decât la film, iar cățelul Jardel se plimba pe la picioarele spectatorilor din amfiteatru.
La începutul toamnei am fost invitați să participăm la una dintre primele repetiții pentru Incendiar. Un dușman al poporului. Am stat la masă împreună cu echipa artistică și am auzit fragmente din adaptarea piesei scrise de Henrik Ibsen unde focul ia locul apei. Faptul că spectacolul a avut premiera într-un an electoral nu este întâmplătoare, acțiunea plasându-se într-un oraș unde are loc o explozie puternică tocmai cu o zi înaintea alegerilor. Este o radiografie dură și reală a comunității care ne face să recunoaștem conștient sau nu mecanismele pe baza cărora facem alegeri; asemănarea cu explozia de la Crevedia din vara anului 2023 nu este întâmplătoare, subliniind impactul unui eveniment distrugător asupra unei comunități, în același timp fiind și o analiză dură și reală de la micro la macro a societății românești.
Din seria La Liber am reușit să ajung numai la prima întâlnire din sezonul al doilea. Mi-a părut rău că nu am ajuns la întâlnirile moderate de Alex Tocilescu și că acestea nu au fost înregistrate sau transmise pe Facebook, au fost câteva subiecte care mi s-au părut curajoase și interesante. La una dintre întâlnirile Consiliului Spectatorilor chiar am fost provocați să definim ce trăsături sau caracteristici ar trebui să aibă un viitor moderator al acestor întâlniri și chiar să dăm nume de persoane pe care le-am considera potrivite. Am urmărit apoi toate înregistrările întâlnirilor La Liber 2.0 moderate de Corina Șuteu și faptul că sunt transmise online poate aduce o vizibilitate mai mare asupra subiectelor culturale aduse în discuție.
Un alt proiect unde Teatrul Masca a fost partener în 2024 a fost Les Films de Cannes în cartier, o primă inițiativă de a proiecta filme incluse în selecția Festivalului de la Cannes în spații alternative din diverse cartiere, devenind astfel accesibile publicului larg. Am văzut All We Imagine as Light (regia Payal Kapadia) care a câștigat Marele Premiu al Juriului, un film despre societatea indiană, care prezintă viața, obiceiurile și speranțele a trei femei din Mumbai.
Ultima vizită a Consiliului Spectatorilor din luna decembrie a fost la vizionarea unei repetiții a spectacolului Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare, un proiect inițiat de Carmen Lidia Vidu în mai multe teatre din România și care poposește pentru un nou episod la Teatrul Masca. Păstrând structura de teatru documentar cu inserții foto-video suntem martori la 7 confesiuni ale actorilor care aici nu mai joacă un rol ci își povestesc viețile. Este un spectacol foarte curajos și emoționant prin care fiecare actor ne dezvăluie lucruri aproape intime din viețile lor, dramele și evenimentele mai puțin fericite pe care le-au trăit. Un exercițiu de vulnerabilitate în fața publicului, care cred că poate mișca diferite părți în fiecare dintre noi. Premiera spectacolului Jurnal de România o să aibă loc pe 17 și 18 ianuarie 2025.
Au fost mult mai multe evenimente, proiecții, festivaluri pe care Teatrul Masca le-a organizat și găzduit în anul 2024 la care nu am putut ajunge, poate le-am omis special pentru a-mi găsi motive de a ajunge din nou și din nou la Teatrul Masca, pe Bulevardul Uverturii, nr. 14.