Juulia și Matias pornesc (cum altfel?) de la o căsnicie monogamă aparent ideală, în care suntem introduși printr-o secvență de sex pasional, încheiată cu o declarație de dragoste din partea lui, pe care ea o evită grațios, fără să o oglindească. Pornind de la această scurtă întrezărire, lipsa lor de comunicare devine un red flag, care ajunge mai ceva ca steagul de pe Casa Poporului și care va eroda relația lor sub orice formă ar încerca ei să o abordeze. Juulia află de la un prieten că Matias are o relație extra-conjugală de un an cu Enni, o femeie mai tânără decât ea, iar Matias recunoaște spășit, dar încearcă să ascundă dimensiunea emoțiilor sale pentru cealaltă femeie. Acest starting point o aruncă pe Juulia în suferința umilitoare a femeii înșelate, trasând involuntar între cei doi o axă socială care o face pe ea victimă și pe el abuzator, iar binaritatea axei rămâne până la final. Faptul că aceste emoții puternice îi provoacă Juuliei o criză de ulcer e încă o dovadă a lipsei lor de comunicare sănătoasă, dar ea se scutură rapid și le propune celor doi, printre lacrimi, o relație deschisă, motivată de faptul că a citit o carte despre poliamorie, pe care le-o și face cadou, cu tot cu pasajele subliniate de ea. Efectul comic al acestei reprofilări bruște este inevitabil și de aici încolo, filmul e despre cum teoria nu se pupă cu practica.
Încă și mai neconvingătoare sunt profesiile personajelor: ea este parlamentar, membru al Partidului Egalității, care militează pentru egalitatea de gen, deși relația de acasă numai egală nu e, iar el este pastor parohial, care predică despre smerenie și în timpul liber bagă cocaină. Mai puțin spectaculoase sunt celelalte personaje: Enni, noua parteneră a lui Matias este o mamă singură, casnică, membră a parohiei lui, iar Miska, noul partener al Juuliei (pentru că trebuia să aibă și ea unul, ca să aibă măcar impresia egalității) este un travestit bisexual, care lucrează ca asistent medical pediatric. Deși profesiile în sine contrastează puternic cu viețile lor personale și au potențial de conflict, ele nu declanșează nimic în economia filmului, rămânând niște haine de carton, alese conform unui manual de scenaristică.
Revenind la utopia poliamoroasă, personajele noastre au crize intermitente de plâns, rezolvate abrupt de partide pasionale de sex, care îi fac să pară niște adolescenți teribiliști, care se joacă de-a adulții. De aici, poate, și titlul, însă filmul se ține departe de orice poziție critică asumată despre naivitatea lor, părând că le dă dreptate orice ar face, și normalizează, astfel, o aplicare superficială a principiilor pe care se bazează această himeră, poliamoria, devenind o viziune frustrantă asupra unui subiect atât de popular în societate. La fel ca inițiativa Juuliei de la început, finalul filmului, în care totul se rezolvă ex machina la o masă de Crăciun cu toată familia extinsă aparent funcțională, face ca publicul din sală să râdă ironic. Cei care au intrat sceptici în sala de cinema, pleacă de la acest film convinși că această poliamorie nu e decât o altă formă fără fond, modernă. Cei care au venit cu entuziasmul să înțeleagă despre ce e vorba, pleacă îmbătați de lejeritatea subiectului.