Tânăra regizoare Tia Kouvo, născută în Finlanda, atașată valorilor culturale finlandeze, a realizat în 2018 un scurtmetraj de absolvire a Academiei de Artă și Design Valand din Suedia cu titlul Mummola / Family Time / În familie. În acest an, 2023, ea a ajuns în post-producție la un lungmetraj dezvoltat din acel film și l-a prezentat la Berlinare în februarie și acum la TIFF. Deși nu aderă la formule rebele de estetică a filmului, Tia Kouvo sfidează regulile convenționale de filmare și apelează la "fotografii lungi, statice" pentru a realiza un album de familie veridic, lipsit de stridențe dramatice, așa cum există multe de acest fel în Finlanda și în lume. Regizoarea caută să ne pună în temă cu unele specificități gastronomice sau tradiții de Crăciun, care sunt, azi, asemănătoare dacă nu identice, cu cele din alte culturi europene. Pregătirile de Crăciun și întâmplările de după Anul Nou sunt prinse în fotograme înseriate omogen, cronologic.
Camera martor înregistrează aspecte din viața familiei reunite cu ocazia sărbătorilor. Cele două surori, Susanna și Helena, vin în vizită la părinți cu familiile lor. Discuțiile, cântecele și delicatesele servite la masă fac obiectul investigațiilor în acest mediu familial deasupra căruia planează întrebarea De ce nu putem fi cu adevărat fericiți? Sunt înșirate elemente mundane dintre cele mai firești cu putință. Până la șablon. Dar și confruntările dintre personaje, confesiunile, certurile. Aflăm că bunicul Lasse nu se poate lăsa de băutură, în vreme ce bunica Ella încearcă să-i mulțumească pe toți, dojenește și pare a înțelege cel mai bine rostul vieții. În această atmosferă, copiii se plictisesc și filmează cu telefonul celular. Ne sunt arătate câteva secvențe pe verticală, surprinse pe whatsapp cu aparatul mobil, mișcat de o mână tremurândă. O mână de copil care filmează spre a se amuza. Sunt singurele imagini mișcate, plus una, spre final, ce urmărește lent copila familiei în atelierul bunicului. Camera pornește odată cu ea, însoțindu-i curiozitatea. Viitorul e altfel, avansează lent dar sigur spre a se desprinde de prezent.
Cele înregistrate în scurgerea timpului rămân simple relatări rigide. Clasificate de un ochi obiectiv în eter. În rest toate cadrele filmului sunt statice, filmate din unghiuri ciudate, de interior sau exterior, așteptând să apară de după un dulap sau de după o movilă acoperită cu zăpadă un personaj pentru a însufleți imaginea, pustiul, întinderile nesfârșite ale peisajului scandinav. Pentru a da coerență inanimatului. Mai mult chiar, sfidând canonul foto, obiectivul camerei e așezat de multe ori contre jour nepermițând apropieri de fața actorilor interpreți, protejându-i parcă de o confruntare directă, prea dură, cu spectatorul. Ei sunt niște actanți intrați într-un joc existențial delimitat strict de cadrul circumscris. Când ies din cadru nu mai există. Urmează altă fotografie din acest album. Alta și alta. Momente din scurgerea vieții. Aspectele de viață se succed, dramele se succed. Regizoarea mărturisește: "Filmele mele nu sunt atât drame, cât studii despre comportamentul uman." Pentru folosirea în exces a camerei fixe trebuie găsită o motivație și ea există, desigur, și în cazul filmului finlandez Mummola / Family Time / În familie în care evoluează actorii Ria Kataja, Elina Knihtila și Leena Uotila ca membrii unei familii obișnuite, normale. Între ramele acestui album pulsează viața. Așa cum e.