iunie 2023
Festivalul TIFF 2023
Like a Fish on the Moon / Ca peștele pe lună al regizoarei iraniene Dornaz Hajiha este marele câștigător al Galei de premiere TIFF.22, desfășurată, sâmbătă, 17 iunie 2023, la Cluj-Napoca. Alături de Carolina Markowicz (Premiul pentru Cea mai bună regie) și regizoarea Tia Kouvo (Premiul Special al Juriului), Hajiha marchează o premieră în istoria festivalului, fiind pentru prima dată când cele mai importante premii sunt câștigate doar de femei.

"Cred că indiferent dacă ești un copil de cinci ani sau un om matur, de cincizeci, presiunea de a face lucruri pe care nu ți le dorești e terifiantă. Mă bucur că juriul a înțeles mesajul acestui film.", a spus Dornaz Hajiha, la înmânarea Trofeului Transilvania în valoare de 10.000 de Euro.

 Primul film iranian care câștigă competiția oficială TIFF a impresionat juriul prin originalitatea ideii de la care pleacă acțiunea și inteligența cu care abordează teme sensibile legate de rolul de părinte. Prestația artiștilor din distribuție a fost și ea remarcată de jurați, Sepidar Tari, protagonista din Like a Fish on the Moon fiind recompensată cu Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare. Ea împarte premiul cu Nacho Quesada, care interpretează rolul principal în filmul argentinian The Barbarians / Barbarii.

Parte dintr-o generație de cineaste puternice și autentice, Carolina Markowicz își confirmă ascensiunea în cariera de scenaristă și regizoare cu un nou premiu - Premiul pentru Cea mai Bună Regie, acordat de juriul TIFF.22 pentru Charcoal / Mangal. Premiul de 3.500 Euro a fost oferit de compania Fortech. Dinamica relațiilor și umorul sec din filmul său de debut i-a adus finlandezei Tia Kouvo Premiul Special al Juriului pentru Family Time / În Familie și 1.500 de Euro oferit de Cemacon.

În competiția Zilele Filmului Românesc, Andrei Tănase obține Premiul pentru Debut cu Day of the Tiger / Tigru, oferit de Banca Transilvania. Between Revolutions / Între Revoluții a fost desemnat Cel mai Bun Lungmetraj, filmul lui Vlad Petri fiind remarcat de juriu pentru emoția puternică pe care o stârnește în spectatori. Regizorul va primi premiul în valoare de 1500 de Euro, oferit de DACIN SARA, și servicii de laborator analog în valoare de 10.000 Euro, oferite de CINELAB România.

Aflată la a doua ediție, competiția What's Up, Doc? este câștigată de Anhell69 un documentar semnat de Theo Montoya, povestea unei generații ce trebuie să se confrunte cu violența din orașul Medelin. Premiul în valoare de 2000 Euro este oferit de TenarisSilcotub.

Cei 2.000 de spectatori prezenți i-au aplaudat minute în șir pe cei trei invitați speciali ai galei. Regizorul american Oliver Stone și actorul australian Geoffrey Rush au primit Premiul pentru Întreaga Carieră, iar actorul român Horațiu Mălăele a fost recompensat pentru cariera sa în film și teatru cu Premiul de Excelență.

"Toate premiile pe care le-am primit până acum, și au fost multe importante, sunt eclipsate de faptul că sunt aici în Cluj-Napoca, într-un teatru care-mi aduce aminte de începuturile carierei mele. Peste tot unde am umblat în Cluj și împrejurimi am fost primit cu aceeași dragoste și asta nu poate decât să mă facă să mă simt onorat.", a spus Geoffrey Rush într-un discurs pe care l-a rostit pe jumătate în limba română.

Publicul a avut verdictul final pentru două premii speciale. Carbon, în regia lui Ion Borș, a fost votat cel mai popular film din competiția oficială. Și filmul Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit un premiu special: Premiul Publicului pentru Cel mai Popular Film Românesc - Vodafone Hearts' Award. Acesta a fost votat de spectatori online, pe platforma voteazacuinima.ro, ca fiind filmul care a stârnit cele mai multe emoții.

Lista câștigătorilor celei de-a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2023)

Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 euro - Like A Fish On The Moon / Ca peștele pe lună, regia Dornaz Hajiha

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 euro, oferit de Fortech - Charcoal / Mangal, regia Carolina Markowicz

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 euro, oferit de Cemacon - Family Time / În familie, regia Tia Kouvo

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim - Nacho Quesada, pentru rolul din The Barbarians și Sepidar Tari, pentru rolul din Like A Fish On The Moon

Premiul secțiunii "What's up, Doc?", în valoare de 2000 Euro, oferit de Tenaris Silcotub - Anhell69, regizat de Theo Montoya

Mențiunea specială a juriului "What's Up, Doc?" - 100 Seasons / 100 de Anotimpuri în regia lui Giovanni Bucchieri

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 1.500 de Euro, oferit de DACIN SARA și servicii de laborator analog (procesare negativ color 16 mm si 35 mm, pregătire negativ, curățare cu perclorethilene, telecine dailies HD Flat, scanare 2 K sau 4 K, upload Mediashutle platforma) în valoare de 10.000 Euro, oferit de CINELAB România - Between Revolutions / Între Revoluții, în regia lui Vlad Petri

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania - Day of the Tiger / Tigru, regizat de Andrei Tănase

Mențiunea Specială Zilele Filmului Românesc Pentru Secțiunea Lungmetraj - Vulturii Din Țaga / Eagles From Țaga, în regia lui Iulian Manuel Ghervas și a Adinei Popescu

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro în servicii constând în echipament, cameră electrică și grip oferite de CutareFilm - Exercițiu de Concediu / Our Summer Break, regizat de Lara Ionescu

Mențiuni speciale ale Juriului Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj - Berliner Kindl, regizat de Lucia Chicoș și Toate Neamurile / Whole Family, regizat de Alexandra Diaconu

Premiul Publicului, în valoare de 2.000 euro, oferit de MasterCard - Carbon, în regia lui Ion Borș

Premiul pentru Cel mai Popular Film românesc din festival (Vodafone Hearts' Award), în valoare de 2500 de euro, oferit de Vodafone - Libertate / Freedom, în regia lui Tudor Giurgiu

Premiul de Excelență - actorului Horațiu Mălăele

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc - Între Revoluții / Between Revolutions regizat de Vlad Petri

Premiul pentru Întreaga Activitate - Geoffrey Rush

Premiul pentru Întreaga Activitate - Oliver Stone

Premii în cadrul programelor TIFF

Transilvania Pitch Stop

Marele Premiu oferit de Chainsaw Europe - servicii de post-productie în valoare de 25.000 Euro - Pyrrhic (România), regizat de Cosmin Nicolae și produs de Velvet Moraru (Icon Production)

Premiul UPFAR-ARGOA - în valoare de 3.000 Euro - Second Line (Ukraine) regizat și produs de Olga Stuga.

Premiul de dezvoltare TPS oferit de Avanpost în valoare de de 5.000 Euro - The Life We Never Had (Bulgaria), regizat de Martin Markov, produs de Victoria Mitreva, Vanya Rainova (Portokal)

Premiul CNC Moldova în valoare de 1.500 Euro - Little Death (Grecia), regizat de Efthimis Kosemund-Sanidis, produs de Yorgos Tsourgiannis (Horsefly Films), Anamaria Antoci (Tangaj Production)

Premiul VILLA KULT Development în valoare de 500 Euro (dedicat cheltuielilor de dezvoltare și research pentru un proiect din România/Moldova) - The Circle (Republic of Moldova), regizat de Valeriu Andriuţă, produs de Iulia Andriuţă (Amprenta Films), Carmen Rizac (Avanpost Media)

Premiul CoCo oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market - rezidență de 5 zile pentru un proiect din România/Moldova - Pyrrhic, în regia lui Cosmin Nicolae, Producer by Velvet Moraru (Icon Production)

Drama Room

Premiul pentru cel mai bun proiect de serial - Acord de dezvoltare semnat cu PRO TV - The Kids Are Alright, scriitor Serghei Chiviriga

Competiția Locală

Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, și servicii de producție în valoare de 15.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film - Dimineața lui Oedip, regizat de Eszter Tompa

Mențiune specială a juriului, constând în servicii de post-producție în valoare de 7.000 de euro, oferite de Numa Film - Să nu mergi prin mărăcini, regia Dragoș Bota

Alte premii

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez, RFI România - Noémie dit oui în regia lui Geneviève Albert

Bursa Alex. Leo Șerban, în valoare de 2.500 de euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim - Revizia de Film: Mihai Păun, Denisa Onisie, Adrian Comănescu, Victor Mihăilescu, Mirel Hagiu.

Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 500 de euro, oferită de AFFT - Rara Avis, scenariul și regia Octav Chelaru

Mențiunea specială din cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 1.000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor român care s-a remarcat printr-un succes notabil într-un scurtmetraj sau lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2022 - Sergiu Smerea pentru rolul din Balaur

***
Ne puteți urmări pe:
tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Insitutul Cultural Român, Europa Creativă - MEDIA, Scandinavian Films
Sub-egida: UNESCO City of Film
Prezentat de: Banca Transilvania
Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL, Audi & Autoworld, Cemacon, MOL România, Ursus, Tenaris Silcotub, IQOS, Fortech, Regina Maria, Pepsi, JTI, Campari, Armani Beauty, Emerson, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Iulius Mall, E-ON, Compania de Apă Someș, Conceptual Lab by Theo Nissim, Farmec, Foundever, Domeniile Averesti, Pandora, Cotnari,.msg România, CSI
Cafeaua oficială: NESPRESSO
Transportator oficial: Tarom
Asigurător oficial: Groupama
Partener logistic: DHL
Partener de comunicare: Leo Burnett
Partener vestimentație: Tudor Tailor
Partener tehnologic: Reea
Partener de ospitalitate: Eximtur
Parteneri: PMA, Lecom, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino, Carturesti, Ototo
Partener media principal: PRO TV și Pro Cinema
Recomandat de: Europa FM
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Parteneri media: ELLE, Radio România Cultural, TV5MONDE, TV5MONDEplus, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Gen, stiri!, Revista BIZ, Haute Culture Magazine, Films in Frame, Scena9, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanica
Afaceri.news, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj
Parteneri media internaționali: Screen International



Descarcă catalogul și aperiTIFF 2023 aici, respectiv aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus