Al treilea este tot un tânăr, care nu se mai luptă cu aceleași porniri pentru că li se dedă fără scrupule - este un ucigaș în serie. Al patrulea este un polițist cu genunchi bolnavi, spirit puternic și minte bănuitoare. Îi monitorizează cu atenție pe ceilalți trei, așteptând ocazia legală pentru a-i trimite la închisoare.
De menționat că femeile nu contează în acest film. Sunt întotdeauna victime, bune doar pentru a face jocul alegerilor, acțiunilor și pornirilor bărbaților. Bineînțeles, mai puțin atunci când își iau, la propriu, apărarea în propriile mâini...
Cei patru bărbați, fiecare dintre ei cu o încărcătură psihologică ce îi strivește, sunt definiți de propria soartă, ce apasă asupra lor obsesiv. Ghicitorul acționează ca un oracol ce traduce prin profeții momentele viitoare ale vieții. Este atât de dedicat acestei perspective, acestui univers de subtile, dar clare determinări, încât nu mai știm dacă acestea se petrec în realitate, în mintea lui sau, dimpotrivă, dacă mintea lui este cea care se auto-împlinește activ în evenimente.
Tonul filmului este satiric la adresa determinismului supranatural care poate fi întrevăzut prin divinație și, la limita imposibilului, schimbat prin vrăji.
Satira e vizibilă în țopăitul ghicitorului, care umblă și vorbește de parcă ar fi un savant excentric ce cunoaște secrete potențial periculoase, pe care trebuie însă să le comunice unei audiențe reticente în scopul de a o salva. La fel, tânărul cu tendințe criminale este ironizat prin modul în care se îmbată cu mirosul sângelui, mod ce amintește de exacerbarea senzorială a unui Hannibal Lecter din The Silence of the Lambs / Tăcerea mieilor. Criminalul, la rândul său, este inteligent și păstrează o aparență de civilizație care, ca pe orice criminal în serie demn de acest nume, îl face dificil de descoperit de către polițist, un fel de Javert convins că nu trebuie decât să aștepte ca să-și îndeplinească misiunea de o viață.
Satira este surprinsă și prin grafica explicită, manipulată digital. Furtunile sau fulgerele sunt atotprezente, dar refăcute artificial pentru a indica tocmai lipsa de natural, caracterul lor inventat din mintea protagoniștilor. Iarăși, culorile sunt accentuate ca și cum am fi în fața unui joc video. Atmosfera e inspirată dintr-un psycho-noir iconic ca Se7en (r. David Fincher, 1995), cu multă ploaie, multă violență încifrată în referințe religioase, detectivi dedicați și criminali sofisticați.
Credința în stele, în forțe nevăzute, sortire metafizică și alte asemenea pot duce ușor la nebunie. În același timp, însă, acestea nu pot decât accentua dezechilibre psihice acolo unde factori genetici negativi erau deja prezenți. Psihopații din film nu sunt inspirați din tradiția freudiană a vreunei traume din copilărie sau a vreunei maturizări eșuate, ci pur și simplu sunt puși în fața unor ispite puternice, preexistente. Personajele sunt eroi tarați, purtători ai unor pasiuni extraordinare, supranaturale, de inspirație romantică, însoțiți, atunci când își dezlănțuie pasiunile destructive, de acordurile începutului Simfoniei a 5-a de Beethoven.
Într-o secvență-sinteză, o furnică încearcă să iasă dintr-o mică băltoacă, dar picături grele și rele de ploaie tot o aruncă înapoi, totul în timp ce protagonistul perorează despre omnipotența sorții, despre cum noi putem realiza ceea ce ne așteaptă și, mai ales, despre cât este de dificil, aproape imposibil, să poți schimba ceva.
Iar aici meditația satiric-filozofică se transformă într-o șopârlă subversivă cu caracter de incitare politică. În contextul procesului de instalare a dictaturii chineze asupra Hong Kong-ului după preluarea acestuia de la Marea Britanie, superstițiile tradiționale chinezești împrumută din caracterul necruțător, anti-umanist, anti-libertate al regimului. Chiar dacă ideile comuniste nu sunt explicit invocate, nu trebuie să uităm că această ideologie pune mare accent pe determinism și neagă individul, capacitatea sa de a evolua dincolo de cadrele care i-au fost trasate de la început și de la centru.
Ming'on / Mad Fate / Soarta e de vină oferă un thriller captivant prin întorsături de situație care te țin cu sufletul la gură, dar, mai ales, prin plonjarea în mintea afectată a protagoniștilor.
În același timp, accentele umoristice ușurează mult sentimentul apăsător, provocând spectatorul să înțeleagă critic superstițiile și dezechilibrul pe care îl pot provoca dacă sunt luate prea în serios. În ultimă instanță, poate fi înțeles și ca expresie a unui manifest în favoarea libertății individuale în context dictatorial.