Considerat că face reclamă crimei, regizorul a fost aspru criticat, blamat și contestat de critica de specialitate și de majoritatea oamenilor onești, modești și normali din clasa de mijloc, care trăiesc pe pământ american. Lumea a sărit, revoltată: "Nu aceasta este imaginea Statelor Unite!" Dar un obscur canal tv - este vorba despre Crime & Investigation - difuzează mulțime de seriale axate pe crime reale (reale!) printre care și cazurile și anchetele faimosului detectiv din Colorado Joe Kenda, numit "Vânătorul de Criminali". Dacă avem un "vânător de criminali" înseamnă că omuciderile nu sunt cazuri disparate și realitatea dură (din statistici) ne confirmă că la 10 minute se comite o crimă în SUA, cel mai democratic și "liber" stat din lume. Liber să ucizi.
Consemnăm, alături de Oliver Stone, fapte cutremurătoare, situații îngrozitoare, o prăbușire fără precedent a normalității din sânul unei umanități în decadență continuă, în demență continuă. În acest context, Natural Born Killers (unul dintre cele mai controversate filme din ultimele decenii) este o expresie a revoltei față de o stare de lucruri ce nu mai poate continua așa. Bunăoară, accesul la armele de foc. O idioțenie păstrată ca moștenire de la pionierii Americii. Orice puști pune mâna pe armă și trage. Dacă prezinți, în neagră și zguduitoare hiperbolă, această "realitate accentuată" (cum o numește regizorul), gata, ești pus la stâlpul infamiei, defăimat, ostracizat. Trădezi tradiția americană.
Două sunt țintele lui Oliver Stone în Natural Born Killers: denunțarea criminalității din interiorul producerii acesteia și satirizarea in extremis a efectelor nefaste ale televiziunii. Pornind de la scenariul propus de Quentin Tarantino (pe care l-a modificat după gustul său), Oliver Stone realizează o sinteză vijelioasă prin psihologia și patologia crimei, încadrând narațiunea în contextul halucinant al vieții sociale și politice americane. Stilul folosit, color și alb-negru, cu rupturi repetate, sacadate și imagini suprapuse din ziare, fotografii sau video, amintește, mutatis mutandis, de literatura colaj a trilogiei lui Dos Pasos USA Trilogy. Într-un ritm asemănător se succed secvențele turbate ale filmului ce încarcă firul acțiunii cu referințe politice și culturale din catalogul crimei.
În rolul criminalului în serie Mickey Knox apare excelentul actor Woody Harrelson, care face figură de derbedeu din născare, grosolan fără limite, un dobitoc înrăit, fără Dumnezeu, capabil de cele mai incredibile crime, un Lafcadio multiplicând "crima gratuită", dacă ar fi să apelăm la Gide și la romanul său Les Caves du Vatican, că tot am luat-o pe panta exemplificărilor conexe literaturizante. Partenera lui Mickey la crime este Mallory Knox, interpretată dezlănțuit de Juliette Lewis. Detectivul Jack Scagnetti, cel ce merge pe urma crimelor, este Tom Sizemore, iar jurnalistul Wayne Gale, isterizat de bomba mediatică pe care o exploatează pentru emisiunea lui American Maniacs la postul de televiziune unde lucrează, este Robert Downey Jr., expresie a râvnei neobosite de a face scandal. Cei doi criminali în serie ajung vedete de televiziune după ce sunt încarcerați.
Nebunia mediatizării ia proporții urieșești. De fapt, totul este urieșesc prezentat, zgomotos, sărit din normalitatea relațiilor umane. Ritmul este îndrăcit, lovește direct în conștiința spectatorului. "Un film trebuie să fie suculent, să urle cumva. Altfel devine plictisitor, monoton", spune Stone. Ritmul creează tensiune și imaginea groază. Sângele crimelor invadează ecranul sub trepidația decibelilor. Similitudini cu atâtea crime pe ecran, cu atâta sânge-bulion, am văzut chiar la această ediție TIFF în filmul coreeanului Kim Hongsun Project Wolf Hunting / Vânătoarea de lupi.
Oliver Stone problematizează subiectul, dă altă coloratură luptelor, salvându-l din liniaritatea epică. Prin ce? Prin unghiul din care privește povestea cuplului ucigaș, unul sever, acuzator, prin dialoguri analitice. Prin tehnica zisă a colajului, cu imagini și referiri la crime scandaloase din istoria Americii. Apar în flash-uri serii de ucigași, printre care Lee Oswald, ucigașul lui John F. Kennedy, Jack Ruby, ucigașul lui Oswald, Charles Mason cu crimele de la Bel Air (un ratat plin de ură față de cei care au reușit în viață). Iată cu cine se poate lăuda USA! Despre criminalii mărunți nu are rost să facem vorbire. Celebru rămâne și cuplul Bonnie și Clyde din filmul lui Arthur Penn din 1967 Bonnie and Clyde cu Warren Beatty și Faye Dunaway din perioada încă idilică a crimelor, dacă se poate spune așa. Azi, nu mai e așa, e limpede. Criminalitatea bubuie agresiv. Un coșmar servit ca manifest împotriva escaladării crimei ar trebui văzut - și asta este Natural Born Killers.
Dar filmul lui Oliver Stone intră în competiție și cu altă arie de incidențe tematice. Mickey și Mallory devin faimoși prin televiziune, această plagă a contemporaneității, condamnată de Giovanni Sartori în Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea. Dar televiziunea există și prosperă în continuare cu tot veninul pe care îl aduce în casele noastre și în conștiințele noastre, atâtea câte au mai rămas lucide. Influența nefastă a televiziunii care aduce în prim-plan infractori, pușcăriași, apare și în A Clockwork Orange / Portocala mecanică, filmul lui Stanley Kubrik din 1971. Ba chiar mai mult, rețeta proliferează mai vârtos. Recent, mass-media face dintr-o virtuală criminală vedetă de teatru în recentul film produs de Francois Ozon Mon crime / Crima este a mea, prezentat și el la actuala ediție a TIFF-ului clujean. Crima - un mijloc de a accede la glorie? Ce periculoasă concluzie! Reflectați! îndeamnă Oliver Stone. Reflectați!