iunie 2023
Festivalul TIFF 2023
Rheingold / Aurul Rinului (2022), în regia lui Fatih Akin, scenariu de Fatih și însuși Giwar Hajabi, personajul principal, e un film cu substrat comercial foarte atractiv (produs de frații Warner, deci se înțelege), de văzut pe chill și în special când te simți între lumi, căutând echilibrul perfect între complex și foarte simplu.

Rheingold e povestea lui Giwar spusă de la geneză în prezent, într-o structură care se joacă de-a temporalitatea iluzorie, are un timeline foarte concentrat și concret, prezintă doar evenimentele cheie pentru poveste, pentru parcursul artistului pe care ni-l portretizează.

Giwar trece prin mai multe faze, dar întotdeauna are o predilecție pentru treburile murdare, la școală vinde casete porno copiilor și este exmatriculat, mai târziu vinde haș și prafuri băieților din liceu, e judecat aspru de mamă pentru alegerile lui, pentru banii ăia haram, după ce tatăl îi părăsește.


Tot pe stradă învață să se bată foarte bine și se întoarce asupra celor care și-au bătut joc de el înainte, tot într-un scratch and cut filmic, ritmul e ca un acordeon în Rheingold, e când foarte dilatat expozitiv, când absolut fast forward, plus câteva artificii (de exemplu decupajul de imagini din film și păstrarea lor pentru câteva secunde, pentru efectul disruptiv).

Giwar își plătește Conservatorul în Amsterdam cu banii murdari, face alte câteva șiretlicuri ca să obțină un job de paznic, apoi cunoaște un interlop căruia îi câștigă încrederea și acceptă să activeze la firma lui pentru jumătate din profit. Dar gândul lui este întotdeauna la industria muzicală, vrea să devină produător, știe că sunt bani în lumea asta de la tatăl său, fost dirijor, căruia îi vedea onorariile când era mic.

Se suprascrie aici și o intrigă romantică, gangsterul nostru face tot ce poate să o cucerească pe fata care nu s-ar uita niciodată la el, tocmai fiindcă știe că provin din același loc și, ca refugiați, au trecut prin aceleași lucruri.

Urmează un nou timelapse cu furtul unei cantități uriașe de aur, fuga, prinderea și condamnarea participanților la jaf. Vizitat de tatăl său în penitenciar, Giwar are revelația că poate folosi timpul de reflecție de aici pentru a scoate muzică. Așa că face rost de niște aparatură și înregistrează pe ascuns strofele, pe care un producător & prieten de acasă i le aranjează pe un track de CD.


Piesa bubuie în scurt timp, se trezește că are de dat autografe copiilor paznicilor închisorii. După care vine un nou cut către prezent - către familia și casa visate, plus o scenă în care fetița lui îi zice că părinții copiilor din clasa ei nu îi mai lasă să se joace cu ea, fiindcă tatăl ei e infractor. Foarte candid, Giwar își asumă tot trecutul, e sincer cu ea, ba îi mai și șoptește unde e ascuns aurul furat acum multă vreme.

La origini, Aurul Rinului este prima piesă de teatru din trilogia Inelului Nibelungilor, bazată pe mitul acestora. Elaborată în perioada exilului în Elveția a lui Richard Wagner, tetralogia urmărește aventurile zeilor, uriașilor, gnomilor și oamenilor, care luptă cu lăcomia și trădarea pentru a ajunge la un final izbăvitor. În prima operă (Aurul Rinului - Das Rheingold), nibelungul pitic Alberich renunță la iubire pentru a câștiga aurul Rinului, din care își face un inel care îi conferă puteri magice. În acest timp, Wotan, stăpânul zeilor, regretă promisiunea de a o da pe Freia, zeița tinereții și frumuseții, uriașilor, în schimbul ajutorului acestora pentru reconstrucția Valhallei. Wotan îl înșală pe Alberich și fură inelul magic, dându-l uriașilor în locul zeiței Freia. Dar piticul Alberich blestemase inelul, iar oricine îl atingea atrăgea asupra sa și a celor din jur nenorocirea.

Surprinzător de sugestiv pentru adaptarea nibelungo-autobiografică, titlul merge mână în mână atât cu mitul ancestral, cât și cu acțiunea filmului, împărțită foarte atrăgător pentru spectatori. Dar poate să apară problema unui anti-role-model, câtă vreme nimeni nu se ia după partea de gangstereală din poveste, totul e ok. Dar Rheingold e filmul ăla care te face să chiar empatizezi cu infractorul, face erou din villain, punându-l în tot soiul de circumstanțe sociale, dându-i carismă și conștiință de sine, discernământ și luciditate. Filmul lucrează deopotrivă cu ideea că tot ceea ce ni se întâmplă este scris și cu aceea că noi scriem singuri ce se întâmplă. Poate cel mai destins film din cele văzute în cadrul TIFF22, Rheingold chiar merită o privire lungă de 2 ore și 18 minute.


Descarcă catalogul și aperiTIFF 2023 aici, respectiv aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus