Pentru mine tu ești Ceaușescu pornește de la un casting făcut în rândul adolescenților pentru interpretarea rolului titular într-un potențial biopic. Arsenie. Viața de apoi pleacă la drum (la propriu & la figurat) cu un casting menit să selecteze persoane interesate să pornească într-un pelerinaj la locurile-cheie din biografia lui Arsenie Boca.
În cazul filmului lui Sebastian Mihăilescu, casting-ul este filmat și protagoniștii săi (actrițe și actori neprofesioniști) devin protagoniștii peliculei. În cazul celui al lui Alexandru Solomon, câștigătorii casting-ului (persoane de vârsta a doua și a treia, actrițe și actori neprofesioniști) urcă în autocar road-documentary-ului și devin protagoniștii peliculei.
La Pentru mine tu ești Ceaușescu, tinerii sunt filmați în timp ce citesc replici ale personajului pe care visează să-l interpreteze. La Arsenie. Viața de apoi, eroii pelerinajului sunt filmați în timp ce citesc note informative ale Securității despre Arsenie Boca și texte scrise de acesta.
În cazul ambelor producții, sunt episoade în care protagoniștii vorbesc direct camerei, povestind experiențe personale și făcând comentarii social-politice atât despre figura istorică și epoca în jurul cărora gravitează filmul în care sunt implicați, cât și despre problemele și personalitățile la zi.
Nu știu alții cum sunt, dar mie asemănările / coincidențele dintre soluțiile stilistice preferate de cei regizori mi se par remarcabile.
***
Atenție la titlu: Arsenie. Viața de apoi. Deși autocarul plimbă eroii și spectatorii la Mănăstirile Prislop și Sâmbăta de Jos, în vecinătatea Bisericii Sf. Nicolae din Drăgănescu (Giurgiu), la Vața de Sus (Hunedoara) și Poarta Albă (Constanța), adică în locurile unde s-a născut, a slujit, a fost arestat, a trăit, este înmormântat Arsenie Boca, filmul nu e dedicat biografiei acestuia, ci felului în care ne raportăm noi, astăzi, la ea.
Scurte fragmente de CV ale fostului părinte le sunt citite pelerinilor de regizorul-ghid Alexandru Solomon la începutul fiecărei zile de călătorie și / sau înainte de fiecare popas important, dar ele reprezintă mai degrabă un punct de pornire, un pretext. Adevărata substanță a fiecărei opriri o reprezintă regizarea (by Solomon) și interpretarea (by actorii-pelerini) câte unei scene de re-enactment din biografia eroului principal, urmată de purtarea unei conversații în grup (mai larg sau mai restrâns) pornind de la semnificația momentului re-adus la viață. Rolul lui Boca e jucat de un actor profesionist, costumat și machiat în acord cu personajul istoric, în jurul căruia gravitează actorii neprofesioniști (pe care îi unește o intensă admirație pentru personajul istoric).
Scenele de reconstituire nu sunt lipsite de incidente sau ecouri nefavorabile produse de ce care administrează spațiile în interiorul ori în proximitatea cărora se întâmplă. De altfel, crearea de animozități prin exprimarea artistică / performativă a unor puncte de vedere tăioase (cuvânt ales neîntâmplător) / tranșante în chestiuni sensibile e una dintre direcțiile trasate de la Alexandru Solomon încă de la început, când autorul e săltat de forțele de ordine după un gest de protest produs la Patriarhie ca urmare a vizitei făcute de Patriarhul Chiril al Moscovei la București în 2017.
Pe cât de belicos în relația cu autoritățile, pe atât de blajin e regizorul în raport cu protagoniștii filmului. Îi stârnește la vorbă, le expune ponderat propriile păreri (cel mai adesea, radical diferite de ale lor), le ascultă răspunsurile, încearcă să îi înțeleagă și să înțeleagă. De unde, cum, în ce fel se poate explica mitul Arsenie, pe ce se bazează creșterea exponențială a interesului pe care un mare număr de compatrioți o acordă acestui preot, pictor, scriitor, îndrumător spiritual atât de puțin cunoscut în urmă cu 10-15 ani.
Deși prin intermediul voice-over-ului regizorul se declară, la final, învins în demersul său de a cuprinde în brațele rațiunii oceanul de iraționalitate ce-l înconjoară pe Boca, filmul său reușește să producă răspunsuri și cauzalități. E drept, de cele mai multe ori, acestea stârnesc râsul spectatorilor (va fi foarte interesant de văzut cum va reacționa la vizionarea filmului o sală populată de oameni din alte eșantioane sociologice decât cele reprezentate la TIFF), de unde și o anumită preocupare pentru moralitatea unui demers care riscă să ridiculizeze anumite straturi și pături sociale. E un risc prevăzut și asumat de Solomon care să încearcă și reușește, în bună măsură, să protejeze poziția vulnerabilă a protagoniștilor săi.